Fiecare companie are expresiile ei preferate, fraze care revin mereu în ședințe, în e-mailuri, în discuțiile informale. Unele inspiră, altele blochează. O replică repetitivă, rostită de mai mulți oameni în contexte diferite, poate semnala o problemă mai profundă de cultură organizațională. Poate fi o formă de evitare, de teamă sau de conformism, ascunsă în spatele unui limbaj aparent neutru.
Semnale care se aud, dar nu se discută
„Așa s-a făcut mereu.”
„Nu e treaba mea.”
„Mai bine nu schimbăm acum.”
Aceste propoziții nu descriu doar atitudini, ci și structuri. Ele arată cum se raportează oamenii la responsabilitate, la risc și la învățare. Când o replică devine reflex colectiv, nu mai e despre o persoană, ci despre un sistem. Cultura organizațională nu se vede cel mai clar în valorile afișate pe pereți, ci în expresiile rostite, uneori, din reflex.
Când aceeași replică apare constant în conversațiile interne, merită întrebat: ce realitate o face să existe? De exemplu, „nu e treaba mea” poate ascunde lipsa de claritate a rolurilor sau teama de greșeală. „Așa s-a făcut mereu” indică o cultură rigidă, în care inițiativa e descurajată.
Întrebarea potrivită
Schimbarea culturii nu vine dintr-o campanie internă, ci din momente de clarificare. Liderii care observă aceste replici repetitive ar trebui să întrebe deschis: de ce simțim că nu putem proceda altfel?
Uneori răspunsul ține de proceduri, alteori de încredere sau de lipsa unui cadru sigur pentru idei noi. Cultura se schimbă prin conversație, nu prin afișe. O organizație sănătoasă e, astfel, cea care își observă propriile reflexe și are curajul să le pună sub semnul întrebării. Când oamenii încep să vorbească diferit, înseamnă că și modul lor de gândire și de lucru începe, încet, să se schimbe.
