Skip to main content

castig

    • Cât câştigă un mistery shopper în România

      Meseria de mistery shopper poate fi o opţiune pentru cei care nu au un job, vor să îşi completeze veniturile sau au mult timp liber. Cu ajutorul platformei RidersOn, ea poate fi practicată oriunde în România, de către oricine are un telefon inteligent. Veniturile pot ajunge la câteva sute de euro pe lună. Mai exact, potrivit RidersOn, cel mai de succes mistery shopper din România care foloseşte aplicaţia a câştigat 500 de euro într-o lună, pentru 350 de acţiuni.
    • Tu ştii să negociezi şi să câştigi? Vezi unde te încadrezi



      Poate că termenul de negociere te duce cu gândul la merele pe care le cumperi din piață, la salariul pe care-l ceri la interviul de angajare sau, de ce nu, la ultima vanzare pe care ai facut-o la job. Realitatea e că negocierea înseamnă mult mai mult decât o tocmeală din care cineva trebuie să iasă câștigător (sau, de cele mai multe ori, toate părțile implicate).
    • Cine sunt „creierele” care câştigă până la 19.000 lei lunar



      Cel mai nou studiu despre veniturile managerilor de proiect din România scoate la iveală o serie de probleme mai mult sau mai puţin îngrijorătoate cu privire la felul în care angajatorii îşi susţin oamenii din poziţii de conducere. Survey-ul  “Romania – Annual Project Management Salary Survey®” s-a desfăşurat în perioada 6-17 februarie şi a fost adresat celor care îndeplinesc funcţia de project manager.
    • Câștigi cât meriți. Cum schimbi asta?

      În jurul nostru sunt mereu oameni care se plâng că este foarte greu să îți câștigi existența. Adevărul e că mai greu decât să câștigi banii, este să îi păstrezi. O mare parte dintre noi trecem prin dificultăți financiare pentru că nu economisim.
    • Părerea românilor despre profesiile și meseriile din România

      În 2014, părinții români își doresc copii cu studii superioare, dar tinerii preferă o meserie, calificarea profesională oferindu-le șansa unui câștig mai rapid. Acest lucru reiese din studiul „Meserii pentru România” realizat de D&D Research, împreună cu berea Bucegi®, cel mai recent studiu menit să redea percepția publicului român despre profesii și meserii.

    • Secretul contraintuitiv al negocierii de succes

      © 2014 Harvard Business School Publishing Corp.

      Ca să fii un negociator strategic de succes, trebuie să îţi urmezi în mod calculat propriul interes şi să adaugi o doză masivă de făţărnicie. Sau cel puţin aşa sună presupunerile obişnuite despre ce anume înseamnă să negociezi. Oamenii presupun că, pentru a câştiga într-o negociere, trebuie să joace un anumit rol – precum binecunoscutul „poliţistul bun, poliţistul rău” – sau pur şi simplu să aibă un comportament conform cu titlul pe care îl deţin (manager, antreprenor, agent de vânzări). Dar cum ar fi dacă ai putea să creezi nişte rezultate mai bune, să amplifici valoarea câştigată de ambele părţi în urma negocierii şi să îţi consolidezi relaţiile doar prin simplul fapt că eşti tu însuţi şi te comporţi într-un mod autentic?

    • Cinci greşeli frecvente pe care le facem la negocieri

      Dacă aţi comis vreuna dintre ele, poate e momentul să vă regândiţi strategia când vine vorba de negocieri. Natalie Reynolds, directoarea Advantage SPRING Limited şi expertă în negocieri, a explicat pentru ziarul „The Guardian” cum poţi deveni un supererou la masa negocierilor. 

    • Uneori câștigi, uneori înveți!

      „Dacă începi să vezi pierderile ca pe nişte oportunităţi de a te dezvolta învăţând ceva din ele, atunci vei deveni de neînvins. În viaţă vei avea şi neplăceri, însă dacă eşti echipat aşa cum se cuvine, pierderea în sine nu te va copleşi. Cel care va trage învăţăminte după ce a trecut şi prin momente mai puţin fericite va fi stăpânul propriei vieţi. E mai mult decât un ghid care ne învaţă cum să depăşim perioadele mai dificile, fiindcă ne oferă cel mai preţios dar dintre toate: speranţa.” – John Wooden, jucător şi antrenor emerit de baschet.

    • Cum să depăşeşti faza în care vorbeşti de „big data”, dar nu faci nimic

      © 2014 Harvard Business School Publishing Corp.

      Este deja un lucru obişnuit să vezi studii, sondaje de opinie şi rapoarte care arată că majoritatea organizaţiilor au adoptat practicile legate de exploatarea „big data” – concept ce desemnează nişte baze de date şi informaţii atât de mari şi de complexe, încât sunt stocate, prelucrate şi analizate cu instrumente şi metode avansate, pentru a profita de informaţiile valoroase şi înţelegerea profundă ce pot rezulta dintr-o asemenea tratare a acestor date. De exemplu, un studiu realizat în 2013 de către compania Gartner, specializată în cercetare şi consultanţă în domeniul IT, a arătat că 64% dintre companii desfăşurau deja sau planificau să pună în practică proiecte legate de big data – pondere ce marchează o creştere faţă de cea de 58% înregistrată cu un an înainte.

    • A crescut salariul mediu net în România

      Conform statisticilor furnizate de Institutul Național de Statistică (INS), salariul mediu nominal net a fost în luna noiembrie 2013 de 1.650 lei, în creștere față de luna precedentă cu 35 de lei, adică 2,2%. Valorile cele mai mari ale câștigului salarial mediu nominal net au fost înregistrate în intermedieri financiare, iar cele mai mici în hoteluri și restaurante.

    • Cine sunt românii care câștigă bani online

      Aproximativ 5% dintre românii care fac marketing afiliat în România câștigă de acasă, lunar, peste 2.500 de lei prin această metodă de promovare online, mult peste valoarea salariului mediu din țară. Rețelele sociale și blogurile sunt cele mai utilizate canale de promovare în marketingul afiliat, potrivit studiului Afilierea în România – 2013, derulat de 2Parale, cea mai mare rețea de afiliere locală.

Recomandările editorilor