„Oamenii de success își controlează emoțiile; ei nu lasă ca emoțiile să îi controleze și să-i saboteze.” spune Ken Lindner, autorul cărții Your Killer Emotions.
Controlul emoțiilor este unul dintre cele mai discutate și controvestate subiecte. Emoțiile se pot controla? De unde provin ele? Ce tipuri de emoții trăim? Verbalizăm sau nu emoțiile? Emoțiile ne ajută sau ne încurcă? Sunt doar câteva dintre întrebările la care căutam răspunsuri.
Menționasem în prima parte a articolului rolul gândirii intuitive pentru a lua decizii. A lua decizii bazate pe intuiţie înseamnă a folosi în mecanismul de luare a deciziei experienţa noastră anterioară, sentimentele şi experienţa acumulată.
Tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru e comunicare. Comunicăm atât de mult încât am putea crede că stăpânim „la perfecție” acest proces care stă la baza oricarei relații umane. Comunicăm mult, însă, bine?
Când președintele Obama ne spune că vrea un judecător la Curtea Supremă care să fie empatic la probleme oamenilor, a intrat pe teritoriul dezbaterilor din interiorul psihologiei cu privire la ce anume înseamnă termenul de „empatie”. Există cel puțin trei tipuri de empatie, fiecare cu alte implicații când vine vorba de alegerea candidatului potrivit.
© 2013 Harvard Business School Publishing Corp.
Iată o lecţie de leadership: fii egoist. Fii foarte egoist. Dar pentru ca lecţia aceasta să fie eficientă, trebuie să înţelegem ce înseamnă egoismul. În mod obişnuit, este definit ca a fi preocupat excesiv sau exclusiv de tine însuţi. De exemplu, atunci când cineva aude despre un CEO că este descris ca fiind un om egoist, primul său gând ar putea fi: “CEO-ul acesta îşi maximizează recompensele financiare personale în detrimentul intereselor companiei”. Dacă într-adevăr aşa este, atunci este o situaţie regretabilă şi inacceptabilă.
Decizii grele pentru afaceri sunt luate peste tot în lume în momentul de față. În multe organizații au loc restructurări impuse. Percepția caracterului impus al unei schimbări poate să fie provocată de lipsa de dialog între decidenți și cei care vor implementa deciziile. Puțini manageri sunt cei care se simt bine fiind nevoiți să taie costuri, să reducă numărul angajaților și să micșoreze echipe. Mulți profesioniști de resurse umane sunt puternic impactați personal și profesional de restructurarea angajațilorpe care poate tot ei i-au recrutat.
Indiferent de locul nostru de muncă, relațiile eficiente cu oamenii care ne înconjoară, parteneri, prieteni, leaderii care ne conduc, colegi sau oamenii pe care noi îi conducem, reprezintă o necesitate pentru succesul nostru. Dorința de a avea relații bune cu cei din jur este una firească oricarei persoane. Fiecare dintre noi este unic, percepe, simte, se comportă diferit, de aceea motivațiile acțiunilor noastre sunt diferite.
© 2013 Harvard Business School Publishing Corp.
Se fac doi ani de când compania mea ţine regulat întâlniri ale comunităţii din biroul nostru, pentru a le oferi membrilor echipei şansa de a afla ce mai face fiecare dintre ei, nu doar din punct de vedere profesional, ci şi personal. Fiecare persoană răspunde la câteva întrebări, începând cu una înşelător de simplă: “cum te simţi azi?”. Ceilalţi dintre noi doar ascultă, pur şi simplu.
“The road to the heart is the ear.” Voltaire
Am decis să începem o serie de articole despre comunicare. Banal, ar spune unii, s-a scris despre comunicare câte în lună și în stele, găsești sute de articole pe internet, ca să nu mai spunem că există reviste, cărți și tratate întregi despre comunicare. Ce am mai putea spune nou?
© 2012 Harvard Business School Publishing Corp.
“Sunt la capătul răbdării”, a spus Dan, şeful echipei de vânzări dintr-o firmă de servicii financiare. “Sunt atâtea oportunităţi aici – business-ul creşte, munca e interesantă, iar primele pe care urmează să le luăm în acest an ar trebui să fie foarte bune – dar oamenii nu fac decât să se plângă”. Când trecea pe holul firmei pe lângă angajaţii lui şi îi întreba cum merge treaba, ei răspundeau cu un comentariu critic despre un client sau o bombăneală despre cât de multe au de făcut. “Cum pot să inversez negativismul de care sunt pătrunşi oamenii din echipa mea?”, m-a întrebat Dan.
Într-o zi obişnuită, de câte ori gândiţi „El/ea e de vină”, „Tu eşti de vină”, „Eu sunt de vină”, „Fiecare avem vina noastră” ? Ce beneficii vă aduc întrebările acestea şi răspunsurile la ele? Şi ce suferinţe sau pierderi?
