Skip to main content

politica

    • România, supusă unor riscuri politico-economice în 2015

      Identificarea unor soluţii pentru rezolvarea unor probleme mai vechi care ţin de nivelul structural al ţării noastre este una din problemele pe care România trebuie să le rezolve în acest an, se arată într-o analiză a Tredeville. Totodată, România trebuie să evite principalele riscuri care se prezintă la orizont – continuarea prăbuşirii cotaţiilor petrolului, potențiale presiuni deflaţioniste la nivel global (în special în Europa de Vest) şi posibile turbulenţe geopolitice în regiune. 
    • ÎNAINTE şi DUPĂ. Economia est-europeană prin prisma mişcărilor geopolitice

      După ce au trecut de comunism, statele din Europa Centrală şi de Est (ECE) au trecut printr-o perioadă de tranziţie care le-a transformat în mod fundamental economiile. Progresul înregistrat în ceea ce priveşte bunăstarea şi standardele de viaţă a fost formidabil, în condiţiile în care PIB-ul mediu pe cap de locuitor a crescut la 65% din media UE15, faţă de nivelul de 49% din urmă cu 25 de ani. 
    • 5 discursuri TED care merita vazute de catre orice antreprenor

      Discursurile TED reprezinta o sursa de inspiratie demna de luat in considerare de catre orice lider. Acestea ofera prezentari motivationale ce dureaza aproximativ 20 de minute si care sunt realizate de oameni de succes din aproape orice domeniu de activitate. Sub motto-ul  „Idei care merita sa fie raspandite”, conferintele TED cuprind teme variate, de la tehnologie si design, pana la politica si probleme globale.  

    • Ce pericole ascunde noul razboi rece dintre Rusia si Occident

      A izbucnit, cu adevarat, un al doilea razboi rece?, se intreaga Robert Legvold in Foreign Affairs. Nu chiar, raspunde autorul articolului, grabindu-se, in acelasi timp sa sublinieze ca deteriorarea dramatica a relatiilor dintre Rusia si Occident merita, pe deplin, sa fie catalogata drept razboi rece. Spunand lucrurile pe nume, trebuie sa recunoastem ca, indiferent de cum se va incheia criza din Ucraina, relatiile nu vor mai reveni niciodata la normalul de dupa 2008.

    • „România europeană” SRL

      Racordarea unei ţări de peste 20 milioane de locuitori la Uniunea Europeană reprezintă un lucru complex. Nu trebuie blamată o persoană anume, un partid politic şi nici măcar instituţiile statului pentru nerealizarea perfectă a acestui obiectiv. Deşi este paradoxal, „procedura macro” de relaţionare naţional-european este în mare majoritate un algoritm tehnic, necesitând expertize multiple în anumite sectoare specifice (legislaţie, social, sector de afaceri, etc). Repet, voinţa politică este importantă, dar trebuie sprijinită de o componentă tehnică.

    • “Thinking in Systems” - despre mecanismele din spatele celor mai variate aspecte ale vieții

      “Thinking in Systems”, de Donella H. Meadows, este o carte care poate schimba felul cum privești realitatea din jur. Donella Meadows, fost profesor timp de mulți ani la MIT, ridică un pic colțul pânzelor dincolo de care se derulează cele mai variate aspecte ale vieții și îl lasă pe cititor să tragă cu ochiul la motoare și să înțeleagă mecansimul de dinăuntru.

    • Nu te implica în luptele altora!

      Nu te implica emoţional şi intelectual în luptele altora. Indiferent dacă e vorba de politică, afaceri, religie sau intrigile familiale, întotdeauna oamenii vor avea bătălii de dus. Iar noi întotdeauna vom fi atraşi de cei din jur în aceste lupte, să ne implicăm, să luăm poziţie şi să facem o schimbare.

    • Ce se fac preşedinţii când nu mai sunt mari? Conferenţiari de lux

      Sunt foşti şefi de stat, premieri sau miniştri cheie în guvernele ţărilor lor. Oameni care, de-a lungul mandatelor exercitate, s-au dovedit conducători talentaţi şi devotaţi misiunii lor, spre admiraţia generală. Au ieşit însă din prima linie a scenei politice, dar au refuzat să se retragă undeva departe de agitaţia vieţii cotidiene, pentru a-şi scrie memoriile sau pentru a se bucura de un trai tihnit, lipsit de griji, în mijlocul celor dragi. Unii au pornit prin lume în calitate de conferenţiari „de lux”, alţii au acceptat funcţii înalte şi bine remunerate în diferite companii mondiale.

    • Născut pentru antreprenoriat!

      „Există ceva mai puternic decât toate armatele lumii, iar aceasta este o idee căreia i-a sosit vremea“, scria dramaturgul de origine franceză, Victor Hugo. Octavian Bădescu, un antreprenor român cu afaceri de nişă, a ţinut cont de îndemnul marelui dramaturg şi a dat naştere unor idei extrem de îndrăzneţe care, la scurt timp, s-au transformat în businessuri de succes. 

    • Alegerile din acest an vor transforma locul de muncă într-un spațiu de dezbateri politice

      Alegerile parlamentare și locale din acest an ar putea transform birourile companiilor în spații de dezbateri politice, după cum reiese dintr-un studiu realizat de BestJobs în luna martie. Jumătate din cei 1762 de respondenți care au participat la sondaj afirmă fie că au în prezentdiscuții pe teme politice la locul de muncă, fie anticipează că acestea vor fi declanșate pe perioada alegerilor.

    • 5 clisee despre lobby

      In Romania, sunt inca foarte multi care apreciaza calitatea unei agentii de lobby prin accesul pe care aceasta il are la oamenii politici ai momentului. Or, lobbyul presupune multa munca si integritate profesionala si mai putine dineuri. Necesita temeinice cunostinte juridice, politice, sociologice si de comunicare. In sustinerea unei cauze publice, un bun lobbyst trebuie sa fie riguros si creativ in acelasi timp.

Recomandările editorilor