Skip to main content

dobre marius

    • Bărbatul frumos cu bisturiul se ţine...

      În România, din 10 pacienţi ai clinicilor de chirurgie plastică, 2-3 sunt bărbaţi. Politicieni, actori, oameni de afaceri, soţi trimişi de soţii nemulţumite depun în faţa medicilor cereri din cele mai variate, însoţite uneori de un aviz psihologic. Ce fel de operaţii estetice îşi fac bărbaţii români?

    • Ghidul de carieră juridică „Drum în Drept” la a 3-a ediție

      Miercuri, 14 noiembrie, începând cu ora 11:30, ELSA București va lansa, la Casa de Cultură a Studenților din București, cel de-al treilea număr al Ghidului de carieră juridică „Drum în Drept. În cadrul evenimentului vor participa speakeri de renume, ce vor aborda o temă de interes pentru studenți - Importanța internshipului în cariera viitorilor juriști – urmând a avea o discuție liberă cu participanții.

    • Profesionalizarea coachingului, principala provocare a industriei din România

      Săptămâna trecută am participat la evenimentul Challenges of Coaching, organizat pe 8 și 9 noiembrie de Asociația Româna pentru Coaching (ACR). Pe parcursul celor două zile de eveniment, care au cuprins atât conferințe, discuții libere, cât și workshop-uri, s-a dorit realizarea unei radiografii a pieţei de profil din România, a perspectivelor pieţei de coaching şi a provocărilor cu care se confruntă atât coachi externi, cât şi cei ce folosesc coachingul în context organizaţional (manageri şi specialişti de resurse umane, traineri, coachi interni, manageri şi antreprenori). În acest context, am avut ocazia să discut cu trei coachi membrii ai ARC, Costel Coravu, Ana-Maria Alexandru și Gabriela Gruianu-Gambra, despre provocările și viitorul coachingului din România, în condițiile în care piața se plasează la aproximativ 6% din potențial.

    • The Industry Awards 2012 - Premiile care stabilesc trendurile multimedia

      În luna noiembrie, echipa revistei The Industry şi Clickshop şi-au propus să ofere recunoaştere oamenilor din industria de media, produselor creative şi ideilor inovatoare puse în practică în România. Juriul competiţiei, format din specialişti media şi domenii multidisciplinare, va desemna finaliştii şi câştigătorii. Mai mult, în virtutea relaţiei speciale cu împătimiţii de media, exista o distincţie acordată pe baza voturilor acestora: Premiul Publicului.

    • Întreprinderile sociale, aduse în lumina reflectoarelor la prima ediţie a Zilei Întreprinderilor Sociale

      Miercuri, 7 noiembrie 2012, a avut loc, la Hotel Novotel din Bucureşti,  Ziua Întreprinderilor Sociale, eveniment organizat de Fundaţia NESsT România, care a reunit peste 30 de întreprinderi sociale din România, Ungaria, Croaţia, Cehia şi Slovacia, precum şi oameni de afaceri, decidenţi din domeniul politicilor publice şi reprezentanţi a numeroase organizaţii non-guvernamentale din ţară.

    • Dă strălucire Sărbătorilor de Iarnă

      Luna decembrie ne umple inimile de bucurie în fiecare an, în ciuda frigului de afară – oraşul împodobit, prima zăpadă, aroma de scorţişoara şi vin fiert, pomul de Crăciun şi bucuria celor din jur când îşi primesc cadourile… toate ne fac să fim mai veseli, mai relaxaţi şi parcă dau strălucire iernii.

    • Primele impresii contează. Fă o impresie bună!

      Clienţii au perioade de concentrare a atenţiei mai mici şi cerinţe mai mari decât oricând, iar dumneavoastră trebuie să fiţi mai degrabă excepţional decât doar competent, pentru a avea un impact. Nu contează numai ceea ce puteţi face dumneavoastră sau compania dumneavoastră, ci şi modul în care expuneţi oferta, astfel încât să vă bucuraţi de succes.

    • Sunt managerii români niște mici dictatori creativi?

      Potrivit cercetării „Conducerea în organizaţii”, realizată de firma de dezvoltare organizaţională Danis Consulting, managerii români au o creativitate deosebită, sunt inovativi, entuziaşti, dinamici, dar au ca principale puncte slabe capacitatea redusă de a lucra în echipă, nu ştiu să asculte, se grăbesc să vorbească, sunt mai orgolioşi şi subiectivi, iar dacă li se oferă destulă putere pot deveni mici dictatori.

    • Companii pun la bătaie peste 8.500 de joburi în următoarea săptămână

      Vești bune pentru persoanele care să află în căutarea unui job. După ce în urmă cu o săptămână erau disponibile doar 6.487 de locuri de muncă, în perioada 8-14 noiembrie companiile pun la bătaie 8.570 de joburi vacante, potrivit informațiilor obținute de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) de la agenţii economici. Din totalul joburilor disponibile, 800 se adresează persoanelor cu studii superioare, iar restul sunt pentru persoane cu studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi.

    • 7 decizii pentru a opri secătuirea resurselor energetice ale României

      România poate rezista fără gaze din Rusia cel mult o iarnă şi, eventual, anul următor. Dacă se sistează importurile de ţiţei, mai mult de jumătate din cantitatea de carburanţi dispare de pe piaţă. Energia convenţională, în special cea termo, se bazează în mare parte pe centrale învechite şi care au mari probleme de mediu, iar lipsa strategiilor din sectorul energetic îngreunează în viitor producţia  de curent.

    • „Apă de Herculane”, la export

      La 7 ani de la înființare, Ivatherm se laudă cu a patra poziție în topul jucătorilor de pe piața de dermato-cosmetice, fiind în continuare prima și singura marcă românească de profil. Anul acesta, Rucsandra Hurezeanu, managerul general, a decis extinderea pe pieţe externe, iar din septembrie a încheiat un contract important de distribuție.

    • Punctul dulce al coachingului executiv

      Se spune că executive coaching-ul devine, după a treia sesiune, life coaching.

      Acum câțiva ani, Robert a fost primul client despre care știam de la bun început că va fi unul dificil. Era un expat venit să echilibreze afacerile unei companii care nu mai avea rezultate pe timp de criză și avea o relație nefuncțională cu echipa sa de conducere. La un moment dat, compania a căutat prin departamentul regional mai mulți coachi și i-a convocat la o întâlnire cu managerul general. El s-a întâlnit cu fiecare în parte câte două ore și apoi a făcut alegerea.

    • Oportunitățile și provocările energiei regenerabile, tema de discuție a conferinței organizate de Pachiu şi Asociaţii

      Pachiu şi Asociaţii, unica firmă de avocatură de business din Romania membră a Asociaţiei Europene a Consultanţilor în Energie(AEEC), a organizat joi, 1 noiembrie, la Hotel Capital Plaza, conferinţa “Renewable Energy Investments in Romania: Opportunities and Challenges”. Conferința a adus împreună avocaţi experţi din S.U.A. şi din mai multe ţări europene (Germania, Austria, Belgia, Germania, Marea Britanie, Ucraina, Albania, Slovenia) cu o experienţă considerabilă în domeniul energiei, consultanţi de specialitate, investitori şi jucători din industria energiei, autorităţi (ANRE), precum şi reprezentanţi din domeniul bancar (BCR, Volksbank, BERD). 

Recomandările editorilor