Skip to main content

pozitie

    • O lecție de la Google: Nu ai nevoie de putere ca să schimbi regulile




      © 2015 Harvard Business School Publishing Corp

      Brian Fitzpatrick a început să lucreze la Google, ca Senior Software Engineer, în 2005, la scurt timp după ce compania şi-a lansat prima ofertă de acţiuni pe piaţa de capital, devenind astfel o companie publică. Fitzpatrick s-a specializat în dezvoltarea de software open-source (care este vândut utilizatorului odată cu dreptul de a-l modifica şi distribui mai departe, n.tr.) şi a devenit rapid în companie promotorul unor iniţiative variate, concentrate pe îndeplinirea nevoilor utilizatorilor finali.

    • Partea întunecată a pensionării

      © 2014 Harvard Business School Publishing Corp.

      Jerry, un CEO care se pensionase odată cu retragerea din funcţie, era un om în vârstă, plin de tristeţe, care reflecta constant la golul şi lipsa de sens din viaţa lui. În timp ce-l ascultam, mi-a devenit clar faptul că el nu avusese niciodată alte interese în viaţă, în afara celor legate de munca lui. Iar perspectiva de a-şi petrece timpul acasă împreună cu partenera lui de viaţă, care părea să se fi transformat în timp într-o străină, îl făcea să se simtă şi mai deprimat.

Recomandările editorilor