Liderii smeriți nu sunt, așa cum s-ar crede la prima vedere, servili, umili, cu o încredere de sine scăzută și o modestie care implică negarea propriei valori. Dimpotrivă. Știu exact care le este valoarea, dar nu o trâmbițează, știu care le este locul în organizație și care le este rostul în viața lor și a celorlalți. Iar responsabilitatea lor este să încurajeze autonomia și unicitatea celorlalți, creându-le acestora propriul sentiment de conștiință și responsabilitate. Pornind de la acest portret-robot, vom afla răspunsul la întrebarea „liderul smerit în România arată diferit de cel universal?”

© 2012 Harvard Business School Publishing Corp.

Cauza care se află la rădăcina disfuncţiilor dintr-o organizaţie este, adesea, distanţa dintre liderii care comunică de-sus-în-jos şi angajaţi, care încep să simtă că între ei şi lideri apare şi creşte o senzaţie din ce în ce mai puternică de înstrăinare. Cu cât e mai mare distanţa dintre ei, cu atât e mai greu ca informaţiile esenţiale şi ideile-cheie să circule prin organizaţie. Distanţa aceasta poate creşte până devine o prăpastie: pe măsură ce liderii pierd contactul cu angajaţii lor, îşi pierd şi abilitatea de a menţine acel gen de proces de feedback care asigură eficienţa într-o organizaţie. Ei nici nu vorbesc cu adevărat cu angajaţii lor, nici nu aud ceea ce au de spus angajaţii.