salarii
-
Companiile mari, precum Amazon sau Facebook, sunt în căutare de piloți pentru drone și ingineri care să construiască aceste vehicule. Iar salariile oferite nu sunt de neglijat. -
Salarii mai MARI din 2015 pentru unii angajați români
Angajații români care lucrează cu fonduri ale Uniunii Europene vor beneficia, începând cu 2015, de măriri salariale, dacă vor respecta o serie de condiții de evaluare și performanță. Decizia a fost luată pe baza legislației UE. -
Statul sprijină peste 2.000 de tineri să se angajeze în mediul privat
Peste 2.000 de locuri de muncă vor fi destinate absolvenţilor, după ce Departamentul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediu de Afaceri și Turism (DIMMMAT) a semnat 500 de acorduri cu agenţii economici. Anunţul a venit de la ministrul IMM-urilor, Florin Nicolae Jianu. -
10 idei de afaceri care te costă doar 2-3 salarii
Suntem mulţi tineri care dorim să începem o afacere pe cont propriu, dar de cele mai multe ori ne este teamă să ne asumăm riscurile. Aşa că preferăm să rămânem la jobul actual, chiar dacă de cele mai multe ori nu prea este ceea ce ne dorim. Şi dacă noi nu avem curaj, poate aveţi voi. Am alcătuit o listă de zece mici business-uri în care se poate întra cu bani puţini. -
De ce taie China salariile companiilor de stat
Autoritatile Chinei vor taia cu 60% salariile angajatilor companiilor de stat cu datorii. Se spera ca astfel, se va reduce substantial numarul functionarilor de stat care lucreaza in respectivele intreprinderi si se va obtine un plus de transparenta in activitatea institutiilor. -
9 din cei mai mari 10 angajatori din România oferă salariaţilor tichete de masă
Conform unei analize realizate de compania Edenred asupra datelor făcute publice de Registrul Comerțului (ONRC) cu privire la anul 2013, 9 din cei mai mari 10 angajatori privați din România acordă salariaţilor tichete de masă.
-
În ce condiții pot obține românii salarii mai mari
Econimistul șef al Băncii Naționale a României (BNR) – Valentin Lazea, susține cu tărie că românii pot obține lefuri mai mari doar pe măsură ce competitivitatea muncii creşte, iar aceasta depinde de îmbunătăţirea drastică a sistemului de educaţie.
-
Au scăzut salariile inginerilor?
Anul acesta, studiul de salarizare AIMS SalaryMap dedicat companiilor cu activitate de producţie, a atins un record de participare (în creştere cu 17% faţă de anul 2013). 147 de companii au oferit date despre politicile lor de compensaţii şi beneficii, astfel încât s-a putut acoperi o zonă extrem de relevantă a segmentului „manufacturing” din România.
-
Implicarea profesională și motivarea angajaților, principalele priorități ale companiilor europene în următorii trei ani
Implicarea profesională (engagement) și motivarea angajaților vor juca un rol strategic în următorii 3 ani în Europa Centrală și de Est, potrivit rezultatelor celei mai recente ediții a studiului Best Employers Study (BES) în Europa Centrală și de Est, organizată de Aon Hewitt. Informațiile obținute în cea mai recentă ediție a sondajului, realizat în 2013, au fost colectate de la mai mult de 430 de organizații din regiune, în toate industriile, companii localizate în cele nouă țări participante la sondaj: Bulgaria, Cehia, Ungaria, Țările Baltice, Polonia, România, Rusia, Slovacia și Turcia.
-
În Board sau nu, CIO-ul trebuie să ţină aproape de CEO - Video
Aceasta a fost una dintre concluziile celei de-a doua ediţii a conferinței naționale a directorilor de IT din România - CIO Conference „Beyond surviving: Shaping the future of IT”, organizată pe 27 martie de CIO Council în parteneriat cu revista Cariere, la hotelul JW Marriott din București.
-
Cum a evitat o companie dezastrul cu ajutorul unor informaţii „mărunte” şi uşor accesibile
© 2013 Harvard Business School Publishing Corp.
Prinse în activităţi administrative, cum ar fi gestionarea dosarelor angajaţilor şi planificarea picnicurilor „de companie”, departamentele de resurse umane pierd adesea din vedere principala lor funcţie: cea de a se asigura că organizaţiile lor deţin capitalul uman de care au nevoie pentru a-şi implementa strategiile. Dar nici măcar cel mai reuşit picnic de companie din lume nu poate compensa faptul că un departament de HR nu a reuşit să ajute compania să plaseze oameni capabili în joburile potrivite şi în momentele în care era esenţial pentru companie să aibă asemenea oameni.
-
Exemplu de urmat: O bancă niponă majorează salariile pentru stimularea economiei
Banca japoneză Nomura Holdings a anunţat că va majora salariile a aproximativ 4.000 de angajaţi din Japonia pentru a încuraja consumul şi a stimula economia, ca răspuns la apelul lansat de premierul Shinzo Abe, care a cerut companiilor să contribuie la combaterea deflaţiei şi la revenirea economică, transmite Mediafax.
-
Marii angajatori continuă recrutările
Avem vești bune pentru cei care credeau că sfârșitul de an nu îi va ajuta să își găsească un job. Multe dintre marile companii continuă recrutările în această perioadă, iar posturile disponibile se regăsesc în mai multe orașe mari din țară. Printre companiile care caută să își întregească echipele în această perioadă se numără Genpact, Amazon, CGS sau Autoliv.
-
Discriminarea salarială la care sunt supuse femeile în firmele de avocatură poate fi rezolvată. Află cum
© 2013 Harvard Business School Publishing Corp.
De zeci de ani, studiile salariale au demonstrat că bărbaţii cu statut de partener din firmele americane de avocatură câştigă considerabil mai mult decât femeile care au acelaşi statut. Chiar şi atunci când datele sunt controlate în cazul unor factori variabili, precum orele lucrate efectiv pentru clienţi, vechimea în firmă şi dimensiunea firmei de avocatură, decalajul dintre salariile femeilor şi cele ale bărbaţilor persistă. Şi totuşi, timp de ani de zile, femeile au reprezentat 40-50% din totalul studenţilor de la universităţile de avocatură americane – ceea ce înseamnă că aceasta nu este doar o problemă legată de faptul că ar fi prea puţini absolvenţi de sex feminin care să vrea să se angajeze în firmele de avocatură ci este, de-a dreptul, o chestiune de discriminare.
-
20% dintre români nu stau de vorbă cu angajatorul dacă le oferă sub 3.500 de lei
Mai bine de jumătate dintre români nu sunt multumiți de actualele condiții salariale de pe piața locală a muncii, în contextul în care susțin cu tărie că angajatorii nu îi remunerează conform potențialului lor. Astfel, 55% dintre respondenții unui studiu realizat de site-ul de recrutare BestJobs.ro consideră că sunt subapreciați la locul de muncă, din punct de vedere salarial.
-
Peste 3.500 de lei leafa unui șofer de la RATB
Cel mai bine plătit şofer al Regiei Autonome de Transport București (RATB) încasează în fiecare lună o leafă netă de 3.507 lei, dar şi bonuri de masă în valoare de 93 de lei, potrivit datelor publicate pe site-ul regiei.
-
Ce se ascunde în spatele majorării salariilor în Germania
Metalurgiștii germani au obținut din partea patronatului o creștere salarială de 5,6%. Este sfârșitul politicii moderației salariale, practicată în Germania de mai bine de 10 ani și denunțată de partenerii europeni ai Berlinului?
-
Brandurile House of Art, Fox, Levis și Eponge - posibilă revenire pe piață
Planul de reorganizare întocmit de către Casa de Insolvență Transilvania, liderul pieței de insolvență din România, a fost aprobat de creditorii societăților Staff Collection și Corssa, care operează brandurile House of Art, Fox, Levis și Eponge.
-
Se redresează piața muncii?
Ultimii ani nu au adus multe vești bune pentru piața muncii. Însă, sunt voci care spun că 2013 este anul în care lucrurile încep să se miște și în acestă zonă. Dacă acese zvonuri sunt adevărate sau nu, vor afla realizatorii Jurnal de Leadership, emisiunea care te aduce cu un pas mai aproape de succes, luni, 12 martie, începând cu orele 19:00, la Radio Lynx, de la Marga Radu, Head of Permanent Placement al Adecco România.
-
Un circ caută artiste pentru programul de echilibristică la sol. Salariile depășesc 2.000 de euro pe lună
Un circ din Germania caută două artiste pentru reprezentaţii de hula hoop, în cadrul programului de echilibristică la sol . Candidatele ideale pentru aceste posturi trebuie să aibă experienţă în domeniu, dar şi să cunoască limba engleză.
Recomandările editorilor
-
Cristian Gulicska, Autoliv: Românii sunt dispuși să facă un pas lateral sau chiar înapoi pentru a urca în carieră
Dincolo de clișeul hărniciei, există un motor mult mai puternic care definește angajatul român: ambiția de a nu sta pe loc. Aceasta este concluzia lui Cristian Gulicska, director operațional la Autoliv România. -
Ramona Porca, Schaeffler România: Generația Z nu mai separă tehnologia de viața de zi cu zi
Cum convingi un nativ digital să îmbrățișeze o carieră în industrie? Răspunsul Schaeffler România este să le schimbi complet percepția asupra a ceea ce înseamnă o fabrică modernă. -
Testul de foc al HR-ilor: evaluarea posturilor | ANALIZĂ
Cât „valoreazǎ” un angajat pe piața muncii? Care sunt criteriile dupǎ care se stabilesc salariile şi beneficiile într-o companie? Cum se poate asigura un lider din departamentul de resurse umane cǎ existǎ echitate în salarizarea angajaților din companie. -
BEST EMPLOYER FEST 2025. Bianca Chera: Ne așteptăm la o evoluție legislativă în zona prevenirii sindromului de burnout
Pe 12 noiembrie 2025, la București, revista Cariere organizează BEST EMPLOYER FEST – Noi tendințe în companii, noi obiceiuri ale angajaților, un eveniment dedicat împărtășirii celor mai bune practici în îmbunătățirea experienței angajaților.