
fundatie
-
”Știi, eu nu pot să apar în fața oamenilor și să le cer să aibă încredere în mine. Nu pot să le spun: știți, începând de astăzi, trebuie să aveți încredere în mine, pentru că
-
Specialiștii în economie dezbat bugetul național 2018
Românii vor munci, în 2018, mai bine de jumătate de an pentru a-şi plăti dările către stat! -
O nouă viață: Mama celor 150 de copii
Ea este chiar una dintre voluntarele care au salvat copiii din „spitalul groazei” din Siret. Da, teribilul spital de neuropsihiatrie pe care presa din lumea întreagă, zguduită de soarta micuţilor blestemaţi de soartă şi de statul român şi internaţi aici, l-a botezat „închisoarea îngerilor”.
Marcela O’ Connor, cea care conduce Fundaţia Umanitară „O Nouă Viaţă”, este nominalizată la Gala Revistei CARIERE 2017 – Români care ne inspiră, la categoria "Întemeietorii de visuri". Pentru mai multe detalii și pentru a vota nominalizații din acest an, puteți accesa site-ul http://gala-cariere.ro/ -
E timpul să renunți acum pentru că nu e de tine să vorbești în public? Nici vorbă!
Ajungi să fii actorul principal într-un discurs, esti cea/cel din lumina reflectoarelor. Toți ochii, familiari sau nu, sunt ațintiți asupra ta, iar tu vorbești cu tine. Ideile din cap și cele răsfirate pe o foaie par să nu mai aibă structura planificată, iar vocea tremură, respirația îți e tăiată, palmele transpirate! -
Noua “carieră“ a sopranei Felicia Filip: Ambasador al sufletelor frumoase
La 25 de ani de la înființarea Fundației FARA, Soprana Felicia Filip, manager al Operei Comice pentru Copii (OCC), a devenit Ambasadorul organizației și se alătură astfel Ambasadorului Regal al Fundației, Prințul Charles al Marii Britanii, și Prințesei Marina Sturdza. -
Prinţul Charles şi-a lansat fundaţia la Viscri
Prinţul Charles a lansat, la Viscri, Fundația Prințul de Wales România. Organizația caritabilă cu scop educativ urmărește să sprijine păstrarea patrimoniului și dezvoltarea durabilă în România. Este a doua fundație patronată de Prințul Charles în România, după Fundația "Mihai Eminescu Trust" deschisă în urmă cu 15 ani tot la Viscri. -
Forțe proaspete pentru comunitatea Habitat for Humanity din Ploiești
20 de angajați ai Raiffeisen Bank vor munci pe șantierul Habitat for Humanity România pentru a ajuta patru familii care locuiesc în sărăcie să aibă o casă decentă și accesibilă, în care copiii lor să crească în siguranță. Timp de două zile, între 28 și 29 mai, angajații Raiffeisen Bank vor munci cot la cot cu specialiștii Habitat for Humanity la turnarea fundației și la ridicarea pereților de cărămidă ai unui cvadruplex din Ploiești. -
Seara Fundaţiei Principesa Margareta a României la Palatul Elisabeta
Miercuri, 14 mai 2014, în prezenţa Alteţelor Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu, a avut loc „Seara Fundaţiei Principesa Margareta a României”. Evenimentul s-a desfăşurat în Sala Regilor a Palatului Elisabeta şi s-a bucurat de participarea unor personalităţi de prim rang din mediul economic şi bancar, diplomatic şi cultural.
-
România ocupă penultimul loc în Uniunea Europeană la capitolul inovare
Imaginea României pe harta mondială a competitivității este sumbră, dacă ne uităm pe rezultatele ultimelor evaluări comparative, atât în ceea ce privește acest domeniu, cât și inovarea. Cu toate că și-a ameliorat ușor indicele general la acest capitol, calculat în 2013 față de anul anterior, țara noastră rămâne în urmă sub acest aspect, la nivel internaţional.
-
Un nou centru de formare pentru personalul care intervine în situații de urgență
Medicii, asistenții, paramedicii, pompierii și toate categoriile de personal care intervin în situații de urgență, din întreaga țară, au acum la dispoziție, un nou centru de pregătire, în Târgu Mureș.
-
Fundaţia Vodafone România prelungeşte termenul de înscriere la „Fondul pentru Fapte Bune”
ONG-urile din România care nu au beneficiat de susţinerea Fundaţiei în acest an se pot înscrie pentru finanţare, în limita sumei de 30.000 de Euro/ proiect, până pe 18 august 2013. Valoarea totală a „Fondului pentru Fapte Bune” este de 300.000 euro. Până acum, peste 120 de proiecte au fost înscrise în „Fondul pentru Fapte Bune”. Programul s-a prelungit, deci, cu o săptămână.
-
Zeiţa de la Montreal şi „fabrica” de minisportivi
După ce a ajuns pe culmile afirmării, şi-a dorit să poată la rândul ei să întindă o mână de ajutor semeniilor săi și a înfiinţat fundaţia care îi poartă numele. Nadia Comăneci nu a uitat niciodată cât de mult datorează sportului, dar și României. „Nu ştiu cine aș fi fost dacă nu eram româncă! Datorez foarte mult părinţilor, care m-au îndrumat către gimnastică, şi antrenorilor, care m-au învăţat că oricine munceşte poate să devină o persoană de nota 10! De asemenea, sunt recunoscătoare pentru sprijinul ţării mele în cariera mea sportivă şi în realizarea proiectelor Fundaţiei Nadia Comăneci”, spune cu modestie zeița de la Montreal.
-
S-a lansat Competiția NESsT pentru Întreprinderi Sociale 2013
În data de 6 iunie 2013, a fost lansată cea de-a IV-a Competiție NESsT pentru Întreprinderi Sociale, organizată de fundaţia NES sT România, în parteneriat strategic cu Romanian-American Foundation și cu susţinerea Citi România. Obiectivul competiției este de a susţine dezvoltarea întreprinderilor sociale din România.
-
Tineri de milioane la competiţia naţională de antreprenoriat
Junior Achievement România (JAR) a desemnat pe scena Ateneului Român din Bucureşti câştigătorii competiţiei de antreprenoriat Compania Anului la secţiunile elevi şi studenţi, eveniment deschis de domnul Remus Pricopie, Ministrul Educaţiei Naţionale.
-
Carrefour și Crucea Roșie au sprijinit cu alimente 15.800 de familii nevoiașe din 18 judete
Crucea Roșie Română împreună cu Fundația Internațională Carrefour și Carrefour România au sprijinit cu alimente de bază 15.800 de familii nevoiașe din 18 județe.
-
O nouă ediţie LEADERS Education, un nou nivel pentru studenţi
LEADERS Education, programul de leadership pentru studenţi dezvoltat de Fundaţia LEADERS, ajunge toamna aceasta în Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti. Adresat studenţilor care au puterea de a schimba lucrurile, LEADERS Education mizează pe educaţia prin leadershipul de calitate oferită prin susţinerea şi colaborarea dintre cei care sunt liderii societăţi actuale şi cei care mâine le vor lua locul.
-
Fundația eMAG se lansează cu programul „Hai la Olimpiadă!”
Liderul comerțului online în Europa de Est lansează Fundația eMAG, al cărei obiectiv este susținerea educației și a performanțelor de vârf. Prin programele sale, Fundatia eMAG urmareste să susțină și să promoveze copiii si adolescenții care au rezultate deosebite în sfera știintelor exacte.
-
Leadership în practică la LEADERS School
Liderii de succes din diferite domenii sunt cei care au puterea să inspire și să motiveze prin propriul exemplu. Cea de a patra zi a LEADERS School a adus în faţa participanţilor exemple de leadership de succes, modele credibile, responsabile şi autentice.
-
De 10 ori campioni în leadership
În aceasta vară are loc cea de a zecea ediţie LEADERS School, o ediţie de colecţie care marchează aniversarea a 5 ani în care Fundatia LEADERS a contribuit la dezvoltarea semnificativă a sute de tineri de elită români. În perioada 5 – 11 august, Hotel Orizont din Predeal va gazdui prima şcoală de leadership din România care oferă participanţilor o experienţă unică de transformare personală şi profesională. Tinerii amatori de experienţe inedite se pot înscrie direct pe site-ul programului.
-
Proiecte educationale premiate
In cadrul Galei Premiilor in Educatie, Fundatia Dinu Patriciu organizeaza o competitie menita sa premieze oamenii, organizatiile si proiectele care au contribuit la imbunatatirea sistemului educational din Romania. La aceasta competitie pot participa persoane fizice, organizatii neguvernamentale si institutii de invatamant de stat sau private care au derulat proiecte in anul scolar/universitar precedent.
Recomandările editorilor
-
Ce spune ritmul de adopție al unui tool despre cultura organizațională
Când o companie introduce un nou tool, discuția se concentrează, de obicei, pe funcționalități, costuri și eficiență. Dar felul în care echipa îl adoptă dezvăluie ceva mult mai profund: cultura organizațională în acțiune. -
Tristul tigru | Invitație la lectură
Într‑o întâlnire cu cititorii, Neige Sinno a declarat că și‑a scris cartea de memorii, Tristul tigru, ca și cum ar fi moartă și nimeni nu o să o citească. -
Cosmina Noaghea, Union Commonwealth University, SUA: Inteligența artificială și viitorul minții la job | OPINIE
Când ați sunat ultima dată la serviciul cu clienții pentru rezolvarea unei probleme și ați vorbit cu un robot? Ați fost mulțumiți? Oricare ar fi conotația primei situații care vă vine în minte... -
România, blocată în digitalizare: Îi lipsește strategia și leadership-ul politic | RAPORT
Un raport realizat de specialiști din Estonia la inițiativa Edge Institute arată că România are un nivel scăzut de maturitate digitală – doar 3,1 din 10. Documentul evidențiază lipsa unei strategii coerente...