Rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor (Rețeaua VIF) organizează duminică, 19 octombrie, Marșul „Împreună pentru Siguranța Femeilor” în București, Cluj, Timișoara, Sibiu, Iași, Baia Mare, Arad, Oradea, Piatra Neamț și în comuna Valea Seacă (jud. Bacău). Marșul din Brașov are loc sâmbătă, 18 octombrie. Organizațiile ies în stradă ca să ceară Guvernului și Parlamentului măsuri urgente care să prevină femicidele și să vină în sprijinul victimelor violenței de gen.
„Întreaga societate a fost zguduită anul acesta de crimele comise împotriva femeilor, de violența extremă a agresorilor, comisă în spațiul public, chiar în prezența copiilor. Aceste crime au fost rezultatul violenței sistematice din partea agresorilor, violență care a crescut în intensitate și frecvență, crime ce ar fi putut fi prevenite de autorități. Încălcarea de către Stat a obligației de a proteja femeile împotriva violenței domestice constituie o încălcare a dreptului acestora la o protecție egală în fața legii”, se arată într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, 40 de femei au fost ucise în primele 8 luni ale anului și 445 de femei au fost ucise de un membru de familie în ultimii 10 ani. În 2024, numai pentru infracțiunea de loviri și alte violențe au fost întregistrate 36.417 de plângeri.
Asta în condițiile în care, potrivit informațiilor citate de Rețeaua VIF, 42% dintre femeile din România au trecut prin violență fizică sau amenințări și violență sexuală din partea unui agresor pe parcursul vieții lor și aproape 1 din 2 femei din România au trecut prin violență fizică sau amenințări, violență sexuală sau violență psihologică din partea partenerului intim.
Organizatoarele marșului solicită autorităților să trateze cu responsabilitate reală violența împotriva femeilor și să ia măsuri concrete:
„Parlamentul să modifice legea pentru a preveni femicidele și violențele care le preced, astfel încât în toate cazurile de violență împotriva femeilor și fetelor să fie evaluat și identificat la timp riscul de către polițiști, procurori, judecători, să poată fi dispuse de îndată măsuri de protecție, iar agresorii să răspundă pentru faptele lor.
Incriminarea căsătoriei forțate ca infracțiune distinctă, recunoașterea acesteia ca formă specifică de violență sexuală și armonizarea legislației naționale cu toate prevederile Directivei 1385/2024 privind violența împotriva femeilor și a violenței domestice.
Educație pentru egalitate de gen în sistemul formal de învățământ. Viitoarele generații trebuie să învețe cât mai devreme despre egalitatea în drepturi, relații sănătoase, valori fundamentale democratice, dar și cum pot recunoaște diferitele forme de violență de gen și unde pot cere ajutorul”, se arată în lista solicitărilor.
Rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor reunește 24 de organizații active în domeniul promovării drepturilor femeilor, al protejării victimelor violenței de gen și al combaterii discriminării pe criterii de gen.