Skip to main content

concert

    • 14 concerte camerale, la “Serile Lipatti”

      Asociația Art à la carte organizeazăîn perioada 2 octombrie-14 noiembrie “Serile Lipatti”, 14 concerte camerale în spațiul încărcat de memorie al conacului familiei Lipatti din satul Fundățeanca. Evenimentul, finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional şi având drept partener cofinanţator principal Consiliul Judeţean Argeş, se va desfăşura sub egida marii valori culturale Dinu Lipatti, reintegrat și conștientizat în toată plenitudinea vieții culturale argeșene. Concertele vor fi susţinute de către nume cu rezonanță în viața muzicală, fiind promovaţi și muzicieni tineri, debutanți în cariera interpretativă.

    • The Cranberries pregătesc următorul album

      Aflaţi în plin turneu de promovare pentru Roses, albumul cu numărul şase din cariera trupei, turneu ce-i va aduce şi la Bucureşti fix peste o lună, irlandezii sunt cu motoarele la turaţie maximă şi compun deja materiale pentru următoarea apariţie discografică. Concertul lor e programat pe 11 octombrie de la Bucureşti.

    • Nocturne baroce pe malul Dâmboviţei

      Între 3 şi 8 septembrie 2012, pe esplanada Bibliotecii Naţionale a României din vecinatatea bulevardului Unirii, vor răsuna, după lăsarea serii, acorduri de Bach, Vivaldi, Scarlatti sau Händel, în cadrul primei ediţii a festivalului “Nocturne Baroce”. Timp de 6 zile, artiştii părăsesc sala de concert şi vin să cânte pe malul Dâmboviţei, însufleţind primele nopţi de toamnă cu adieri de muzică, literatură şi cultură barocă. O ofertă de nerefuzat pentru ultima săptămână de vacanţă, cu atât mai mult cu cât concertele sunt gratuite, iar muzica barocă dă neuronilor, aşa cum remarca profesorul Ioan Bradu Iamandescu, autorul primelor studii de muzicoterapie din România, „un ritm specific geniilor“.

    • Pe 1 septembrie bucureştenii vor spune „DA“ muzicii de operă

      Nici un bucureştean rămas la sfârşit de săptămână în Capitală nu poate rămâne în casă! Sâmbătă, 1 septembrie, de la ora 21.00, Opera Naţională Bucureşti invită publicul la cea de-a VI-a ediţie a „Promenadei Operei“, concert extraordinar în aer liber. Muzică de calitate, o seară plăcută la final de vară în compania unor artişti de valoare, surprize şi voie bună, toate acestea vă aşteaptă într-un eveniment organizat de ONB sub semnul proiectului studiOpera. Evenimentul se va desfăşura pe esplanada operei (spre bulevardul M. Kogălniceanu), iar intrarea va fi liberă.

    • Final de Festival Celibidache cu o premieră mondială

      Festivalul Sergiu Celibidache a încheiat seria de evenimente si cele 8 concerte dedicate aniversării a 100 de ani de la naşterea marelui maestru cu un concert absolut unic: premiera mondială a suitei simfonice „Haz de necaz”, de Sergiu Celibidache, în interpretarea orchestrei Filarmonicii „George Enescu” sub bagheta Maestrului Mark Mast.

    • Orchestra Română de Tineret a încântat auditoriul de la Ateneul Român

      În cadrul Festivalului Sergiu Celibidache dedicat aniversării a 100 de ani de la nașterea sa, Orchestra  Română de Tineret şi-a făcut apariţia pentru a doua oară în fața publicului, vineri, 6 iulie, cu un program extrem de interesant, sub conducerea dirijorului german Markus Theinert. Scena Ateneului Român a devenit neîncăpătoare pentru cei aproape 100 de muzicieni, care au început programul cu Uvertura „Forța destinului“ de Giuseppe Verdi.

    • Cântarea „Încântărilor” lui Maxim Belciug inaugurează Aula Bibliotecii Naţionale a României

      Joi, 26 aprilie, începând cu orele 19.30, în aula din noul sediu al Bibliotecii Naţionale a României va răsuna pentru prima dată muzica! Chitaristul Maxim Belciug aduce pe scenă cântarea „Încântărilor”, într-un concert de prezentare a celui mai recent CD al său, în care înfloriturile baroce ale lui Johann Sebastian Bach, Domenico Scarlatti sau Gaspar Sanz se împletesc cu ritmuri de tarantelă, valsuri ruseşti şi cadenţe de flamenco.

    • Turneul „Vă place Bach“ s-a încheiat aseară la Bucureşti

      Răzvan Suma a încheiat aseară la Sala Radio din Bucureşti turneul său naţional, intitulat „Vă place BACH?”. A fost pentru prima dată când un artist român s-a încumetat să aducă în faţa publicului din România toate suitele într-un singur concert, fiind ştiut că acestea constituie o adevărată probă de maraton pentru memoria şi rezistenţa fizică a interpretului.

    • Alexandru Tomescu – dezvăluiri în avanpremiera turneului ArTime

       Tot ce aţi vrea să ştiţi şi nu aveţi curaj să întrebaţi 

      1 nov. – Luna noiembrie a debutat în forţă, cu un concert la Bistriţa. Am luat avionul până la Cluj, apoi încă 150 km cu maşina până în faţa Sinagogii, unde avea loc concertul. Timp de pregătire: aproximativ 1 oră pentru încălzire şi reglarea sincronizării cu video-proiecţiile capriciilor de Paganini. Atmosferă admirabilă la concert, foarte intimă, sonoritate excelentă. După concert – recepţie cu dansuri medievale. Am ajuns în cameră mult după miezul nopţii.

    • Unde mergem în week end…

      În această seară, iubitorii de teatru sunt aşteptaţi la Sala Atelier a Teatrului Naţional Bucureşti la ora 20.00  la spectacolul “Legenda Marelui Inchizitor”, după Feodor Mihailovici Dostoievski, traducerea Ileana Littera. 

Recomandările editorilor