Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București organizează, în perioada 18-19 noiembrie 2025 la București și 20-21 noiembrie 2025 la Pitești, cea de-a VIII-a ediție a târgului universitar POLIJobs 2025, evenimentul care conectează studenții și absolvenții cu angajatori de top din România și străinătate.
Mii de oportunități pentru tineri
POLIJobs 2025 aduce împreună zeci de companii de top, care își prezintă ofertele de angajare, beneficiile posturilor și cerințele specifice locurilor de muncă, inclusiv pentru domeniile tehnice. Evenimentul oferă mii de oportunități de joburi, internshipuri și colaborări, este destinat atât studenților aflați la început de carieră, cât și celor care caută noi perspective profesionale.
Edițiile precedente au atras peste 21.000 de participanți, au generat 2.650 de locuri de muncă, au inclus 130 de prezentări de companii și au implicat 255 de firme participante.
Interacțiune directă cu angajatorii
Participanții vor avea ocazia să discute direct cu angajatorii, să descopere programe de burse și internshipuri, precum și oportunități de angajare în România și în străinătate. Totodată, echipa biroului de plasare a forței de muncă POLIJobs va oferi consiliere profesională personalizată, sprijină integrarea tinerilor pe piața muncii.
„POLIJobs nu este doar un târg de joburi, ci o punte între universitate și piața muncii, între potențialul tinerilor și cerințele reale ale industriei. Politehnica București rămâne un actor strategic în formarea specialiștilor de mâine, iar succesul absolvenților noștri dovedește că performanța academică are impact direct în economie”, a declarat Mihnea Costoiu, rectorul Politehnicii București.
POLIJobs 2025 marchează continuarea unui proiect care, de peste 10 ani, susține integrarea studenților pe piața muncii și promovează colaborarea durabilă între mediul academic și cel privat. În contextul actual, marcat de o criză de specialiști pe piața muncii, parteneriatul dintre universități și companii reprezintă un factor esențial pentru succesul organizațiilor și dezvoltarea economică a României.
Evenimentul va avea loc:
București: 18-19 noiembrie, la Rectoratul Politehnicii București, Splaiul Independenței 313
Pitești: 20-21 noiembrie, la Centrul Universitar Pitești, Str. Târgul din Vale nr. 1
Politehnica București
Prin programele educaționale, proiectele de cercetare și parteneriatele cu mediul privat, Universitatea POLITEHNICA București formează anual mii de specialiști înalt calificați, esențiali pentru dezvoltarea tehnologică și economică a României. Cu o tradiție de peste 200 de ani, universitatea contribuie direct la pregătirea generațiilor care vor modela viitorul industriei.