Skip to main content

Revista Cariere

    • Vrei să verifici dacă ai nevoie de coaching?

      „I-am trimis pe mulţi la coaching, dar nu m-am gândit niciodată că şi eu aş avea nevoie. Eram convins că e pentru angajaţii care nu ţin pasul sau ne fac probleme”. Cel care mi-a spus acestea ocupă, de mulţi ani, o poziţie de CEO şi face parte dintre persoanele cărora le place să fie informate. Iar dacă un astfel de om descoperă abia după ani – când problemele acumulate pe toate planurile ajung să îl „cocoşeze”, cum spune el – că ar fi avut nevoie de multă vreme de un coach, m-am gândit că ar fi util să-i ajut pe cei interesaţi să descopere dacă au sau nu nevoie, înainte ca viaţa lor să intre în impas.

    • Robin Sharma: Ce am învăţat de la Richard Branson

      “Richard a fost politicos şi absolut minunat. O placere să împarţi timpul cu el. Un om care adoră efectiv tot ceea ce face”. Aşa îl descrie Robin Sharma pe celebrul Richard Branson, în urma întâlnirii de la Bucureşti, într-un articol publicat pe blogul său. Specialistul în leadership ne împărtăşeşte câteva dintre concluziile sale după interviul cu antreprenorul britanic şi speră ca astfel să ne motivăm în a atinge un nou nivel în viaţă.

    • Cratiţă vs carieră, un anacronism

      Potrivit mentalului colectiv acceptat în ultimele decenii de bărbaţi, dar afişat mai ales de cele mai multe dintre femei, cratiţa este un element învechit, denigrator, sexist şi, în orice caz, incompatibil cu o carieră sănătoasă. Sau cu o carieră de succes.

    • 5 modalități geniale de a nu fi de acord cu șeful tău

      De cele mai multe ori este greu să nu fii de acord cu șeful tău și să exprimi liber ceea ce ai de spus sau cel puțin aceasta e percepția unora dintre noi.  Totuși, dacă identifici că opiniile managerului tău sunt greșite și ar putea genera probleme atât pentru tine, cât și pentru firma la care lucrezi, cum ai putea să îi atragi atenția asupra acestui lucru fără ca acesta să se simtă subminat?

    • Richard Branson: Nu eşti obligat să porţi cravată

      Recent mă plimbam prin Londra şi la un moment dat am trecut pe lângă un grup de elevi în uniforme care mergeau în ordine, cu unul dintre profesori în faţă şi celălalt în spate. Nimic neobişnuit, cu excepţia unui singur lucru care m-a făcut să râd în gura mare: purtau toţi acelaşi model de cravată şcolară. Sau, ca să fiu mai precis, ce mai rămăsese din ele. Mai mult de jumătate dintre puşti îşi tăiaseră cravata care avea acum numai câţiva centimetri sub nod.

    • Inovează și vei rămâne pe piață!

      Piaţa echipamentelor de construcţii s-a prăbuşit brusc imediat după manifestarea crizei în anul 2008, când a scăzut peste noapte cu aproape 80%, mai mult decât industria construcţiilor. Practic, a fost unul dintre cele mai afectate sectoare din economia românească, ceea ce a solicitat toată priceperea şi tăria de caracter a managerilor.

    • De ce (nu) se întorc angajaţii într-o companie?

      În urmă cu aproximativ 2 săptămâni în cadrul unui interviu o persoană îmi povestea că îşi doreşte să schimbe compania în care lucrează pentru că nu corespunde standardelor la care este obişnuită să lucreze. Spunea că modelul de companie în care ar vrea să lucreze este compania X, companie în cadrul căreia lucrase timp de 6 ani, se dezvoltase şi îşi construise o carieră.

    • Cum influenţează inteligenţa emoţională performanţa

      Deşi cu toţii am auzit şi ştim câte ceva despre inteligenţa emoţională (IE), oare câţi cunosc cu adevărat istoria acesteia şi cercetările care au stat la baza alcătuirii tuturor conceptelor de inteligenţă emoţională? Mai mult, câţi ştiu care este realmente impactul acesteia în performanţa individuală?

    • Richard Branson: Cum să vă convingeţi finanţatorii

      Industria bancară este un sector în care mulţi clienţi sunt deserviţi prost - ea trebuie să fie scuturată de o companie care este gata să adopte o abordare nouă. În noiembrie am cumpărat banca British Northern Rock, pe care am rebranduit-o Virgin Money. Scopul nostru este nu doar să oferim servicii mai bune clienţilor, ci să readucem sistemul bancar înapoi în sânul comunităţii sub forma de motor al economiei locale.

    • Când managerul ştie să tacă

      “Tăcerea este marea artă a conversaţiei” – Cicero

      Pare simplu şi banal să taci. Pe cât de simplu pare, este poate una dintre cele mai puternice tehnici pe care un manager le poate folosi. S-ar putea să vă gândiţi că glumesc, că managementul este o artă, este un proces complex, care poate fi practicat cu rezultate bune doar de caţiva manageri experimentaţi….

    • Cine mai angajează în 2012?

      Piaţa muncii din România a fost puternic zdruncinată de efectele crizei economice. Restructurări masive, posturi vacante extrem de puţine şi scăderea drastică a salariilor au fost consecinţele contextului economic extrem de nefavorabil al ultimilor ani. Deşi previziunile specialiştilor în recrutare nu sunt atât de sumbre pentru acest an, nu putem vorbi încă despre o revenire a pieţei muncii. Cu toate acestea, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, companiile care recrutează sunt ceva mai numeroase. 

    • Cum să îţi motivezi angajaţii altfel decât prin bani

      Motivarea angajaţilor este un factor important în bunul mers al unei afaceri. De cele mai multe ori această motivare presupune o parte financiară. Ce alte variante ai la dispoziţie în cazul în care resursele financiare ale companiei sunt destul de reduse, iar tu trebuie sa îti păstrezi în continuare angajaţii motivaţi?

Recomandările editorilor