Skip to main content

practica

    • Practica în bancă, drumul drept spre un job

      Tineri studenţi sau proaspăt absolvenţi care doresc să obţină experienţă de lucru într-o bancă se pot înscrie la un internship la OTP Bank – companie care împlineşte anul acesta 10 ani în România. La finalul stagiului, internii pot deveni chiar angajaţi ai băncii.

    • Tineri premiaţi la Orange Educational Program

      Orange a premiat marți, 17 iunie, cei 26 de studenţi ai Facultăţii de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (ETTI) din cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti, care au absolvit cursurile Orange Educational Program desfăşurate pe parcursul anului universitar 2013 -2014.

    • Stagii de practică pentru studenţii din regiunea Bucureşti-Ilfov

      APROMECA (Asociaţia Profesională Patronatul Român din Industria de Mecanică Fină, Optică și Mecatronică) ȋmpreună cu Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Mecatronică și Tehnica Măsurării, Universitatea Politehnică Bucureşti derulează începând cu data de 25 aprilie 2014, proiectul „Prin practică ai viitor”şi Fundaţia Lumina Instituţii de Ȋnvăţământ. Acesta este co-finanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European și prin bugetul național în cadrul programului POSDRU şi se va implementa pe o perioadă de 18 luni. 

    • Practică pentru tinerii neurochirurgi

      BRAIN INSTITUTE, centrul specializat în neurochirurgie dezvoltat în parteneriat cu Spitalul Monza, lansează BRAIN CAREERS, programul dedicat medicilor aflați în ultimul an de rezidențiat în neurochirurgie din centrele universitare din toată țara.

    • Practică pentru studenți

      Începe proiectul „Practică pentru cariera ta! TECAR”. În cadrul acestuia, 425 de studenți din domeniul instalațiilor vor avea ocazia să-și dezvolte abilitățile profesionale, în vederea facilitării tranziției de la școală la viața activă și integrării cu succes pe piața muncii.

    • ASE trimite 300 de masteranzi în practică în 60 de companii. „Înainte de proiect ni se spunea ca pregătim șomeri”

      Academia de Studii Economice (ASE), din București, a lansat proiectul „Masteranzi practicieni-investiție în viitorii manageri (MASPRACT)", prin care 300 de studenti la masterat vor face practica în 60 de companii pentru a-și mări șansele de intrare pe piața muncii. Proiectul, coordonat de Facultatea de Management, este finanțat din fonduri europene și se desfașoară în perioada aprilie 2014 - octombrie 2015, în colaborare cu Consiliul Național al Întreprinderilor Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR).

    • A ieșit din zona de confort și a găsit succesul

      A început să lucreze în digital când acest domeniu era încă la început în România. A făcut „munca de jos”, a învățat și a avut marele noroc să aibă de la cine „să fure” meserie. A ales să iasă din zona de confort, să lucreze pe un salariu mai mic, iar acum a ajuns să conducă divizia locală a R/GA, una dintre cele mai premiate agenții interactive din lume, și este membru în board-ul R/GA la nivel global. Ce înseamnă o carieră în digital, care sunt provocările pe care le ai de depășit și cum se resimte lipsa talentelor în acest domeniu aflați din interviul acordat de Ana-Maria Bogdan revistei CARIERE.

    • Peste 300 de tineri interesați de o carieră în piața de capital

      Casa de brokeraj Tradeville, participantă la cea de a 2-a ediţie a Târgului ASE Job & Internship Fair organizat de Academia de Studii Economice Bucureşti, anunţă că peste 300 de studenţi şi absolvenţi şi-au manifestat interesul de a intra în programul de internship oferit în cadrul companiei, aflată în top 10 intermediari de la Bursa de Valori Bucureşti.

    • 20 de tineri fac primul pas în cariera de bancher

      Luni, 24 februarie, Garanti Bank a lansat oficial stagiul de practică Learn 2B a Banker dedicat tinerilor interesați de domeniul bancar. Din cei aproape 950 de aplicanți, 20 de tineri talentați au fost selectați și li s-a acordat șansa de a face primul pas în cariera de bancher. În cadrul evenimentului de lansare, managementul băncii le-a urat acestora succes și i-a asigurat că pe perioada celor 4 luni de stagiu vor beneficia de tot sprijinul din partea echipei pentru a fructifica la maxim această experiență. 

    • Stagiul de practică la Orange, internship şi mentorat

      Programele de internship oferă posibilitatea de a testa un job real, o gamă largă de experienţe pozitive şi facilitează integrarea pe piaţa muncii. Un astfel de program este Orange First Step, unul dintre proiectele educaţionale ale Orange desfăşurate sub umbrela Orange Educational Program, dedicate studenţilor şi masteranzilor care vor să îşi consolideze cunoştinţele dobândite în timpul facultăţii.

    • Stagii de practică la MCA Grup

      Studenţilor de la Transporturi, Arhitectură, Construcţii, Arte plastice şi design, dar nu numai, au oportunitatea de a pune teoria în practică, pe timpul verii, la stagiile de practică oferite de MCA Grup România, cel mai mare producător de uşi de garaj din România. Vestea bună este că stagiarii vor avea posibilitatea de angajare ulterioară.

    • Educaţia se transformă, fie că suntem sau nu pregătiţi

      Mai găsim inovaţie, bun simţ şi motivaţie când vine vorba de educaţie? Ei  bine, da, oamenii pasionaţi ce lucrează în acest domeniu, care au încredere în puterea educaţiei şi o practică în mai mare sau mai mica măsură în viaţa de zi cu zi, care duc mai departe ideile de bine şi le pun în aplicare, au fost prezenţi la evenimentul TEDxCaleaVictorieiED. Evenimentul s-a desfaşurat la Bucureşti, la Teatrul Odeon, marţi 28 mai şi a reunit gânditori și practicieni din domeniul educației din România care au susţinut discursuri motivaționale şi au oferit exemple de bună practică, inovaţie, depăşirea unor bariere.

Recomandările editorilor