Skip to main content

alegere

    • Economia, o pasiune încă din copilărie

      Încă de mică, Olimpia Frățică, Șef Departament Servicii Rețea Retail, BCR, era atrasă de zona economică: făcea economii, își administra propriul buget. De la a intra la un colegiu economic, a face o facultate şi un masterat în domeniu până la jobul de azi - toate nu au fost altceva decât o consecinţă a alegerilor anterioare.
    • Cum alegi între două oferte de job

      Oameni competenţi nu se află la tot pasul aşa că, dacă eşti unul dintre ei, e posibil să te trezeşti cu două oferte de job în acelaşi timp. Decizia e greu de luat şi, de cele mai multe ori, nu totul se reduce la oferta salarială. Fie că ai deja un loc de muncă şi ţi se face o ofertă din afară, fie că eşti în căutarea unui job şi aplici la mai multe firme, apar situaţii care te pun pe gânduri. Uite câteva sfaturi care ţi-ar putea fi utile dacă trebuie să alegi între două oferte de job.
    • 7 motive pentru care nu vei realiza niciodată ceva important

      Poate că e un moment de depresie sau, dimpotrivă, de luciditate, însă mulţi oameni realizează că nu vor lăsa multe lucruri importante pe lumea asta. Sau poate că nu realizează, însă exact asta fac în realitate. Cert este că tu, care citeşti aceste rânduri, nu vrei să fii unul dintre acei oameni. Iată ce trebuie să faci:

    • Ce trebuie să faci la 20 de ani pentru a fi fericit la 30

      Poate crezi că ar trebui să citeşti o listă de cărţi, atent selectată de vreun profesor respectat, să vezi un anumit număr de filme sau să vizitezi nişte locuri simbol de pe planetă. Nici vorbă! Lucrurile de tipul acesta nu te vor ajuta prea tare când vei avea 30 şi ceva de ani, spun specialiştii de la Business Insider.

    • Motivaţia Generatiei Y la locul de muncă

      Conform unui studiu recent PwC, Generaţia Y admite compromisul de a accepta anumite joburi în perioada de recesiune economică. 50% dintre aceştia afirmă că sunt în permanentă căutare de joburi alternative la cel prezent, chiar dacă sunt multumiţi de acesta din urmă.

    • Mai rău decât o alegere proastă este să nu alegi nimic

      Facem cu toţii alegeri, zi de zi, aproape la fiecare pas. Unele, banale: ceai sau cafea, cravată albastră sau bej, lift sau mers pe scări, sun sau aştept să mă sune? Altele sunt cruciale: angajat sau freelancer, manager sau antreprenor, Pharma sau FMCG? Despre genul acesta de alegeri vreau să vorbim. Cele care vor avea un impact hotărâtor asupra carierei noastre, vor determina cine vom fi de-aici înainte, vor prestabili felul în care ne vom petrece timpul, cine ne vor fi colegii, câţi bani vom câştiga. Alegerile care ne pot face să înflorim sau ne pot îngropa. Când avem timp la dispoziţie mai e cum mai e, dar ce facem când presiunea e maximă, suntem strânşi cu uşa şi trebuie să luăm o hotărâre, şi aceea trebuie să fie o alegere responsabilă, cu orice preţ? Dacă vă întrebaţi cum procedează cei care par că ştiau răspunsul dinainte, am să vă dezvălui care sunt factorii de care ţin ei cont.

    • Cum scăpăm de „nu am timp”?

      Unul din conceptele care îți pot schimba felul în care trăiești și muncești este acceptarea unei distincții:  “nu am timp” se referă la timp ca la ceva extern, limitat (doar 24 de ore) și că oricât ai vrea, nu tu ești responsabil pentru trecerea lui și “îmi fac timp” este fraza care te face responsabil de ce alegi să faci cu timpul tău. În prima ipostază ești o victimă, în a doua ai puterea responsabilității.

    • Descoperă arta de a alege!

      Fata unor imigranți indieni, oarbă de la 13 ani, călătorind prin toată lumea și gândind cercetări inovatoare, Sheena Iyengar a devenit faimoasă printr-un experiment cu gem.

      În anul 2000, Sheena și echipa ei de cercetători au pus un stand într-un important supermarket american. Vizitând standul, clienții vedeau expuse 6 borcănele sau 24 de borcănele de gem (numărul se schimba din oră în oră).

    • Dana Burghel: Cum să iei cele mai bune decizii

      De multe ori este dificil să spui care dintre alternativele pe care le ai în vedere, atunci când iei decizii, este cea “câștigătoare”sau o să aducă cele mai bune rezultate în condițiile date. Două alternative pot părea la fel de bune sau, din contră, fără nicio șansă de reușită.

    • Cum gestionăm sentimentele de vinovăţie? (partea a doua)

      De multe ori, la o analiză raţională, ne dăm seama că o situaţie pentru care ne simţeam vinovaţi se afla în afara controlului nostru. Nu putem controla ce fac sau ce refuză să facă alţii, e alegerea lor. Nu putem controla, de exemplu, certurile dintre colegii sau dintre părinţii care aleg să se certe: atâta vreme cât există şi alte alternative pentru rezolvarea unei probleme, oricine are întotdeauna de ales. Nu putem controla problemele cu alcoolul sau drogurile ale colegului, partenerului sau copilului nostru care alege să consume alcool sau droguri. 

Recomandările editorilor