Skip to main content

coleg

    • Ce faci când ajungi şeful foştilor tăi colegi

      © 2012 Harvard Business School Publishing Corp.

      Perioada de tranziţie de la momentul în care eşti numit şeful unui grup şi până când ajungi să te consacri în această postură este plină de emoţii, dar poate fi şi o perioadă în care nervii tăi sunt întinşi la maximum. Acest lucru este cu atât mai adevărat cu cât devii şef peste foştii tăi colegi. Trebuie să îţi consacri credibilitatea şi autoritatea, fără să te comporţi ca şi cum promovarea ţi s-a urcat la cap. Depinde mult de organizaţia ta şi de stilul tău de conducere să nu „deviezi”, dar există şi câteva reguli generale, care te ajută să faci mai lină orice tranziţie de acest gen.

    • Ce faci când lucrezi cu un om pe care-l deteşti

      © 2012 Harvard Business School Publishing Corp.

      Un coleg de-al meu, pe care o să-l numesc în acest articol Jeff, este scriitor, speaker şi şeful unei firme de consultanţă. Din câte îmi dau seama, este un profesionist foarte respectat, capabil, onest şi popular. O cunoştinţă comună ne-a rugat să colaborăm la un proiect şi sunt conştient că avem amândoi ceva clar de câştigat din faptul că vom lucra împreună.

    • Şef peste foștii tăi colegi

      © 2011 Harvard Business Publishing

      Relaţiile dintre oamenii care lucrează în acelaşi birou se pot schimba brusc atunci când unul dintre membrii echipei este promovat şi devine şef peste foştii lui colegi. Acest lucru se întâmplă destul de des, mai ales în companiile care au planuri de succesiune foarte bine puse la punct pentru toate poziţiile de conducere.

    • Neutralizarea conflictelor la serviciu

      Conflictele în timpul orelor petrecute la birou sunt inevitabile. Potrivit specialiştilor, le putem neutraliza dacă ne confruntăm cu colegul de birou, dar nu într-o manieră negativă, ba dimpotrivă.. E foarte posibil ca lipsa sau deficienţa de comunicare să determine o neînţelegere şi este foarte adevărat că nu-i uşor să ne confruntăm cu colegul. 

    • Ce au în comun liderii temuţi, la locul de muncă

      Care este primul lucru la care ne gândim atunci când aflam că un coleg de-al nostru a fost repartizat la un alt departament din companie, condus de un manager căruia i s-a dus vestea că este un lider de temut? Prima dată ne bucurăm că nu suntem noi în locul lui, după care ne compătimim prietenul. Iată câteva ponturi care ne ajută să reperăm un manager dur şi să ne ţinem la distanţă de el.

Recomandările editorilor