
miscare
-
Când conduci o afacere, cu greu mai ai un lucru pe care îl poți numi „timp liber”. Între call-uri, rapoarte, oameni de coordonat și decizii de luat la foc automat, ideea de sport sună ori
-
Cum te poate ajuta sportul să fii mai productiv la job. Sfaturile unui expert în fitness
Dimineața, înainte să începi o zi plină la birou, ai două opțiuni: să te trezești în grabă, să bei o cafea și să pornești direct spre muncă sau să îți acorzi timp pentru mișcare, fie -
Empatie de acasă - cum te folosești de aptitudinile tale pentru a-i ajuta pe alții
Deși ai trecut printr-o rutină aproape insuportabilă atunci când ai stat acasă, iar telemunca nu ți s-a potrivit mănușă, ai învățat lucruri noi în izolare și ai ajuns să te cunoști mult mai bine. În -
Activi, nu sedentari în izolare (video)
Photo by Jonathan Borba on Unsplash
#StămAcasă de mai bine de o luna și e posibil ca mulți dintre noi să fi devenit mai sedentari decât eram înainte de această pandemie. Ne-am mutat birourile acasă, -
Cum să folosești timpul în favoarea ta când #StaiAcasă
Sursa foto: pixabay.com
Timpul nu s-a oprit în loc, chiar dacă noi stăm în casă! De aceea putem să-l transformăm în aliatul nostru în această perioadă, dacă ne organizăm bine și nu uităm să avem -
Ești asaltat de toate și mereu te grăbești? Iată pe ce butoane să apeși pentru Refresh
Trăim vremuri frumoase și tumultuoase. Frumoase - pentru că sunt palpitante și bogate în atâtea lucruri noi și interesante, între care putem face legături noi, creative și ofertante, ce ne oferă posibilități și oportunități nebănuite. -
Încasările magazinelor de articole sportive confirmă că activitățile în aer liber fac oamenii fericiți
Am crescut cu ideea că este sănătos să faci mișcare, că activitățile în aer liber sunt cea mai plăcută metodă de socializare și relaxare, însă cu timpul programul destinat sportului și întâlnirilor cu prietenii a -
Românii și modul cum s-au “mișcat” în 2018
Românii au descoperit noi sporturi de divertisment. Fitnessul&aerobicul, cyclingul și pilatesul au fost activitățile vedetă ale anului trecut. În timp ce activitățile cu cea mai mare creștere a numărului de practicanți au fost dansurile, yoga, -
Beneficiile designului inovator la birou
Nu de puține ori ni se întâmplă să ne gândim atunci când suntem la birou cum ar fi dacă aș avea... un hamac în loc de scaun la birou? Cum ar fi? Te-ar ajuta în munca ta? Ai fi mai eficient? Ai face mai multă treabă? Iată de ce confortul angajatului la locul de muncă este important pentru afacerea ta: -
Ai dureri de spate? Află ce sporturi poți practica
Tot mai multe persoane acuză dureri de spate, de la cei tineri la cei în vârstă. Viața sedentară, statul prelungit pe scaun și postura incorectă reprezintă cele mai comune cauze ale acestor dureri. -
Antrenament pentru viaţă: Despre minte și echilibru, prin mișcare!
Ce înseamnă mai exact mind-emptiness? Putem atinge singuri această stare sau trebuie să fim neapărat ajutați?
Mindfulness și mind-emptiness sunt concepte foarte apropiate și cred că sunt complementare. Nu sunt un specialist, dar pot spune câteva lucruri comune despre mindfulness. -
Românii, cei mai leneși europeni
Un raport publicat de Eurostat arată că românii sunt codașii UE în ceea ce privește practicarea sportului în timpul liber. -
Cum tratăm durerile de coloană vertebrală cauzate de statul la birou
Circa 90% dintre persoanele adulte experimentează cel puțin un episod de durere de spate în cursul vieții. În ultimii ani, stilul de viață și-a pus amprenta asupra sănătății coloanei. Statul la birou timp de opt ore sau chiar mai mult, lipsa de mișcare și alimentația nesănătoasă sunt factori ce favorizează apariția durerilor de spate. Dacă la acestea mai adăgăm și pozițiile incorecte, probabilitatea de a avea probleme de sănătate este chiar mai mare. Coloana nu este însă singura afectată. Ochii, articulațiile, circulația, tranzitul intestinal etc. pot avea de suferit. -
10 citate motivaţionale ca să te duci la sală
Doar începutul e mai greu! Odată ce reuşeşti să te mobilizezi pentru prima, a doua sau a treia şedinţă de mişcare, „virusul” îţi intră în sânge! Îţi va fi imposibil să te laşi! Ceea ce nu poate fi decât în avantajul tău. Aşadar, pentru a include în rutina ta săptămânală două, trei ore de exerciţiu fizic, ai nevoie doar de un imbold. -
Statul pe scaun, obiceiul care ne scurtează viaţa
Ne petrecem cea mai mare parte din zi stând pe scaun, închiși într-un birou, în fața unui calculator. Acest gen de sedentarism contribuie la apariția durerilor de spate și a sindromului de tunel carpian, poate duce la nevoia de a purta ochelari de vedere, poate încetini metabolismul și opri producția de enzime care arde țesutul adipos, predispunându-ne astfel la diabet și boli cardiovasculare. -
12 ore de mișcare și un cros caritabil la „Cea mai mare oră de sport” din Brașov
„Cea mai mare oră de sport”, eveniment care ajunge în acest an la a V-a ediție, va avea loc sâmbătă, 11 iulie, în Piața Sfatului din Brașov, în intervalul 9:00-21:00, și cuprinde zeci de demonstrații sportive și un cros caritabil. -
Weekend sanatos: Alearga in Parcul Tineretului cu Miss Fitness Universe!
Anca Bucur, Miss Fitness Universe, participa duminica, 12 octombrie, la un super eveniment organizat in Bucuresti, Parcul Tineretului. -
Sfaturi pentru viata inainte si in timpul serviciului
Ai un stil de lucru dezordonat si nu reusesti sa faci fata activitatilor zilnice? Iata cateva sfaturi de lucruri pe care sa le faci inainte si dupa ce mergi la birou, care te vor ajuta sa iti administrezi timpul si sarcinile mai bine.
-
Cea mai mare petrecere pe biciclete din România, ia startul și anul acesta, pe 2 august
Fie că ai fost, deja, în concediu, fie că îți propui să pleci în curând, cu siguranță nu ți-ar strica o evadare din cotidian și din atmosfera de lucru de la birou. Ești o persoană pasionată de mișcare și dornică de distracție?
-
Atitudini și comportamente în stilul de viață al românilor
Majoritatea românilor (95%) descriu starea lor de sănătate ca fiind bună, foarte bună sau excelentă. În ciuda acestei convingeri, mulţi români recunosc că este loc să-și îmbunătățească sănătatea, potrivit rezultatelor celei de-a treia ediţii a studiului „Atitudini și comportamente în stilul de viață al românilor”.
Recomandările editorilor
-
Ce spune ritmul de adopție al unui tool despre cultura organizațională
Când o companie introduce un nou tool, discuția se concentrează, de obicei, pe funcționalități, costuri și eficiență. Dar felul în care echipa îl adoptă dezvăluie ceva mult mai profund: cultura organizațională în acțiune. -
Tristul tigru | Invitație la lectură
Într‑o întâlnire cu cititorii, Neige Sinno a declarat că și‑a scris cartea de memorii, Tristul tigru, ca și cum ar fi moartă și nimeni nu o să o citească. -
Cosmina Noaghea, Union Commonwealth University, SUA: Inteligența artificială și viitorul minții la job | OPINIE
Când ați sunat ultima dată la serviciul cu clienții pentru rezolvarea unei probleme și ați vorbit cu un robot? Ați fost mulțumiți? Oricare ar fi conotația primei situații care vă vine în minte... -
România, blocată în digitalizare: Îi lipsește strategia și leadership-ul politic | RAPORT
Un raport realizat de specialiști din Estonia la inițiativa Edge Institute arată că România are un nivel scăzut de maturitate digitală – doar 3,1 din 10. Documentul evidențiază lipsa unei strategii coerente...