Skip to main content

succes

    • Ai calitățile necesare pentru a lucra într-o companiei a cărei cultură organizaţională e bazate pe înaltă perfomanţă şi succes?

      „Alegem să mergem pe Lună în această decadă nu pentru că ar fi ușor, ci tocmai pentru că este greu”, spunea J.F. Kennedy în septembrie 1962, într-un discurs al său ţinut la Universitatea Rice. 7 ani mai târziu, echipajul Statelor Unite ale Americii era primul care punea piciorul pe Lună într-o misiune de acest gen.

    • Despre motivație și răsplată, într-un mod mai personal

      Fiecare moment pe care îl trăim conține o cantitate egală de realitate și de visare. Momentul prezent este perfect atunci când știm să îl prețuim, adică să îl trăim la maxim, ca pe un dar (mi-a plăcut întotdeauna analogia din engleză: present = prezent și cadou și mi se pare și foarte adevarată!). În schimb, ori de câte ori ne îndepărtăm spre trecut sau spre viitor, echilibrul acesta, între realitate și visare se debalansează. Ne îndepărtam de realitate, iar acest lucru are consecințe mult mai profunde decât am crede, consecințe legate de motivație.

    • „What the dog saw” – Sau despre cum poți face succesul să pară facil

      Trebuie să recunosc că l-am descoperit pe Malcolm Gladwell târziu. De fapt, l-am descoperit din pură întâmplare, în ultimul meu an de studenție în Statele Unite, când vorbeam cu un consilier de carieră al universității. Se pare că majoritatea studenților pe care-i vedea amânau cât puteau de mult să aleagă o specializare. Mai toți, când erau întrebați, ajungeau să vorbească despre cum vor să le învețe pe toate, moment în care discuția atingea inevitabil subiectul Malcolm Gladwell.

    • Un început de carieră mai... altfel

      Provine din eşalonul copiilor instituționalizați ai României. În prezent, după ce a absolvit facultatea, urmează două programe exigente de master. Lucian Mustață (23 de ani), interlocutorul nostru, este convins că se află pe drumul cel bun spre o carieră plină de satisfacţii şi reuşite, așa cum mulți tineri își doresc în ziua de azi.

    • Fii un mentor pentru cineva, dar găsește-ți un mentor și pentru tine!

      Este destul de bine știut, zic eu, că oamenii de succes sunt „studenți” de cursă lungă. Mereu au câte ceva nou de învățat, informația abundă și, pentru a fi mereu printre cei mai buni, este necesar să fie la curent cu ceea ce este nou în domeniul lor. Și, la fel de bine știut este și faptul că, cei mai de succes sunt și „profesori” în același timp în care își desfășoară „studenția”.

    • 13 pentru succes

      În unele culturi, „13” este considerat ca aducător de ghinion, de aceea în Statele Unite nu prea găseşti butonul cu această cifră la lifturi. În altele, acelaşi „13” ar aduce noroc. Aşa cum spune o vorbă înţeleaptă de pe la noi, eu cred că „Norocul şi-l face omul”. Fără a intra în detalii legate de semnificaţia cuvântului „noroc” (pentru asta vă invit să citiţi cartea The Luck Factor a psihologului Richard Weisman pe această temă), vă propun 13 lucruri pe care le putem face în 2013 pentru a „atrage” norocul în vieţile noastre. Ele sunt enumerate într-o ordine aleatorie, urmând ca fiecare dintre noi să le prioritizeze (şi să şi le asume) cum crede de cuviinţă.

    • Carieră. Viață personală. Poți să le împaci pe ambele?

      Cum poți împăca cele două aspecte ale existenței noastre, astfel încât să ne putem număra printre puținele persoane care au reușit să aibă o carieră de succes, dar și o viață personală împlinită? Aceasta este una din întrebările la care mulți încearcă să ofere răspunsuri, dar puțini le identifică pe cele corecte.

    • Ascultă-ți inima pentru că numai așa vei reuși să te întâlnești cu succesul!

      Reporterii reviste Cariere au avut oportunitatea de a discutat cu Cristoph Binder, CEO al Porsche Finance Group, despre cum vede domnia sa angajații români și despre pașii pe care îi pot urma tinerii pentru a avea o carieră de succes. Cristoph Binder a devenit CEO al Porsche Finance Group în august 2012, anterior sosirii în România Binder ocupând timp de şase ani poziţia de CEO în cadrul Porsche Bank Croaţia. CEO-ul Porsche Finance Group deţine o diplomă de master în administrarea afacerilor şi o diplomă de doctor în psihologie organizaţională obţinută la Universitatea Innsbruck din Austria.

    • Organizează-te ca să fii câștigător

      Într-un grăunte de nisip să vezi o lume

      În mușețel – un rai și o auroră,

      Cuprinde-n palmă infinitul fără nume

      Iar veșnicia într-o oră” – Semne de inocență, William Blake

      Prin frumusețea acestor cuvinte simple, Blake ne reamintește că tot ceea ce ne trebuie pentru a înțelege viața se regăsește în simplitatea unei ore. În simplitatea fiecărei părți a universului există tot ceea ce ne trebuie pentru a-l înțelege.

    • Tu cu cine faci networking?

      Într-un mediu economic tot mai competitiv, a cunoaşte persoanele potrivite sau a primi o recomandare poate face diferenţa dintre succes şi eşec atât în ceea ce priveşte găsirea unui loc de muncă, cât şi în identificarea unor noi oportunităţi de business. Dar cum putem face cunoştinţă cu persoanele potrivite?

    • Vrei să devii un speaker de succes? Nimic mai simplu. Iată care este ingredientul secret! - Video

      Ai participat la evenimente în cardul cărora ai ascultat discursuri care te-au fascinat și te-au făcut să te întrebi ce ar trebui să faci ca să devii un speaker de succes? Deși poate părea greu de crezut, răspunsul la această întrebare este mai simplu decât te-ai aștepta. Luni, la Jurnal de Leadership, l-am avut invitat pe Bogdan Comănescu, Director General al companiei Accelera® și speakerul anului 2012, care ne-a oferit câteva ponturi menite să ne ajute să devenim un bun vorbitor în public.

    • Managerii care au rezistat crizei

      Criza a aplicat un filtru extrem de fin ideii de competenţă. Au simţit-o în primul rând angajaţii din structurile de mijloc, care s-au văzut nevoiți să arate concret în ce fel munca lor aduce plus valoare companiei, dar şi managerii din primul eşalon de conducere, a căror raportare la business şi rezultate a trebuit să fie ireproşabilă.

    • Cum îți poți transforma rezoluțiile pe 2013 în realitate

      La fiecare început de an ne facem planuri, ne alegem care sunt obiectivele pe care vrem să le atingem și ne gândim la moduri prin care să le transformăm în realitate. Luni, 21 ianuarie, la Jurnal de Leadership vom afla de la Dana Burghel, Work-Life Balance Coach, care sunt pașii pe care ar trebui să îi urmăm pentru a face din 2013 cel mai bun an al nostru.

    • Un business de succes cu ideile angajaţilor se ţine

      Succesul oricărei afaceri stă, în primul rând, în capacitatea de a inova, de a pune mereu în practică idei noi. Iar dacă acestea vin chiar de la angajaţi şi nu de la management, dinamica internă este cu atât mai interesantă. Angajaţii devin un fel de antreprenori la locul de muncă şi se simt mult mai apreciaţi, iar angajatorii pot primi sugestii şi soluţii care pot fi implementate rapid chiar din interiorul companiei, fără a fi nevoie să mai apeleze la consultanţi din afară.

    • Cum să ajungi un vânzător de succes!

      Indiferent de domeniul în care activezi, dacă vrei să „atingi” succesul trebuie să ştii să vinzi! Chiar şi atunci când mergi la un interviu de angajare, vinzi ceva: pe tine! Dacă vrei să afli cum poţi ajunge un vânzător de succes nu rata în aceată seară, începând cu orele 19:00, la Radio Lynx, Jurnal de Leadership, emisiunea care te aduce cu un pas mai aproape de succes.

    • În societatea în care trăim uităm să ne susținem unii pe alții. Uităm să ne cunoaștem unii pe alții - Video

      Luni, 17 decembrie, la Jurnal de Leadership, l-am avut ca invitat pe Bogdan Ciocoveanu, manager specializat în restructurări și reorganizări de business-uri. Pe parcursul emisiunii am aflat de la Bogdan ce ar trebui să facă angajații dintr-o companie care se află în proces de restructurare pentru a-și păstra jobul, dar am discutat și despre importanța echipei și a oamenilor în succesul sau declinul unei afaceri.

    • Trei idei practice şi o teorie actuală pentru a obţine mai repede succesul în carieră

      Ca să poţi fi perceput şi premiat ca fiind, de exemplu, cel mai bun comunicator îţi trebuie... vocea, atitudinea şi argumentele de discurs. Ca să ajungi să fii capabil de performanţe profesionale care să te propulseze mai repede în top, ia în considerare şi o revizuire, o îmbunătăţire a abilităţilor sociale. Succesul în carieră se bazează pe aceste abilităţi sociale.

Recomandările editorilor