Cererea de competențe digitale și cunoștințe de inteligență artificială crește rapid în România, atât pentru joburile direct legate de tehnologie, cât și pentru domenii conexe precum vânzări, inginerie, contabilitate sau HR. Cele mai solicitate abilități sunt digital marketing, analiză de date & business intelligence, generative AI & prompt engineering, machine learning și cybersecurity, conform datelor eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România.

Deși există un interes evident și în creștere al angajatorilor de a cere angajaților să dobândească abilități digitale și să se folosească de instrumentele de inteligență artificială, unul dintre sondajele pe care le-am realizat anul acesta ne arată că doar 4 din 10 angajați folosesc în mod regulat AI în sarcinile de la birou, pentru a reduce volumul de muncă sau a obține rezultate mai rapide. Rata de adopție este mai ridicată în cazul job-urilor white collar și a specialiștilor. În același timp, jumătate dintre angajatori spun că angajații și candidații nu sunt familiarizați cu instrumentele AI și că nu sunt suficient digitalizați. Totuși, consideră că abilitățile digitale vor fi cele mai căutate în următorii cinci ani”, explică Bogdan Badea, CEO eJobs.

Adaptare la tehnologie

Numărul de joburi care cer competențe AI și digitale a crescut semnificativ, în special în IT și marketing digital, dar și în domenii conexe, unde sarcinile repetitive au fost deja parțial automatizate: vânzări, financiar, dezvoltare de produs, inginerie sau contabilitate. „Este vorba, în cea mai mare parte, de task-uri pe care le făceau angajații juniori sau, în cazul seniorilor, sarcini repetitive, care țin mai degrabă de execuție decât de strategie”. adaugă Bogdan Badea.

În prezent, pe eJobs.ro sunt disponibile aproximativ 1.500 de joburi care includ competențe digitale în fișa postului, iar alte 5.000 de locuri de muncă solicită cunoștințe de AI sau machine learning. Cele mai frecvente cerințe includ generarea de conținut, editarea de imagini, analiză de date, business intelligence și cloud computing.

Nivelul de pregătire al candidaților

Pe partea candidaților, aproape 20% dintre angajați recunosc că le lipsesc întru totul abilitățile digitale, în contextul în care datele europene arată că România se situează pe ultimul loc în UE la utilizarea AI în companii. În consecință, dezvoltarea competențelor digitale și de AI reprezintă principala direcție de învățare sau reconversie profesională pentru mulți români care vor să rămână competitivi pe piața muncii.

Angajatorii răspund prin programe de training și dezvoltare profesională, integrate în strategiile interne de resurse umane, pentru a ridica nivelul de digitalizare și a facilita adoptarea instrumentelor AI.

În prezent, pe eJobs.ro sunt disponibile 26.000 de joburi, în timp ce platforma iajob.ro oferă alte 9.000 de locuri de muncă.