
Prioritățile liderilor în 2022. Cinci teme esențiale
Recomandarea vine din partea
Cine zice ca noi, tinerii, nu avem idei bune? De curand, am descoperit doi frati, Stefan si Alexandru Piciorus. Acesta din urma, care este owner-ul companiei Formare Profesionala Plus, a fost de acord sa ne spuna cum au inceput micul lor business, care a fost evolutia si ce au reusit sa faca pana in acest moment. Mai multe aflati in materialul care urmeaza.
Afacerile de succes pornesc deseori de la o întrebare simplă: „cum să faci bani?” Desigur, după aceasta urmează o sumedenie de demersuri mai mult sau mai puțin „ca la carte”, în funcție de răbdarea și pregătirea fiecăruia: plan de afaceri, bugetare, ajustarea bugetului, implementarea etc… Fie că este vorba de afaceri mici sau mari, de afaceri online sau agricole, toate au în spate… o minte și un suflet.
Competenţa de planificare strategică nu pare să fie punctul forte al managerilor români, potrivit rezultatelor obținute de acești în cadrul programului iPlan. Demarat în martie 2011, iPlan este unul dintre cele mai bune programe de training din lume cu ZERO cheltuieli şi se bazează pe cele mai bune instrumente de planificare strategică din lume: Strategic Driver şi Markstrat. 9.400 de manageri s-au înscris în program şi au fost testaţi în prima etapă, de prescreening, cu Strategic Driver.
© 2012 Harvard Business School Publishing Corp.
Oricărui director executiv i-ar plăcea să aibă un om ca Allan Taylor în echipa sa. Dar tocmai în acest lucru stă ascunsă şi enigma problemei lui Allan. Timp de câţiva ani, a fost subordonatul direct al unui manager vizionar, iar cei doi au făcut împreună o echipă minunată. Allan a asigurat execuţia consecventă a iniţiativelor şefului său – iar acum cade rapid în ceea ce eu numesc “sindromul celui aflat în poziţia de prim-locotenent”.
In contextul legistativ actual, angajatorii trebuie sa respecte mai mult decat Codul muncii atunci cand doresc sa reglementeze comportamentul salariatilor lor prin intermediul politicilor interne.