
Ce măsuri anunță Guvernul României pe fondul tarifelor impuse de Trump
Liderul de la Casa Albă
Contribuția de asigurări sociale urmează să scadă cu 5 puncte procentuale la angajator de la 1 iulie sau mai târziu, potrivit ministrului Finanțelor Publice, Ioana Petrescu. Data concretă pentru aplicarea acestei măsuri va fi decisă după întâlnirea pe care reprezentanții Guvernului României o vor avea cu delegația Fondului Monetar Internațional.
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, astăzi, că, în principiu, a fost agreată desemnarea lui Mihai Răzvan Ungureanu pentru funcţia de premier și ca va începe să discute cu partidele din coaliţie pentru formarea Cabinetului. Traian Băsescu a explicat că preşedintele "nu poate da mandate, însă poate spune public ceea ce gândeşte".
Te crezi deosebit? Special din punct de vedere intelectual, evident... Atunci, s-ar putea sa-ti schimbi planurile pentru urmatorii ani. Asta, daca ai diplome de studii cu care sa poti dovedi ca meriti sa participi la cursurile facultatilor est-europene si, totodata, daca esti interesat de o cariera manageriala in administratia publica din Romania.