Skip to main content

institut

    • Liliana Țuroiu este noul președinte al Institutului Cultural Român

      Senatul a aprobat luni numirea Lilianei Țuroiu în funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român (ICR).
      Liliana Țuroiu este profesor, artist vizual şi manager de proiecte culturale, cadru didactic al Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti - instituţie de învăţământ superior în cadrul căreia preda şi coordonează de peste18 ani proiecte de licenţă şi master în calitate de Lector Universitar, membru al Uniunii Artiştilor Plastici Profesionişti din România, Preşedinte al Fundaţiei Altum Design şi membru al European Development Platform. 
    • Un Chief Controller poate castiga 3.500 de euro lunar

      Esti o persoana in stare sa interpreteze cifre, sa inteleaga un business si ce se intampla intr-o companie si pe piata, ca mai apoi sa conectezi toate datele intre ele? Daca esti capabil sa faci o astfel de analiza si sa te prezinti cu ea in fata CEO-ului, atunci ai putea ocupa foarte bine un post de Chief controller. Conform specialistilor de pe piata muncii, in viitorul apropiat, in Romania vor fi disponibile cel putin cateva sute de joburi de “controller”.

Recomandările editorilor