
Principiul pescuitului: Ce obții dacă ești manager-coach?
În viață, permanent baleiem între două extreme (și găsim, în general, în marea noastră majoritate, căi de mijloc): „a fi unic” și „a fi la fel ca ceilalți”. Ca manager, este cel mai probabil că faci parte dintr-un sistem corporativ în care „a fi la fel ca ceilalți” este un dat. Nu este o judecată pe care o fac despre tine: este doar o presupunere bazată pe cunoașterea din interior a multor culturi organizaționale romanești. Să fii la fel ca ceilalți manageri înseamnă să faci management în felul în care se face de obicei: directiv, instrucțional, bazat mai puțin pe delegare și responsabilizare autentică și mai mult pe control, coerciție și impunere.