Cât de mult este prea mult? Când pot spune, am încercat de-ajuns, nu mai pot, nu mai are rost? Întrebarea e valabilă în viețile noastre personale, dar și la muncă. Astăzi e, probabil, mai valabilă decât oricând pentru că viețile noastre sunt mai complicate și afacerile mai împovărate de criză.
În fiecare zi ducem o luptă cu noi înşine. Să ne cumpărăm ceva dulce deşi vrem să renunţăm la zahăr, să mai trimitem un mail deşi e timpul să plecăm acasă, să dormi până mai târziu deşi ştim că urmează o zi plină... Suntem permanent puşi în situaţia de a alege între ceea ce trebuie să facem şi ceea ce vrem să facem.
Știu, rezoluțiile sunt deja „clasice”. Deja puțini le mai bagă în seamă; puțini sunt cei care mai cred în ele… și totuși, marea noastră majoritate și le stabilește la fiecare început de an, chiar și atunci când anul ce tocmai a trecut a fost unul departe de a fi avut rezoluții realizate.
Dacă vrem să ne putem concentra mai bine, să fim mai atenți, să învățăm mai mult, trebuie în primul rând să verificăm dacă nu cumva există ceva care ne blochează să obținem aceste rezultate. Când un om se plânge de oboseală, deşi doarme câte zece ore pe zi, hipnoza îl poate ajuta să vadă ce anume generează acea stare.
De frig nu-mi simt bine faţa. Respir sacadat şi articulez lent cuvintele din cauza aerului rarefiat. Pe spate transpir, sub apăsarea rucsacului. Bocancii par mai grei decât o pereche de clăpari. Dar mă simt bine. În jumătate de oră, voi fi pe vârful Kala Patthar, înalt de 5.550 de metri. Între timp, viscolul continuă pe Everest.
Ne este destul de greu să ne adunăm forţele pentru a da dovadă de voinţă – iar în ultima vreme a devenit şi mai greu. Nouă – atât ca persoane individuale, cât şi ca societate – ne lipseşte controlul de sine exact în momentele în care avem mai mare nevoie de el.
