
oferta
-
Alchemy de Rory Sutherland este o carte despre cum putem aplica noile cercetări de behavioral economics dacă lucrăm în marketing sau comunicare. Rory Sutherland, Vice Chairman la Ogilvy, a scris cartea cu mult umor britanic,
-
BBS (ASE), prima școală de business din România care a obținut acreditarea AMBA, cel mai înalt standard global MBA | Oferta Bucharest Business School
Bucharest Business School (BBS), școala de afaceri a Academiei de Studii Economice din București, este prima și singura școală de business din România care a obținut în 2023 acreditarea internațională Association of MBAs (AMBA), cea -
ERISMA - leadership creativ
Erisma a ajuns în prezent la cea de-a 32-a serie, cu peste 650 de absolvenți – CEO, președinți, vicepreședinți, manageri, antreprenori și bursieri, care au ales să își rafineze aptitudinile de leadership în acest program. -
De ce nu ai obținut jobul mult dorit. Ce ți-a lipsit
„Îmi pare rău, am făcut oferta finală unui alt candidat”. Este o expresie pe care orice aspirant la un loc de muncă urăște să o audă, mai ales când zilele trec, recrutorul nu dă niciun -
Ești plătit suficient pentru munca depusă?
În mediul online au apărut deja portaluri care publică informații referitoare la salariile oferite de companii în diverse domenii. În felul acesta, cei care vor să își schimbe locul de muncă sau caută colaborări știu -
Cum să-ți alegi job-ul potrivit atunci când ai mai multe oferte
Este o „problemă” plăcută atunci când ai mai multe propuneri, dar știind că trebuie să alegi locul potrivit pentru tine este un angajament și o responsabilitate foarte mare. Să alegi cea mai bună ofertă de job e chiar o provocare grea, indiferent că vorbim despre cei care au deja un job și primesc o alternativă, sau de cei mai privilegiați, care sunt puși deseori să aleagă între două sau mai multe oferte. -
5 trucuri pentru a găsi un loc de muncă într-un oraș mare fără să te muți acolo înainte
Cursa pentru găsirea unui loc bun de muncă poate fi foarte dificilă. Va trebui să petreci multe ore ca să-ți pui la punct un CV atractiv, să cauți cele mai potrivite oferte, să găsești contactele potrivite și să-ți construiești un discurs inteligent și impresionant. De foarte multe ori, căutarea unui loc de muncă nou necesită să alergi destul de mult. Dar ce ar fi de făcut atunci când vrei să îți găsești un job într-un oraș nou, mai mare, pentru un salariu și beneficii mai atractive, fără să te deplasezi mereu pe distanțe lungi? Analiștii americani de la Forbes au câteva sfaturi pentru persoanele aflate într-o astfel de situație, oferind câteva metode ca să-ți sporești șansele în căutarea unui job mai bun. -
A apărut un nou canal TV: CINEMARATON
Canalul CINEMARATON figurează, de acum, în oferta de televiziune Telekom Romania, fiind inclus în pachetul de bază TV S. Noul canal TV este, astfel, disponibil tuturor clienţilor Telekom Romania, noi şi existenţi, pentru serviciile de televiziune prin satelit, cablu digital şi Internet TV, fără costuri suplimentare. -
La Fântâna își deschide propriul magazin online
Compania La Fântâna, lider pe piața serviciilor de distribuție de apă și cafea din România, a lansat propriul său magazin online, ce poate fi accesat pe magazin.lafantana.ro. -
Marlboro rămâne singur
Compania British American Tobacco Plc (BAT), prezentă şi pe piaţa din România, a anunţat marţi că a ajuns la un acord pentru a prelua integral rivalul american Reynolds American Inc, după ce a venit cu o ofertă îmbunătăţită de 49,4 miliarde de dolari, transmite Reuters. -
Oferta de joburi creşte pe perioada verii
Un studiu de piață realizat de Manpower privind perspectivele de angajare arată că angajatorii au cele mai optimiste planuri de angajare pe perioada verii, din ultimii opt ani. În intervalul iulie – septembrie se prognozează creșteri ale numărului total de angajați în opt din cele zece sectoare de activitate analizate în România. Aproape trei din zece angajatori din România estimează că vor face noi angajări în perioada iulie-septembrie 2016, acestea fiind cele mai ambiţioase din regiunea EMEA. -
Cum alegi între două oferte de job
Oameni competenţi nu se află la tot pasul aşa că, dacă eşti unul dintre ei, e posibil să te trezeşti cu două oferte de job în acelaşi timp. Decizia e greu de luat şi, de cele mai multe ori, nu totul se reduce la oferta salarială. Fie că ai deja un loc de muncă şi ţi se face o ofertă din afară, fie că eşti în căutarea unui job şi aplici la mai multe firme, apar situaţii care te pun pe gânduri. Uite câteva sfaturi care ţi-ar putea fi utile dacă trebuie să alegi între două oferte de job. -
Parcul Mogoşoaia- vacanţa ta de lângă casă
Localizat la 15 minute cu maşina de centrul Bucureştiului sau 20 de minute cu maxi taxi dacă îl luaţi de la staţia de metrou Parc Bazilescu, Parcul Mogoşoaia este locul în care îţi poţi petrece o zi întreagă fără să te plictiseşti. Este un parc care are o ofertă variată atât pentru tineri, cât şi pentru familii. -
Ofertă: gratis și gratuit! Dați share, iar noi vă dăm de zece ori diferența!
O critică gratuită este ori un pas înainte, ori doi înapoi - tu alegi!
„Gratis” și „gratuit” înseamnă, desigur, același lucru, dar nu sunt (mereu) interschimbabile.
„Gratis” este întotdeauna adverb, deci stă lângă un verb -
7.700 de posturi în 6 orașe la Târgul de Cariere
Clujul, Sibiul, Brașovul, Mureșul, Iașiul și Chișinăul sunt cele șase orașe în care Târgul de Cariere ajunge în această primăvară cu o ofertă-record de joburi pentru toate nivelurile de experiență. Cele mai multe posturi sunt deschise, ca de obicei în ultimii ani, pentru tinerii cu specializări tehnice și pentru vorbitorii de limbi străine. -
Financial Times: Petrolul a generat panică pe Wall Street
Pentru prima dată în ultimii cinci ani și jumătate, prețul petrolului a coborât sub 50 de dolari/baril, ceea ce a antrenat o ieftinire drastică a acțiunilor companiilor energetice și, într-un final, a generat panică pe Wall Street pe fondul temerilor legate de evoluția economiei globale, scrie în numărul său de marți, publicația economică Financial Times. -
La Conașu’ readuce magia Sărbătorilor de Iarnă în casa ta
Se apropie cu pași repezi Sărbătorile de Iarnă. E cea mai frumoasă perioadă din întreg anul și, probail, singura în care reușim să-i avem lângă noi pe toti cei dragi. Și cum pe masa fiecăruia dintre noi trebuie să existe de-ale gurii, La Conașu’ are o ofertă de nerefuzat. -
Pretul petrolului va ajunge, totusi, la 150 de dolari/baril?
Saptamana trecuta, pretul petrolului a marcat, pe pietele mondiale, o scadere semnificativa. In marea lor majoritate, analistii sustin ca trendul descedent se va mentine, in pofida tuturor tensiunilor geopolitice din lume, mai ales ca, potrivit Agentiei internationale a energiei (IEA),cererea nu va creste pe fondul unei oferte prea mare. Fostul director general al British Petroleum, Tony Hayward, crede insa ca barilul ar putea ajunge la 150 de dolari.
-
Razboaiele nu mai afecteaza piata petrolului
Desi in lume se deruleaza, in momentul de fata, trei conflicte armate de amploare, inclusiv in regiuni petroliere - Ucraina, Siria si Irak - preturile la petrol continua sa scada. Cauza rezida in cresterea ofertei si diminuarea cererii mondiale.
-
Pfizer oferă pentru AstraZeneca la 116,6 miliarde dolari
Gigantul american al industriei farmaceutice, Pfizer, a anuntat o nouă ofertă pentru grupul britanic AstraZeneca, de 55 lire sterline pentru o acțiune, subliniind că noua propunere este definitivă și nu va mai face subiectul unei noi evaluari.
Recomandările editorilor
-
Ce spune ritmul de adopție al unui tool despre cultura organizațională
Când o companie introduce un nou tool, discuția se concentrează, de obicei, pe funcționalități, costuri și eficiență. Dar felul în care echipa îl adoptă dezvăluie ceva mult mai profund: cultura organizațională în acțiune. -
Tristul tigru | Invitație la lectură
Într‑o întâlnire cu cititorii, Neige Sinno a declarat că și‑a scris cartea de memorii, Tristul tigru, ca și cum ar fi moartă și nimeni nu o să o citească. -
Cosmina Noaghea, Union Commonwealth University, SUA: Inteligența artificială și viitorul minții la job | OPINIE
Când ați sunat ultima dată la serviciul cu clienții pentru rezolvarea unei probleme și ați vorbit cu un robot? Ați fost mulțumiți? Oricare ar fi conotația primei situații care vă vine în minte... -
România, blocată în digitalizare: Îi lipsește strategia și leadership-ul politic | RAPORT
Un raport realizat de specialiști din Estonia la inițiativa Edge Institute arată că România are un nivel scăzut de maturitate digitală – doar 3,1 din 10. Documentul evidențiază lipsa unei strategii coerente...