Skip to main content

obicei

    • Rusalii 2015. Obiceiuri și tradiții la români




      Ortodocşii sărbătoresc duminică și luni, la 50 de zile după Paşte, Rusaliile sau Cincizecimea, adică Pogorârea Duhului Sfânt peste apostoli şi ziua când a fost alcătuită prima comunitate creştină, nucleul Bisericii de mai târziu. Duminica Cincizecimii, a Pogorârii Sfântului Duh sau a Rusaliilor, este numită în popor şi Duminica Mare.
    • „Puţin şi bun”, de astăzi şi în vieţile noastre




      Într-un spațiu demografic în care ostentația pare să dicteze comportamentul consumatorului, singura soluție care se întrezărește este aceea a revenirii la simplitate. Realitatea arată că ne anulăm identitatea pentru acumulările financiare. Ar putea părea imposibil ca, într-un secol în care „the sky is the limit”, downshiftingul să fie varianta optimistă.
    • Tradiții de Crăciun în România

      În România, Crăciunul este precedat de postul specific, reprezentat de către Biserica Ortodoxă, care durează şase săptămâni (din 15 noiembrie până pe 24 decembrie). Postul presupune renunţarea la carne, ouă şi lapte, sau cum bunicii noştri ar spune, renunţarea la alimente dulci. Oamenii de la sat nu ascultă radio în timpul perioadei postului, nu se uită la TV şi nu se duc la nici o petrecere. Postul se încheie în noaptea de Crăciun.
    • 8 obiceiuri subtile care le sar în ochi şefilor

      De multe ori, mai ales în companiile foarte mari, este destul de greu să te faci remarcat. Totuși, există câteva comportamente și obiceiuri de zi cu zi care te pot ajuta să ieși în evidență. Iată câteva sugestii pentru a ieşi din anonimat. Punându-le în practică, vei constata că şefii nu au cum să te ignore.

    • Ce fac 11 oameni de succes înainte de culcare

      Președintele american Barack Obama este pasăre de noapte și obișnuiește să lucreze până târziu, spre deosebire de predecesorul său, George W. Bush, care prefera să se culce mai devreme și să-și înceapă ziua dis de dimineață, potrivit Business Insider.  

    • Cinci gânduri născute în biroul lui Warren Buffett

      „Este foarte uşor să faci o pasiune pentru mentoratul lui Warren Buffett. E un tip care valorează 50 de miliarde de dolari şi care are prieteni de-o viaţă”, comentează unul dintre editorii publicaţiei americane Fast Company, după ce „înţeleptul din Omaha”– cum i se spune lui Buffett – a acordat un interviu pentru comunitatea „Levo League”. Buffett, la 83 ani, e preocupat de neîncrederea cu care cresc femeile într-o lume a afacerilor dominată de bărbaţi, de importanţa modelelor pe care să le urmăm în vieţile noastre şi de pasiunea pentru munca pe care o facem.

    • Dezvățul este un proces de creștere așa cum vrei tu

      „Care ar fi primul lucru care îți vine în minte și de care ai vrea să te dezveți?” a fost una dintre întrebările pe care Cosmin Alexandru le-a adresat participanților la evenimentul „Dialoguri Necesare - Conducerea prin dezvăț”, organizat de revista Cariere joi, 19 septembrie, și susținut de Indygen.

    • Ce legătură are managementul timpului cu sănătatea?

      În ultima vreme, una dintre preocupările mele a fost să găsesc cât mai multe informații despre o bună administrare a timpului, lucruri practice care, odată transmise oamenilor, să producă o schimbare în comportamentul lor. Din multitudinea de informaţii citite, ceva mi-a atras atenţia.

    • Obiceiurile domina comportamentul consumatorilor

      "Nu exista nicio corelatie intre masurarea satisfactiei consumatorilor si procesul repetat de cumparare, intrucat există o mare discrepanţă între ceea ce oamenii spun că vor face in cadrul unui focus grup si ceea ce vor face de fapt,” crede dr. Neale Martin, antreprenor, profesor Managementul Inovaţiei la Kennesaw State University-Atlanta si autorul cartii Habit-the 95% of Consumer Behavior Marketers Ignore. 

Recomandările editorilor