Deunăzi am revăzut un documentar semnat de Joseph Campbell, cu accent pe istoria antropologică şi religioasă a amerindienilor. M-a frapat un fapt anume, puţin exploatat sau chiar prezentat în mod denaturat, aş putea spune.

Lupta, în trecutul ancestral al omenirii, era iniţial un dans ritualic prin care două grupuri (de bărbaţi) se manifestau agresiv unul faţă de celălalt pentru a-şi demonstra bărbăţia şi puterea de influenţă. Dansul ritualic se desfăşura ciclic, la fiecare schimbare de anotimp, undeva în spaţiul public, iar membrii grupurilor mimau lupta, înarmaţi cu arme de vânătoare, fără vreun contact fizic.

”Divide et impera”, celebrul slogan, inventat și pus în practică de către Filip al II-lea, rege al Macedoniei în tacticile de război și strategiile politice vechi de peste 2.000 de ani, în că mai este practicat și astăzi. Deși greu de crezut, sunt multe companii care funcționeză având la bază acest principiu sau strategie de conducere. În unele locuri este foarte vizibil, în altele este subtil, mascat și de multe ori greu de sesizat de către cei atrași în acest proces. Din păcate, cultura organizațională românească este înțesată mai mult de legi și cutume tradiționale decât de metode și stiluri de conducere moderne, bazate pe dezvoltare și evoluție.

Ați fost vreodată conștienți că tranzacțiile din relațiile voastre pot fi influențate de dorința de a avea un avantaj, de a deține controlul sau de a câștiga autoritatea?

De exemplu, părintele își face atent copilul că nu a îmbrăcat haina groasă, potrivită pentru vremea de afară. Copilul refuză să-și schimbe haina pentru că nu este la modă. Până aici fiecare are o poziție diferită, care corespunde unor nevoi personale (părintele se asigură că fiul său este protejat de frigul de afară, iar tânărul își satisface nevoia de a fi admirat și acceptat în grupul de prieteni).

Numai cine ştie să pună sub semnul întrebării şi să testeze în propria experienţă tot ce învaţă din traininguri, seminarii, ateliere, coaching, articole, cărţi, cursuri etc., să observe limitele modelelor învăţate, iar apoi să creeze altele, mai adecvate la realităţile pe care le trăieşte, poate spera la vreo realizare solidă, sustenabilă pe termen lung. Vă invit aici să puneţi sub semnul întrebării şi să descoperiţi limitele modelelor de comunicare pe care le-aţi învăţat, iar apoi să creaţi un model mai adecvat la situaţiile reale pe care le trăiţi. Ca platformă de plecare, vă ofer câteva concluzii la care am ajuns eu, cu observaţia că şi ideile mele trebuie să facă obiectul gândirii noastre critice, ca oricare altele.

Care este primul lucru la care ne gândim atunci când aflam că un coleg de-al nostru a fost repartizat la un alt departament din companie, condus de un manager căruia i s-a dus vestea că este un lider de temut? Prima dată ne bucurăm că nu suntem noi în locul lui, după care ne compătimim prietenul. Iată câteva ponturi care ne ajută să reperăm un manager dur şi să ne ţinem la distanţă de el.

Desigur ca titlul este o exagerare si ca ceea ce cautam la serviciu nu este "fericirea", ci, in functie de fiecare: diversitate, cunostinte noi, bani, putere sau toate laolalta. Toate cele mentionate au atasata o cantitate mai mica sau mai mare de stres profesional, care se adauga stresului din viata personala. Astfel ca multi dintre noi ajungem sa fim obositi, irascibili, de multe ori bolnavi, si fiind prea stresati, poate neperformanti profesional sau social.