© 2015 Harvard Business School Publishing Corp.
În 2004, Grecia a surprins întreaga lume câştigând Campionatul European de Fotbal, cea mai dură competiţie din fotbalul internaţional. În ciuda faptului că grecii erau o echipă formată, în mare parte, din jucători care erau „periferici” şi nu se remarcaseră cu nimic până atunci, ei au învins echipa Franţei şi apoi, în finala campionatului, echipa ţării-gazdă, Portugalia, câştigând astfel trofeul. Nici măcar fanii înrăiţi ai fotbalului n-ar putea să numească mai mult de doi jucători din naţionala de fotbal a Greciei; şi totuşi, puţini dintre ei vor putea uita remarcabila realizare colectivă a unei echipe care a învins sorţii care-i stăteau împotrivă, în condiţiile în care pronosticurile făcute în privinţa şanselor sale de a câştiga trofeul campionatului au dus la un rezultat de 150 la 1.