Skip to main content

mediu economic

    • Ai rămas fără job de astăzi. Cum te relansezi profesional



      Da, trăim într-un mediu economic instabil în care restructurările sunt fenomene tot mai naturale pe piața muncii. Mai mult, o mare parte dintre noi acceptam uneori joburi care nu se potrivesc cu skillurile noastre, doar pentru a găsi o metodă de câștigare a existenței. Oricare ar fi contextul, concedierea pe neașteptate este uneori greu de suportat dar nimic nu este interminabil sau imposibil.
    • Cum se pot clinti munţii din loc

      Mulţi ne dorim să realizăm ceva care pare imposibil de atins. De exemplu, dacă ne gândim la „munţii” de neclintit din mediul actual economic sau social, voinţa există, dar alegerea metodelor, a mijloacelor care să ne ajute să-i mutăm nu e uşoară. Haideţi să aflăm despre opţiunea unor tineri care au ales ca un program de MBA să fie acel ghid capabil să le ofere instrumente noi cu care „roci” masive - inerţia, mediocritatea, negativismul - să înceapă să se mişte din loc. Români care vor să schimbe ceva...

    • Autorităţile, mediul academic şi sectorul privat, în parteneriat pentru viitor

      Sectorul economic va înregistra o creştere de 30% în următorii trei ani, conform unui studiu realizat de ABSL România. În urma acestui studiu, Asociaţia Liderilor din Domeniul Serviciilor pentru Afaceri şi-a anunţat pilonii strategiei  sale de dezvoltare pe piaţa locală în cadrul primei conferinţe anuale intitulată Industria Serviciilor pentru Afaceri-Parteneriat pentru viitor.

Recomandările editorilor