campion
-
Ionuț Mistode este campion național al României și multiplu campion Dunlop Romanian Superbike. S-a urcat târziu pe motocicletă, deși visa încă din școală. A început să concureze în competiții deși oamenii din jurul lui îl sfătuiau contrariul. S-a implicat în construirea unui circuit pentru piloți și a încercat să îi aducă de pe stradă într-un mediu organizat. A lucrat și a investit în pasiunea lui. Acum, ia o mică pauză, dar asta nu înseamnă că se oprește, ci doar că se pregătește să revină în competiții, după ce pune bazele proiectului finanțat prin Start-up Nation. -
Roger Federer, legenda cu zâmbet de copil
„FedEx”, așa cum a fost poreclit în lumea tenisului, datorită stilului său de joc rapid, nu dă semne că a obosit sau că se pregătește de „pensionare”. -
Învingătorii nu renunță, iar cei care renunță nu ajung învingători
Toată viața se luptase să devină campion mondial și, ajuns acolo, dintr-odată se vedea nevoit să renunțe la visul său. În 1997 primea centura WBO la box profesionist, și în 1998 era nevoit să se retragă din cauza unei accidentări la brațul stâng. Când a luat hotărârea, timp de o săptămână n-a putut să închidă un ochi, spune el, dar trebuie „să știi să accepți realitatea, să te poți confrunta cu problemele, să accepți viața reală”. Mihai Leu a înțeles asta și a mers mai departe. -
Povestea românului care ZBOARĂ pentru binele altora. La propriu
Marian Cojocaru a descoperit zborul încă din copilărie și a făcut din asta nu doar un sport extrem, ci și fapte bune. A salvat vieți, a dus alimente oamenilor sinistrați de ninsorile abundente și ploi, ba chiar a intrat și în Cartea Recordurilor pentru cel mai lung zbor cu paramotorul. -
„Orice campion are un început”
Victor Hănescu, cel mai bun tenismen român al momentului, aduce zâmbete pe chipul a sute de copii, în campania „Orice campion are un început”. Primul eveniment a avut loc astăzi, la Tenis Club Curtea de Argeş şi a avut ca public sute de iubitori ai tenisului, părinţi şi copii. Aceştia au primit echipamente sportive, genţi, coşuri, mingii, rachete, pantaloni, jachete, şi alte articole gata pentru a le purta noroc pe teren.
-
De ce nu suntem toţi campioni
Am scris atât de mult despre performanţă în revista Cariere, încât termenul părea să se fi bagatelizat. Începuse să-şi piardă câte puţin din forţa semantică cu fiecare zi în care un manager îl rostea în legătură cu rezultatele sale. Cu toate acestea, interesul meu pentru subiect nu e nici pe departe epuizat. Încă mai vreau să înţeleg resortul din spatele acestui cuvânt şi ce anume îl declanşează. Cover story-ul dedicat olimpicilor români a fost o ocazie ideală să înţeleg ce anume îi face pe acei câţiva, dintre miile de sportivi care se antrenează, să urce podiumul.
Recomandările editorilor
-
Industria outsourcingului în era automatizării: 90% din activitățile de back-office pot fi digitalizate - STUDIU
90% dintre activitățile de back office din industria de externalizare a proceselor de afaceri pot fi acum automatizate, potrivit raportului „Reimagining Business Processes with AI”, lansat de Parseq. -
Generația Z simte presiunea incertitudinii: cum afectează anxietatea financiară viața tinerilor
Tinerii din Generația Z trăiesc cu un nivel ridicat de stres și anxietate, cauzat în principal de incertitudinea legată de viitor și de lipsa controlului asupra evenimentelor imprevizibile. -
Care este principala provocare a antreprenorilor români | SONDAJ
Găsirea clienților reprezintă principala provocare pentru mai mult de jumătate dintre antreprenorii români, arată un sondaj recent realizat de aSpace -
Va ajunge starea de sănătate a angajaților un nou indicator de business?
Pachetele de beneficii oferite angajaților au devenit din ce în ce mai sofisticate în ultimii ani, iar în cadrul companiilor locale aproape că există o competiție în ceea ce privește numărul de inițiative de wellbeing.