
putere
-
US News şi World Report au lansat raportul anual al studiului „Celor mai bune ţări”. Organizaţia media a evaluat 80 de ţări luând în calcul mai multe criterii precum – istorie culturală sau calitatea vieţii.
-
Cealaltă față a puterii. Capriciile celui mai în vârstă lider în exerciţiu din lume
Era învăţător în momentul în care s-a alăturat rebeliunii împotriva minorităţii albe aflate la putere… De la declararea independenţei ţării sale - Zimbabwe, în 1980, a fost mai întâi prim-ministru (1980-1987), iar din 1987 a devenit preşedinte… -
Top 10 cele mai influente femei din istoria omenirii
O mulţime de femei au schimbat cursul istoriei prin intermediul inteligenţei, puterii şi pasiunii lor. Mai jos puteţi afla câteva lucruri despre zece dintre cele mai influente femei din istoria umanităţii, potrivit Big Think. De remarcat este faptul că Margaret Thatcher, fost prim-ministru al Marii Britanii între 1979 şi 1990, se situează abia pe locul 9. -
Puterea unui lider stă sub semnul întrebării
Liderii buni pun întrebări extraordinare este o colecție de întrebări care transformă. John Maxwell te învață să pui întrebări relevante pentru trei destinatari: ție însuți, echipei tale și oamenilor care te inspiră. Pentru fiecare dintre ele este nevoie de pregătire: un timp în care cercetezi, planifici și alegi acele întrebări care pun lumea în mișcare. Întrebările bune extrag esența, dau motivația și conduc spre acțiune. -
Ce poți face ca să nu cazi în capcanele puterii
Puterea vine din abilitatea de a-i influența pe alții fără a te lăsa la rândul tău influenţat sau din controlul asupra diferitelor tipuri de resurse, de exemplu, cele financiare. Putere poate să îţi dea nu doar statutul, dar şi experienţa acumulată într-un domeniu – o formă de putere de care se bucură, de regulă, specialiştii. Unii au putere, chiar dacă nu au un statut ierarhic ridicat. Colegul de la IT, să zicem, e singurul care îţi controlează calculatorul – iar aceasta este o resursă-cheie, de care depinde munca ta şi a altora. -
Calitățile tale de profesionist performant te pot împiedica să devii un manager bun
© 2015 Harvard Business School Publishing Corp.
Ai avut întotdeauna nişte realizări înalte: ai fost cel mai bun din clasă, ai fost căpitanul echipei de sport, iar la serviciu ai avut performanţe de star. Numai că acum urmează să conduci o echipă de oameni cu performanţe înalte, dintr-un departament al companiei despre care toţi angajaţii vorbesc cu admiraţie. Eşti foarte încrezător că vei naviga cu succes şi prin această nouă provocare. -
3 Concepţii greşite care împiedică distribuţia mai largă a puterii în companii
© 2015 The New York Times News Service
Un motiv important pentru care acum există în lume atât de multe firme foarte prost conduse este credinţa foarte răspândită potrivit căreia managementul ar trebui să fie responsabilitatea a doar câtorva oameni aflaţi în vârful ierarhiei. Prin urmare, s-ar putea ca viitorul corporaţiilor să se bazeze pe ascensiunea formelor de management „distribuit” – prin care poziţiile de putere şi autoritatea sunt extinse pe o scară mai largă – precum holacraţia. -
Ești responsabil? Atunci ai și putere, și autoritate
Autoritatea și răspunderea merg, teoretic, mână în mână. E normal ca oamenii aflați în posturi de conducere să aibă mai multe responsabilități care vin odată cu puterea. Autoritatea vine la pachet cu aptitudini speciale, cunoaștere și experiență, asta când nu e dată de vârstă și de nivelul de educație pe care respectiva persoană și l-a însușit. Așa cum în familie părinții au autoritatea de a lua decizii pentru copiii lor până când se maturizează suficient pentru a lua hotărâri singuri, tot așa, într-o instituție, angajații-seniori au autoritatea de a lua decizii în numele colegilor lor mai tineri și mai neexperimentați. -
Experiment: Când au putere, oamenii devin MONȘTRI
„The Stanford Prison Experiment”, care ajunge în cinematografele din Statele Unite ale Americii astăzi (vineri, 17 iulie), este o dramă în care abuzul și puterea sunt despărțite de o linie extrem de fină. Nu este prima ecranizare a experimentului din 1971 condus de un profesor de la Stanford și probabil că nu va fi nici ultima. -
Femeile de culoare nu sunt nici măcar luate în calcul pentru o poziţie de conducere
© 2015 Harvard Business School Publishing Corp.
La firma de consultanţă în care a lucrat înainte, Karla Martin – acum directorul Google pentru strategia de afaceri globală – a văzut cum, de fiecare dată când firma câştiga un client important, unul dintre partenerii din firmă îi oferea altcuiva, în mod repetat, rolul principal în servirea clientului: unui bărbat alb care îi fusese subordonat Karlei într-un proiect pe care ea l-a condus şi care a adus firmei nişte reduceri de costuri masive. „Partenerul acela pur şi simplu nu a putut să-şi amintească faptul că a fost conducerea mea, munca mea – ajutată, bineînţeles, de oamenii din echipă şi de acel bărbat (o să-l numim Jim) – şi că eu fusesem cea care l-a angajat pe Jim şi l-a promovat, în timp ce conduceam proiectul”, spune ea. „Privindu-mă drept în ochi, el zicea: «De ce nu-l punem pe Jim să se ocupe de clientul acesta nou? A făcut o treabă aşa de minunată cu proiectul acela de reducere a costurilor». -
Când nevoia de control te autosubminează
Știu că e greu să renunți la control, mai ales când ai investit timp, idei, nervi și energie ca să pui bazele unui brand și să îl dezvolți. Ideea de a ceda hățurile cuiva, care nu livrează exact ceea ce urmărești, e intolerabilă. E de la sine înțeles că îți vine să controlezi orice mișcare, pentru a vedea rezultatele pe care le aștepți. Din păcate, acest tip de management creează probleme serioase. -
Titanii care deţin puterea: au banii şi inovaţia, pledează pentru pace şi se războiesc
Zece oameni, unul la peste 700 de milioane de oameni, atât sunt de speciali, atât sunt de influenți. Este vorba despre topul celor mai puternici oameni, clasament ce a fost alcătuit de revista Forbes. -
Tu ce faci pentru echipa ta?
Sunt foarte multe carti, teorii, articole in care subiectul cum construim o echipa este dezbatut si probabil ca fiecare dintre retetele prezentate are gradul sau de aplicabilitate in functie de etapa in care echipa se afla, de gradul de senioritate al fiecarui membru, de cultura organizationala si evident de abilitatile leaderului.
-
Cei mai buni negociatori sunt capabili să gândească şi să reacţioneze rapid
© 2014 Harvard Business School Publishing Corp.
Nu poţi să impui în negociere un scenariu prestabilit de tine. Dar ai nevoie, în schimb, de o strategie suplă pe care să o poţi adapta situaţiei în care te afli în fiecare moment al negocierii. Oportunităţile apar pur şi simplu, iar la fel se întâmplă şi cu obstacolele. Puterea de negociere pe care o deţii creşte şi apoi scade. Se poate întâmpla ca nişte discuţii care par să se „târască” să se accelereze brusc sau, dintr-o dată, să vireze într-o altă direcţie.
-
De ce ai vrea să devii un lider?
Chiar aşa, de ce ai vrea să „te doară capul”? Mai întâi, să descoperim care ar fi atribuţiile unui lider, într-o companie. Trebuie să ai idei, să ai atenţie distributivă, să vorbeşti cu fiecare angajat în parte, să îi asculţi, să faci calcule, să ai grijă să ai din ce să dai salariile, să faci ca totul să funcţioneze din ce în ce mai bine... şi muuulte alte „activităţi care îţi omoară timpul”. Deci, de ce ai vrea să devii un lider când te aşteaptă atâtea responsabilităţi?
-
Cei uniţi sunt mai puternici
Cum arată o comunitate puternică şi influentă? Care este rostul şi care sunt beneficiile ei? Noi ne-am uitat în jur să vedem ce fel de grupuri ne înconjoară şi ce particularităţi au ele. Un exemplu ar fi comunitatea coagulată în jurul Camerei de Comerţ şi Misiunii Economice Franceze. Nu am descoperit un model specific de a face business al francezilor, care preferă să se adapteze ritmurilor vieţii de aici, respectând regulile pieţei şi etica de business. Dar unitatea acestui grup îi permite să dialogheze activ cu guvernul, iar în luarea sa de poziţie se sprijină pe experienţa unor companii-lider, care fac să progreseze atât comunitatea, cât şi ţara.
-
De ce sunt unii convingători
De ceva vreme mă preocupă să înţeleg de ce, cu un nivel de cunoştinţe şi informaţii similare, unii reuşesc să convingă, alţii nu. Am discutat despre asta, am citit câte ceva şi pot să vă spun că totul e relativ şi se rezumă la percepţia pe care o avem în mintea celui pe care încercăm să îl convingem de ceva.
-
Cum să le oferi cu adevărat angajaţilor „din prima linie” puterea de a rezolva prompt problemele clienţilor
© 2013 Harvard Business School Publishing Corp.
Poate că nimic nu este atât de fundamental pentru succesul unei organizaţii decât serviciile pe care le oferă clienţilor prin departamentul său de Customer Service. Orice companie aflată într-o piaţă cu adevărat competitivă va ajunge să fie afectată de un declin inevitabil dacă ignoră prea mult timp această consideraţie fundamentală. Hai să luăm drept exemplu compania McDonald’s: recenta confesiune pe care organizaţia a făcut-o către francizaţii săi, arătându-le că 20% dintre plângerile clienţilor sunt cauzate de un “serviciu neprietenos” - iar în această categorie reclamaţia numărul 1 este faptul că angajaţii sunt “nepoliticoşi şi se comportă într-un mod neprofesionist” - ne reaminteşte că interacţiunea cu organizaţia prin intermediul serviciilor este factorul care-i determină adesea pe clienţi să decidă dacă se mai întorc sau nu. Deşi compania cheltuieşte anual aproape 2 miliarde $ pe advertising, serviciile pe care le oferă McDonald’s le lasă frecvent clienţilor „un gust amar”.
-
Lasă-i pe angajaţi să aleagă când să lucreze în spaţiul lor privat şi când să muncească în spaţii de birou comune
© 2013 Harvard Business School Publishing Corp.
Nu cu mult timp în urmă, faptul că un manager ocupa “biroul de pe colţ” era un semn că ajunsese pe culmea statutului pe care-l poate avea cineva într-o organizaţie. Numai că, între timp, dormitorul liber de acasă transformat în birou de lucru a uzurpat, în tăcere, locul deţinut de “biroul de pe colţ” în topul poziţiilor râvnite într-o organizaţie, pe măsură ce faptul că un manager sau angajat munceşte din ce în ce mai mult de acasă a ajuns să semnaleze faptul că această persoană deţine o mai mare putere şi autonomie în organizaţia în care lucrează.
-
Andrei Pleșu ne vorbește despre puterea de a fi fericit
„Nu vă mai conduceți viața din subteranele sufletelor voastre agitate. Așezați-vă, la răstimpuri, pe un loc mai înalt decât voi înșivă. Sus inima! Și capul! Viața, viața adevărată e în altă parte...” - Andrei Pleșu.
Revista Cariere vă invită nu doar la o meditație despre fericire, ci la un dialog sincer și inspirat cu Andrei Pleșu, într-un eveniment care celebrează puterea de a fi fericit.
Recomandările editorilor
-
Ce spune ritmul de adopție al unui tool despre cultura organizațională
Când o companie introduce un nou tool, discuția se concentrează, de obicei, pe funcționalități, costuri și eficiență. Dar felul în care echipa îl adoptă dezvăluie ceva mult mai profund: cultura organizațională în acțiune. -
Tristul tigru | Invitație la lectură
Într‑o întâlnire cu cititorii, Neige Sinno a declarat că și‑a scris cartea de memorii, Tristul tigru, ca și cum ar fi moartă și nimeni nu o să o citească. -
Cosmina Noaghea, Union Commonwealth University, SUA: Inteligența artificială și viitorul minții la job | OPINIE
Când ați sunat ultima dată la serviciul cu clienții pentru rezolvarea unei probleme și ați vorbit cu un robot? Ați fost mulțumiți? Oricare ar fi conotația primei situații care vă vine în minte... -
România, blocată în digitalizare: Îi lipsește strategia și leadership-ul politic | RAPORT
Un raport realizat de specialiști din Estonia la inițiativa Edge Institute arată că România are un nivel scăzut de maturitate digitală – doar 3,1 din 10. Documentul evidențiază lipsa unei strategii coerente...