
plati
-
Sistemul de plăți RoPay 2.0 a fost avizat de Banca Națională a României (BNR) și a intrat în vigoare luni, 1 septembrie, potrivit unui anunț făcut de oficialii instituției. Acesta a fost dezvoltat la nivelul
-
Plățile ar putea fi făcute prin microcipuri implantate în piele
Implanturile cu microcip ar putea fi în curând forma finală de plată mobilă - sărind peste dispozitivele smartphone în favoarea folosirii abilităților bionice ale oamenilor. Și un mic segment al populației s-a aliniat deja să-l încerce. -
Situația țării noastre în unul dintre clasamentele cele mai urmărite de investitori
România a urcat 8 poziţii, până pe locul 42 în clasamentul global PwC Paying Taxes 2018, care măsoară uşurinţa plăţii taxelor şi impozitelor pentru o companie tipică în 190 de economii din întreaga lume. -
Ei au renunțat la cash!
Danemarca a decis să își închidă monetăria, după modelul Suediei și Norvegiei, și să externalizeze producția de monede în Finlanda, în condițiile în care și banca centrală daneză a oprit tipărirea de bancnote, a căror folosire a devenit tot mai nepopulară, potrivit Bloomberg. -
O nouă provocare: Plata prin realitate virtuală
Alibaba, considerat un fel de Amazon al Chinei, lucrează la o nouă procedură de plată, care le va permite cumpărătorilor să efectueze plăți cu ajutorul realității virtuale, potrivit risco.ro. -
Selfie-ul, utilizat mai nou și pentru plăți
MasterCard a anunțat marți lansarea unui sistem de plată prin identificare facială în 12 țări europene, urmând ca în 2017 acest sistem să fie extins treptat la nivel mondial. -
Putem să consumăm mai mult
Evoluția pozitivă a salariilor și scăderea ratei inflației în comparație cu anul anterior au condus la creșterea puterii de cumpărare, se arată în studiul GfK Pulse. Aceste tendințe au un impact sesizabil și în business. -
Parteneriatele care cresc afacerile de plăţi online
Odată cu semnarea de noi parteneriate, numărul încasărilor de facturi prin serviciul un-doi Centru de plăți, lansat în luna septembrie de Mobile Distribution a crescut cu 205% în noiembrie, față de octombrie. -
Încă o soluție sigură de plată pentru clienții magazinelor online
EuroGsm a implementat soluția SEQR ce permite plata cu telefonul mobil în toate magazinele proprii din țară, precum și pe siteul propriu. -
Visteria Ucrainei e aproape goală: Mai sunt aproape 500.000 de dolari
Noul premier al Ucrainei, Viktor Iatseniuk, a promis, în primul său discurs în Parlament, măsuri deosebit de impopulare”. El a anunțat că statul nu dispune de bani, visteria este goală.
-
Modurile ingenioase în care un director de la American Express impulsionează creşterea afacerii
© 2014 Harvard Business School Publishing Corp.
În rolul său de Group President for Enterprise Growth, pe care îl îndeplineşte la compania emitentă de carduri American Express Co., Dan Schulman încearcă să realizeze o extensie a brandului, astfel încât American Express să ofere servicii şi clienţilor care nu sunt bogaţi - despre care Dan Schulman spune că plătesc prea mult pentru serviciile financiare existente. Înainte de a veni la American Express în 2010, Schulman a fost CEO la Virgin Mobile şi la Priceline – o platformă online ce permite celor care vor să călătorească să găsească, inclusiv licitând cu propria ofertă de preţ, cele mai scăzute preţuri posibile pentru cazare la hotel, bilete de avion, închirieri de maşini şi vacanţe.
-
Poți plăti oriunde cu cardul. Numai la bancă nu
Stiți ce-i un POS? Un aparat instalat într-o bancăla care nu poți plăti, cu cardul de credit al altei bănci, gazul și taxele, așa cum cumperi orice marfă de la hipermarket.
Când un furnizor de utilități cu poziție dominantă nu are POS ca să-ți plătești facturile, și o poți face doar de la bancomatele unor bănci, cu cardurile lor, nu cu altele, se poate spune că sunt stimulate produsele băncilor cu care are contract furnizorul, cărora le transferă, practic, poziția sa de monopol.
-
Plăţile pentru cererile în curs la POSDRU vor fi întrerupte pentru 6 luni
Reprezentanţa Comisiei Europene în România a anunţat vineri că directorul general al DG pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Afaceri Sociale din cadrul CE (DG EMPL) va emite, "în zilele următoare", o decizie de întrerupere a termenului de plată pentru cererile în curs din POSDRU.
-
Liber la download-ul in roaming
De la 1 iulie 2010, consumatorii nu mai trebuie sa-si faca griji cu privire la primirea de facturi uriase datorate conectarii accidentale la Internet prin reteaua de telefonie mobila, atunci cand calatoresc in alta tara.
-
Orasenii s-au imprumutat mai putin in 2009
In 2009, romanii din mediul urban au achizitionat semnificativ mai putine autoturisme, decat in anul anterior, si nu s-au mai indatorat la fel de mult. La cumparaturi sau la plati, 3 din 10 participanti au folosit cardul. In plus, la inceputul anului 2010, aproape 32% dintre gospodariile din mediul urban detineau cel putin un laptop.
-
Priceput la toate
"Pentru plata facturii telefonice, va rugam sa mergeti la ghiseul numarul 2. Pentru eliberarea de carduri, va asteptam la ghiseul 5. Pentru ordine de plata, poftiti la ghiseul 1. Pentru depuneri, mergeti la ghiseul 4. Pentru retrageri, mergeti la ghiseul 6". Aceste cuvinte nu le veti auzi din gura Laviniei Miron, operator de ghiseu universal la BRD. Toate aceste operatiuni se efectueaza la ea.
Recomandările editorilor
-
Ce spune ritmul de adopție al unui tool despre cultura organizațională
Când o companie introduce un nou tool, discuția se concentrează, de obicei, pe funcționalități, costuri și eficiență. Dar felul în care echipa îl adoptă dezvăluie ceva mult mai profund: cultura organizațională în acțiune. -
Tristul tigru | Invitație la lectură
Într‑o întâlnire cu cititorii, Neige Sinno a declarat că și‑a scris cartea de memorii, Tristul tigru, ca și cum ar fi moartă și nimeni nu o să o citească. -
Cosmina Noaghea, Union Commonwealth University, SUA: Inteligența artificială și viitorul minții la job | OPINIE
Când ați sunat ultima dată la serviciul cu clienții pentru rezolvarea unei probleme și ați vorbit cu un robot? Ați fost mulțumiți? Oricare ar fi conotația primei situații care vă vine în minte... -
România, blocată în digitalizare: Îi lipsește strategia și leadership-ul politic | RAPORT
Un raport realizat de specialiști din Estonia la inițiativa Edge Institute arată că România are un nivel scăzut de maturitate digitală – doar 3,1 din 10. Documentul evidențiază lipsa unei strategii coerente...