
Elogiu lenei
Știu că tema acestei ediții este despre reziliență, dar aceasta este o calitate care mie îmi lipsește cu desăvârșire. Așa că m-aș simți chiar mai impostor decât mă simt oricum mai tot timpul, dacă aș
Am întâlnit până acum, atât în viața personală cât și în viața profesională, oameni diferiți în ceea ce privește raportarea la succes. Am văzut persoane care își îndeplinesc obiectivele personale și/sau profesionale cu zâmbetul pe buze și altele care, deși își îndeplinesc obiectivele, trăiesc constant sentimentul de insuficiență.