Skip to main content

Leadership

    • Happy Moves vine la Roaba de cultură

      Conceptul inedit care combină sportul și distracția vine sâmbătă, 29 august, de la 09:00 la ora 22:00 la Roaba de Cultură. Mișcarea Coca-Cola Happy Moves îi invită pe toți cei prezenți în București să facă mișcare altfel decât până acum. Happy Moves reinventează sporturile preferate și le face mult mai distractive!
    • Ambasada SUA: Antreprenorul lunii august vine din Prahova

      Un program al Ambasadei Americii, intitulat „Antreprenorul lunii”, aduce în prim plan persoane şi companii care demonstrează cele mai importante trăsături ale unui antreprenor, cel care vede potenţialul existent într-o idee nouă şi face un pas îndrăzneţ, şi adesea riscant, folosindu-şi doar calităţile, perseverenţa şi curajul pentru a transforma acea idee în realitate. 
    • Managerul Montessori – concept nou în cultura organizațională

      „Libertatea înseamnă răspundere, de aceea majoritatea oamenilor se tem de ea” – George Bernard Shaw
      Maria Montessori s-a născut în 1870, fiind prima femeie din Italia care a studiat medicina. S-a ocupat de copiii mici ca medic-asistent și a dezvoltat o metodă pedagogică faimoasă cu rezultate remarcabile în educarea simțurilor și mai apoi a înțelegerii – metoda Montessori. În prezent, această metodă este folosită în mii de școli și grădinițe din întreaga lume, cu absolvenți renumiți precum Larry Page and Sergey Brin – fondator Google, Jeff Bezos – fondator Amazon.com, Prince William și Prince Harry, Gabriel Garcia Marquez și mulți alții.
    • Cum să lucrezi cu incompetenții. Cei din echipa ta

      Lucrul în echipe nu încetează odată cu terminarea liceului. Din contră, acesta se intensifică. Rezultatele care trebuie obținute sunt de o importanță mai mare. Dar, la fel ca în adolescență, și în viața profesională ai de-a face cu incompententul din grup, cel care vă trage pe toți în jos. Există însă, dacă nu știai, moduri prin care acesta poate fi „folosit” și integrat în echipa de lucru.
    • Criză de forţă de muncă în Japonia. Ce fac companiile

      În Japonia sunt 119 oferte de muncă la 100 de cereri. Este cel mai mare decalaj din ultimii 20 de ani, de aceea companiile se bat pe angajaţi. Penuria de forţă muncă se resimte mai ales în comerţ. Reţeaua de magazine Uniqlo a decis să le ofere angajaţilor trei zile de odihnă pe săptămână şi doar patru zile de muncă, fără să le fie afectate salariile.  
    • Bitcoin – noul Euro al grecilor

      Pentru a ajuta firmele să facă față restricțiilor impuse de măsurile de control al capitalului, în Grecia vor fi instalate 1.000 de ATM-uri destinate monedei virtuale Bitcoin, inventată în urmă cu șase ani, al cărei curs fluctuează liber și care nu este susținută de vreun guvern sau bancă centrală.
    • Țara care are cei mai fericiți copiii

      53.000 de copii, din 15 țări, cu vârste între 10 și 12 ani trag concluziile unui nou studiu  al Organizației caritabile britanice „The Children's Society” privind fericirea.  Potrivit acestuia, cei din Coreea de Sud și din Marea Britanie ocupă un loc fruntaș în ceea ce privește nefericirea și încrederea în sine.
    • Cine face lobby în marile companii de pe piaţă

      Este binecunoscută activitatea profesioniştilor care fac lobby, fie că este vorba despre lobby pentru un business, pentru o ţară, pentru măsuri de natură economică, socială şi politică. Puţină lume ştie însă că orice companie mare are un departament care funcţionează aproape la fel ca un grup de lobby. El se numeşte Departament de Relaţii Instituţionale şi funcţionează ca un liant între diferitele unităţi de business ale firmei şi instituţiile publice locale, naţionale, internaţionale, ONG-uri, asociaţii de business etc. 
    • S-au desemnat finaliștii competiției „Fabricat în Țara lui Andrei”

      OMV Petrom a anunțat numele celor 35 de viitori antreprenori care se află cu un pas mai aproape de câștigarea unei finanțări în competiția de afaceri sociale „Fabricat în Țara lui Andrei". Echipa de jurizare, formată din experții Fundației NESsT și reprezentați ai OMV Petrom, a evaluat ideile înscrise în program și a ales finaliștii care vor intra în etapa de pregătire a planurilor de afaceri.
    • De ce un business fără competitori poate fi „moarte” sigură

      Foarte mulți antreprenori greșesc atunci când caută să pornească o afacere în care nu există competitori. Se bucură de faptul că sunt singuri pe o nișă. Unici, „de neegalat”. Realitatea este însă alta, iar CARIERE vă prezintă 5 motive pentru care o astfel de gândire este greșită și de ce a nu fi singurul de pe piață este, de fapt, ceva bun. 
    • Le e FRICĂ să-și ia concediu ca să nu rămână ȘOMERI

      Dacă nu ai reușit să pleci în vacanță în ultimul an, nu ești singurul. Mai mult de jumătate dintre americani (56%) nu și-au luat concediu în ultimele 12 luni, în timp ce un procent de 52% nu au plecat în concediu pe toată durata anului 2014, potrivit unui studiu realizat prin telefon pe un eșantion de 1.000 de persoane.

Recomandările editorilor