Drumul Nicoletei Simionescu a început cu visul de a deveni polițistă, dar nu rămânem întotdeauna ancorați în primul vis. Și, din fericire, visul ei s-a modelat pe măsură ce a descoperit cărțile, pe care le savura cocoțată într-un nuc, la bunici.
Astăzi, profesoara de limba și literatura română de la Colegiul Național „Iulia Hasdeu” din București crede că educația nu înseamnă formule fixe și manuale rigide, ci improvizație, creativitate și încredere. Și mai înseamnă și umor.
Am cunoscut-o pe Nicoleta cu prilejul unui atelier de educație media pe care l-am susținut la una dintre clasele ei și mi-am dat atunci seama că prospețimea și tinerețea cadrelor didactice au sensul lor în orice instituție de învățământ. Căci un cadru didactic aflat în prima parte a carierei vine și cu un uriaș entuziasm, dar și cu importante inițiative. Și Nicoleta Simionescu este unul dintre acei profesori care știu să își facă orele foarte atractive pentru elevi.
Asta și pentru că, din punctul ei de vedere, profesorul nu mai este magisterul de la catedră, ci un partener de drum, un ghid care îi ajută pe elevi să întrebe, să greșească, să râdă și să reia drumul ori de câte ori e nevoie.
Cum ați devenit cadru didactic? A fost o dorință veche, din copilărie, sau viața v-a dus către cariera aceasta?
În copilăria timpurie îmi imaginam că voi deveni polițist. Apoi, descoperind cărțile și devorându‑ le cocoțată într‑un nuc în timp ce păzeam via bunicilor la final de vacanță de vară, mi‑am dat seama că asta îmi doresc să fac: să pot să evadez, oriunde aș fi, într-o lume care-ți ancorează propria experiență într-un sistem general-uman și într-un spațiu care îți oferă imaginea vieții în proporțiile ei imense, o lume care te învață ce înseamnă iubirea, moartea, gândirea etc. Ulterior, în marile momente de criză, am căutat mereu răspunsuri în cărți. După terminarea facultății, nu am devenit imediat profesor din pragmatism: nu m-aș fi putut întreține în București. Am lucrat o perioadă în marketing online și publicitate, domenii ofertante sub aspect financiar, dar nu la fel de pline de satisfacții. Imediat ce am primit susținere din partea familiei, m-am înhămat într-o întortocheată și de durată horă cu sistemul de învățământ.
În anii de când predați, cu siguranță v-ați format o teorie despre cum ar trebui să fie relația elev-profesor. Cum vedeți dumneavoastră această interacțiune într-un sens ideal?
Nu cred că există o formulă ideală, pe care să o putem aplica fără rest. Din contră, consider că, de cele mai multe ori, o relație solidă se bazează pe improvizație, fără a exclude, fără îndoială, pregătirea prealabilă, rigurozitatea, regulile. Însă niciodată temele/subiectele propuse de către profesori nu vor primi aceeași reacție din partea elevilor, astfel că „magia” se naște tocmai din această interacțiune pe care profesorul o dirijează.
Necesare sunt, din punctul meu de vedere, curiozitatea reciprocă, respectul, creativitatea, încrederea și dialogul pentru a menține echilibrul. Profesorul nu (mai) este magister, cel care doar transmite informația de la înălțimea catedrei (păstrându-și, totuși, autoritatea în plan intelectual), ci un partener de drum, un ghid. Sigur, păstrăm distanța firească impusă de roluri, dar construim o atmosferă în care elevul să simtă că poate întreba, poate eșua, dar o poate lua de la capăt.
În fond, învățarea autentică se naște acolo unde curiozitatea nu este pedepsită, ci cultivată. Este esențial ca profesorul să știe să facă ordine în idei, să le așeze uniform și să le integreze în ansamblul mai larg al cunoașterii.
Ce ați învățat de la elevii dumneavoastră?
Am învățat multe, dar rămân la două aspecte importante pentru relația despre care vorbeam: paradoxal poate, am învățat să învăț și am învățat că umorul este cel mai scurt drum între două minți. Am devenit mai creativă, pot să explic același concept în zeci de moduri, nu rămân anchilozată întrun traseu prestabilit, caut soluții și formule diverse.
Am descoperit că un moment de respiro, piperat cu umor, nu este un moment pierdut, ci unul câștigat. O glumă, o analogie cu alte domenii culturale sau cu situații din viața reală ori din filme și jocuri poate descâlci un drum ce altfel părea labirintic sau predestinat eșecului. Elevii m-au convins că, indiferent de generație, nevoia de a fi ascultat rămâne aceeași. Și, poate cel mai important, că nu există metodă universală: fiecare clasă e un mic laborator social în care trebuie să ajustezi permanent formula.
Dumneavoastră faceți efortul de a duce educația și în afara școlii sau să aduceți în școală oameni de la care elevii pot învăța valori și principii. Cât de important este acest lucru pentru elevi? Ce ați remarcat în ei schimbat după aceste întâlniri, despre care o să vă rog să detaliați un pic?
Dacă școala rămâne doar între patru pereți, e ca și cum ai învăța înotul uitându-te la un PowerPoint cu valuri. Sigur, teoria e valoroasă, dar trebuie completată, mai ales în zilele noastre, cu alte aspecte. A aduce oameni din afară sau a scoate elevii în lume schimbă aceste aspecte. Am remarcat că, după astfel de întâlniri, mulți elevi devin mai încrezători și își dau seama că nu învață „pentru note”, ci pentru a-și găsi drumul sau modelul.
De exemplu, după un dialog cu scriitori contemporani, elevii descoperă realitatea: literatura există și dincolo de programa școlară, iar autorii există în carne și oase. Specialiștii pe care îi aduc în fața lor (jurnaliști, scriitori, sportivi, medici, actori, regizori, prinți, etc. – exemplele sunt reale, bazate pe activitățile pe care le-am făcut până acum) răspund diferit la întrebările lor și ancorează cunoașterea într-un parcurs real, practic și personalizat. Epifaniile pe care elevii le au în fața oamenilor din exterior sunt extrem de valoroase.
Ce lipsește astăzi școlii românești ca să fie exact așa cum ar trebui pentru formarea unor generații adaptate la lumea în care trăim?
Aceasta este o discuție care poate fi dezvoltată pe ore sau pagini întregi. Pentru a o restrânge, mă opresc asupra flexibilității, în primul rând. Școala nu trebuie să fie atât de închistată și de rigidă în ceea ce privește disciplinele/ programa/ extele/ problemele/ parcursul etc.
Ne-ar prinde bine, de asemenea, actualizarea curriculumului, deschiderea lui către alte sfere și către alte zone ale literaturii, de exemplu.
E important, deci, să alocăm o pondere mai mare științelor umaniste, care ajută oamenii să fie mai inteligenți, dar și mai sensibili din punct de vedere moral, cum spunea Calvino. Ne lipsesc însă resursele, de la biblioteci până la profesori de sprijin, de la resursa umană la cea materială.
Deocamdată, unele școli seamănă cu muzee ale secolului XX, în timp ce elevii trăiesc într-o realitate augmentată.
Cât de mult a schimbat dezvoltarea internetului relația pe care o aveți cu elevii?
Relația s-a schimbat radical. Ca profesoară, nu mai sunt considerată unica sursă de adevăr, ceea ce e bine și rău, în același timp. Profesia mea a căpătat o nouă dimensiune: am devenit ghid și filtru, încercând să îi ajut să distingă mereu între adevăr și zgomot. De aceea, includ în lecții, de multe ori, și elemente de educație digitală, și abilități media. În același timp, internetul are și un avantaj major: pot construi lecții conectate direct la viața lor cotidiană, ceea ce face dialogul mai viu, autentic. Toate acestea reprezintă, evident, provocări pe care nu le poți anticipa, despre care nu ai învățat în facultate. Iar dacă ești profesor debutant, ai nevoie, în mod cert, de un mentor, care să te sprijine permanent, or acesta este un alt subiect sensibil în sistemul despre care vorbim.
Dincolo de clișeul hărniciei, există un motor mult mai puternic care definește angajatul român: ambiția de a nu sta pe loc. Aceasta este concluzia lui Cristian Gulicska, director operațional la Autoliv România.
Cum convingi un nativ digital să îmbrățișeze o carieră în industrie? Răspunsul Schaeffler România este să le schimbi complet percepția asupra a ceea ce înseamnă o fabrică modernă.
Cât „valoreazǎ” un angajat pe piața muncii? Care sunt criteriile dupǎ care se stabilesc salariile şi beneficiile într-o companie? Cum se poate asigura un lider din departamentul de resurse umane cǎ existǎ echitate în salarizarea angajaților din companie.
Pe 12 noiembrie 2025, la București, revista Cariere organizează BEST EMPLOYER FEST – Noi tendințe în companii, noi obiceiuri ale angajaților, un eveniment dedicat împărtășirii celor mai bune practici în îmbunătățirea experienței angajaților.
Compania specializată în soluții de automatizare pentru locuințe și clădiri Somfy anunță numirea Małgorzatei Jasińska în funcția de Managing Director pentru Europa de Est.
În 2015, Ștefan Dascălu a absolvit liceul și a plecat spre unul dintre cele mai prestigioase locuri de pe harta lumii academice: Universitatea Oxford. Acolo avea să devină cercetător în imunologie și, ani mai târziu, o voce puternică în lupta cu un alt tip de virus: dezinformarea.
În spatele fiecărui brand puternic există, de regulă, o poveste care transcende cifrele și bilanțurile. În cazul Cris-Tim, acea poveste începe cu două nume: Cristina și Radu Timiș.
