Tot mai multe organizații apelează la ajutorul unor profesioniști pentru dezvoltarea capitalului lor uman: speakeri, traineri, facilitatori, consilieri, coachi sau, mai larg, antrenori pentru dezvoltare personală și profesională… Procedura obișnuită este aceasta: cineva identifică o problemă sau o nevoie de dezvoltare în activitatea echipei sau a unora dintre membri, iar departamentul de resurse umane se ocupă de găsirea unui profesionist / unor profesioniști care să ridice competențele, motivația, cooperarea, coeziunea etc. angajaților la un nivel care – cred managerii – permite „repararea” problemei sau atingerea obiectivului de dezvoltare.

A ridicat o firmă de la zero și a făcut-o să funcționeze ani în șir pe profit, mizând pe resursele proprii: „sunt foarte activă”, „100% am fost înzestrată mult peste medie”, „sunt foarte independentă, nu vreau ajutor”. Apoi, cum li se întâmplă și celor mai puternici din când în când, a intrat într-un blocaj din care nu mai reușea să iasă: „amân tot timpul lucruri simple”, „nu-mi respect propriile reguli”, „toate sunt la «Urgente și Neimportante», „aleg direct soluția de avarie”, „folosesc independența distructiv”, „îmi place să ies din zona de confort, dar nu neapărat constructiv”, „motivație și entuziasm care scad” … La aproximativ două luni de când îmi povestea cele de mai sus, mi-a scris: „astăzi dacă aveam un productivitometru (sic!) cred că îl dereglam, într-atât de productivă am fost, și ziua încă nu s-a terminat”.

Am lucrat, pe durata acestei veri, cu mai multe grupuri și echipe, unele alcătuite din manageri și angajați din sectorul privat, altele din angajați în sectorul bugetar, iar altele din mediul ONG. Și mi-am amintit această anecdotă, care circula în mediile noastre intelectuale înainte de 1989.

Singura certitudine în orice carieră din secolul XXI, și în orice viață dincolo de carieră, o constituie tranzițiile succesive: trecerile de la o situație A la o situație B, semnificativ diferită de A, apoi de la B la C, semnificativ diferită de B etc. Practic, gestiunea tranzițiilor a devenit o competență indispensabilă,pe care e în beneficiul tău să o înveți foarte bine; poți, desigur, să nu o înveți, dar ai foarte multe de pierdut.

Sigur că, teoretic, la modul ideal, ți le-ai dori pe toate. Sigur că ele se împletesc, iar absența uneia te-ar putea împiedica să le obții pe celelalte. Însă poţi fi performant şi poţi avea succes (notorietate, popularitate, „rating”, bani, putere) şi, în acelaşi timp, să nu te simţi, de fapt, realizat, împlinit, fericit. Şi te poţi simți realizat, împlinit, fericit fără să ai neapărat succes. Viața reală te obligă adesea să alegi, iar absența unei alegeri clare te conduce, în cele din urmă, la a-ți irosi resursele fără niciun rezultat. Tu ce alegi?

Leac sigur pentru boala de a-i judeca - grăbit și superficial - pe ceilalți. Și pentru blocajele în învățare și dezvoltare personală. Și pentru rezistența la schimbare. Și pentru ceartă și conflict...

Coachingul, consilierea și educația se inspiră, toate, din metoda de gândire și comunicare (dialog, argumentare) folosită de filosoful grec Socrate, metodă cunoscută sub numele de maieutică. Voi detalia într-un alt articol acest subiect, pe care l-am deschis deja pe site-ul meu. Aici, folosesc metoda socratică pentru a vă oferi un instrument foarte util în comunicarea constructivă, indiferent dacă e comunicare cu altul sau cu sine, precum și în învățare, dezvoltarea personală și schimbarea tiparelor de gândire și acțiune. Eu am văzut schimbări spectaculoase la clienții mei care au aplicat acest instrument – de fapt, scriu acest articol în urma unei sesiuni cu un astfel de client. Sigur că schimbarea nu vine imediat, cât ai bate din palme. E un proces care are nevoie de timp și multe repetări. Ai nevoie de răbdare și perseverență. Dar rezultatele te recompensează pentru toate.

Care adult, tânăr sau mai vârstnic, nu-şi pune astăzi această întrebare, indiferent de statutul său social şi domeniul în care lucrează? Şi cine nu ştie cât de greu e să găseşti un răspuns care să te ajute să trăieşti o viaţă echilibrată şi împlinită?

Întrebarea aceasta nu mai are vârstă. Nici gen, nici educaţie, nici experienţă în muncă. O aud de la tineri şi oameni la vârsta de mijloc. Femei şi bărbaţi. Posesori de diplome multiple: de licenţă, masterat, uneori doctorat. Unii nu au lucrat niciodată. Alţii, dimpotrivă, au schimbat deja mai multe locuri de muncă; pe unele le-au părăsit pentru că aşa au dorit ei, pe altele pentru că aşa au decis angajatorii. Unii au plătit testări psihologice sofisticate; mulţi sunt „abonaţi” la tot felul de programe de dezvoltare personală. Toţi par foarte siguri că au o mulţime de calităţi care le dau dreptul să aspire la poziţii superioare şi bine plătite. Însă nu reuşesc să găsească şi o muncă socială în care să-şi valorifice respectivele calităţi, astfel încât să fie pe deplin satisfăcuţi de munca lor.

"Cine sunt eu? " şi "Care e sensul vieţii mele? " sunt întrebări pe care mai devreme sau mai târziu ajungi să ţi le pui, oricât de pragmatic, realist, superior sau genial te-ai crede tu şi oricât de materialist, dur, superficial sau cinic te-ar crede alţii. Cu cât ţi le pui mai devreme şi mai serios, cu atât mai bine. Cu o condiţie: să ştii cum să cauţi răspunsul. Mulţi oameni pun şi îşi pun întrebări inspirate. Însă prea puţini ştiu şi cum să caute răspunsurile valabile.

Iată cum putem aplica alte trei "tehnici" de gândire pozitivă – pe care eu o înţeleg nu doar ca mijloc de a ne menţine optimismul, ci mai ales ca instrument de rezolvare constructivă a problemelor şi de transformare a oricărui rău care ni se întâmplă în resursă de creştere şi dezvoltare. 

Am promis un "model" de gândire pozitivă în sensul cel mai profund al expresiei: optimist, dar şi realist, constructiv şi responsabil. Iată-l. Fără  nicio pretenţie de adevăr absolut sau de perfecţiune; doar ca sursă de insipraţie. Îl puteţi învăţa lucrând autonom cu propria persoană, fără a fi neapărat asistat(ă) de un coach sau consilier.

Cultura de masă are multe efecte benefice, însă istoria ei este în mare măsură o succesiune de limbaje de lemn. Multe noţiuni iniţial încărcate de semnificaţie dobândesc, prin utilizare de către un număr mare de persoane cu niveluri educaţionale şi structuri cognitive foarte diferite, un înţeles fie hiper-simplificat şi dogmatizat, fie, dimpotrivă, atât de larg şi vag încât îşi pierd orice substanţă. Simple "cuvinte goale / Ce din coadă au să sune", cum ar spune Eminescu.

Motto : Dacă, după întâlnirea cu mine, gândiţi şi faceţi lucruri mai bune, pe care nu le gândeaţi şi nu le făceaţi înainte, înseamnă că a meritat să ne întâlnim.