
donatie
-
Spitalul Clinic de Urgență Floreasca dispune, începând cu luna martie 2022, de un nou salon post operator ultra modern, complet utilat cu aparate medicale de ultimă generație, ca urmare a unei implicări financiare de peste
-
Bradul, ca simbol și sprijin al educației
Uneori bradul poate reinterpreta o carte deschisă. Pomul este o metaforă a axului lumii. A legăturii spirituale dintre Pământ și Divinitate. Și nu întâmplător bradul este adeseori ales pentru a evidenția fapte bune, ori acte -
Speranță pentru Fundatia Hope and Homes for Children Romania
Fundatia Hope and Homes for Children Romania va primi o donație în valoare de peste 1 milion de lei de la JYSK Romania. -
Dedeman donează câte 15 euro pentru fiecare angajat pentru Cuminţenia Pământului
Compania Dedeman se implică în campania de susținere a subscripției naționale pentru achiziția operei lui Constantin Brâncuși „Cumințenia Pământului”, cu o donație de 15 euro pentru fiecare angajat, respectiv 127.000 de euro pentru cei 8500 de angajaţi ai companiei. Este cea mai importantă contribuție financiară directă adusă, până în prezent, de o companie din mediul privat. Subscripţia pentru opera lui Brâncuşi este deschisă până pe 30 septembrie. -
Românii pot dona şi prin SMS pentru Cuminţenia Pământului
Se simplică procedura de subscripţie publică pentru Cuminţenia Pământului. Românii pot dona acum 2 euro prin SMS valabil în rețelele Digi Mobile, Orange, Telekom Romania Mobile și Vodafone până în data de 30 septembrie 2016. -
Franța obligă supermarketurile să doneze mâncarea nevândută
Supermarketurile din Franţa sunt obligate prin lege să nu mai arunce sau să distrugă alimentele necomercializate, astfel marile magazine vor încheia contracte cu organizații către care să facă donații. Până la adoptarea legii, supermarketurile foloseau tot felul de metode pentru a scăpa de mâncarea nevândută, inclusiv turnarea de înălbitor peste produse astfel încât ele să devină necomestibile sau depozitarea lor în containere, în depozite de la marginea orașelor, arată agrointel.ro. -
12500 de euro stransi la Rocket Bike Fest
Peste 1200 de oamenide toate varstele au participat pe 20 septembrie la cea mai mare editie Rocket Bike Fest de pana acum.
-
Centrul de Transfuzie Sanguina Bucuresti a primit echipamente noi
Fundatia Star Storage a donat Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti echipamente medicale performante, indispensabile pentru prelucrarea si pastrarea sangelui si produselor conexe in conditii optime mai mult timp. Donatia este rezultatul unei a doua etape a Campaniei umanitare „Sangele este Viata” si consta in urmatoarele echipamente: un incubator si un agitator cu rac pentru trombocite, in valoare de 6 195 de euro (inclusiv TVA), precum si un sistem de apa pura, in valoare de 10 860 lei (inclusiv TVA).
-
Ideile de inovare socială ale liceenilor, premiate în cadrul finalei Social Innovation Relay
Pe 20 mai, 3 elevi de la Colegiul Național Jean Monnet din Ploiești au fost desemnați câștigători ai competiției de idei de inovare socială Social Innovation Relay. NEO Team a propus ca soluție la problema absenteismului și abandonului școlar înființarea unei companii de servicii de telecomunicații care să le ofere suport financiar elevilor cu situație materială deficitară, printr-un sistem de donații simplu: Fiecare oră pe care un abonat o va consuma vorbind la telefon se va converti într-o zi petrecută la școală de un copil care nu și-a putut termina studiile.
-
200 de familii din judeţul Galaţi s-au „înnoit” de Paşti
Crucea Roșie Română împreună cu Fundația Carrefour și Carrefour România sprijină cu produse de necesitate imediată 200 de familii din județul Galați afectate de inundațiile din septembrie 2013.
-
BRD donează 200.000 EUR pentru integrarea copiilor abandonaţi
BRD a lansat ieri, printr-un eveniment desfăşurat la sediul său central, ediţia 2014 a programului de donaţii salariale intitulat „Superoameni pentru superşanse”. Evenimentul a marcat debutul seriei de manifestări dedicate împlinirii a 15 ani de la privatizarea BRD.
-
„Cărțile copilăriei în fiecare casă”
Curtea Veche Publishing continuă campania de donații „Cărțile copilăriei în fiecare casă”, de data aceasta la București, cu sprijinul Accenture România. Astfel, sâmbătă, 12 aprilie, la ora 10:00, echipa editurii Curtea Veche și reprezentanții Accenture România vor oferi cărți către cei 50 de copii aflați la centrul social de zi al Fundației Sf. Dimitrie din sectorul 3. Programul național de lectură „Cărţile copilăriei” este susținut de membrii Familiei Regale a României, iar Alteţa Sa Regală Principele Nicolae al României, coordonator al programului de donații, va lua parte la eveniment și va fi alături de cei mici la primul lor contact cu volumele din colecția „Cărțile copilăriei”.
-
Susțineți Campania umanitară „Sângele este viaţă” cu un SMS de 2 euro la 8849
Fundația Star Storage anunţă o nouă etapă în desfăşurarea Campaniei umanitare „Sângele este viaţă” prin lansarea posibilităţii de a dona suma de 2 euro cu un SMS la 8849 în perioada 4 martie - 30 aprilie 2014. Campania „Sângele este viaţă” este dedicată strângerii de fonduri pentru achiziţia de echipamente medicale performante necesare în vederea păstrării sângelui și produselor conexe în condiţii optime mai mult timp.
-
În 2013, IKEA Foundation a donat cu 21% mai mult față de anul precedent
IKEA Foundation a lansat ieri, 11 martie, raportul anual pentru anul 2013 și anunță donații în valoare de 139 de milioane de dolari (101 milioane de euro), care au fost direcționați către copiii și familiile din cele mai sărace comunități ale lumii. În 2013, IKEA Foundation a intrat în topul fundațiilor care fac cele mai mari donații din lume. Cele 12 parteneriate din anul precedent au ajutat milioane de copii din 35 de ţări, inclusiv Brazilia, Thailanda şi Sudanul de Sud.
-
Concert caritabil PhenomenOn
Povestea merge mai departe… Trupa PhenomenOn va susţine în data de 13 decembrie 2013 un concert caritabil cu strângere de fonduri pentru a-l ajuta pe David Finți şi pe familia lui. Greul a trecut, dar urmează luni lungi de recuperare, de noi intervenţii chirurgicale. David este puternic şi luptă să învingă. A avut de la început alături oameni care au depus toate eforturile pentru ca această poveste să continue. Orice ajutor sau implicare sunt binevenite! Intrarea la concert este liberă, iar donaţiile pentru David se pot face şi în cadrul evenimentului.
-
Peste 60.000 de euro au fost donaţi pentru copii prin platforma Bursa Binelui, în 4 luni
64 de organizaţii au fost încrise în competiţia de strângere de fonduri Campionatul de Bine şi au reuşit să strângă peste 60.000 de euro în doar 4 luni. În competiţie au fost peste 5.000 de donatori, aceasta fiind adresată în special organizaţiilor mici şi mijlocii de pe platforma de donaţii online Bursa Binelui.
-
Cere și ți se va da - Video
Regula numărul unu în strângerea de fonduri este să ceri, spune Mario Demezzo, Director Executiv Habitat for Humanity România. „Dacă nu te duci să ceri finanțare pentru un proiect pe care îl dezvolți, nimeni nu va veni la tine să îți dea o sumă de bani”, a declarat acesta în cadrul emisiunii Jurnal de Leadership difuzată luni, 14 octombrie, la Radio Lynx.
-
Colectoare solare destinate încălzirii apei pentru casele familiale SOS Satul Copiilor București
Complexul de case familiale din SOS Satul Copiilor București va fi dotat cu colectoare solare destinate încălzirii apei ca urmare a unui efort comun al Porsche Finance Group și organizației ViitorPlus. Colectoarele au fost construite în cadrul proiectului Regenesys al organizației ViitorPlus la care au participat 130 de angajați de angajați ai companiei financiare, care a mai contribui și cu o finanțare de aproape 30.000 de euro.
-
Ai ajuta la construcția unei locuințe pentru un necunoscut?
Trăim într-o perioadă în care individualismul a atins unul din cele mai ridicate niveluri. Dacă nouă ne este bine, mai puțin ne interesează de cei din jurul nostru. Așa să fie oare? Sunt, însă, și persoane care se implică activ în ajutorarea comunităților din care fac parte și nu așteaptă niciun beneficiu de pe urma ajutorului oferit.
-
Donate Your Brunch, acțiune caritabilă semnată Howard Johnson Grand Plaza București și Organizația Salvați Copiii
În deschiderea sezonului de Fusion Brunch din această toamnă, hotelul Howard Johnson Grand Plaza București a pregătit un eveniment special, ce va avea loc duminică, 22 septembrie, și ale cărui venituri urmează a fi donate organizației Salvați Copiii pentru finanțarea programului „Fiecare Copil Contează”.
Recomandările editorilor
-
Ce spune ritmul de adopție al unui tool despre cultura organizațională
Când o companie introduce un nou tool, discuția se concentrează, de obicei, pe funcționalități, costuri și eficiență. Dar felul în care echipa îl adoptă dezvăluie ceva mult mai profund: cultura organizațională în acțiune. -
Tristul tigru | Invitație la lectură
Într‑o întâlnire cu cititorii, Neige Sinno a declarat că și‑a scris cartea de memorii, Tristul tigru, ca și cum ar fi moartă și nimeni nu o să o citească. -
Cosmina Noaghea, Union Commonwealth University, SUA: Inteligența artificială și viitorul minții la job | OPINIE
Când ați sunat ultima dată la serviciul cu clienții pentru rezolvarea unei probleme și ați vorbit cu un robot? Ați fost mulțumiți? Oricare ar fi conotația primei situații care vă vine în minte... -
România, blocată în digitalizare: Îi lipsește strategia și leadership-ul politic | RAPORT
Un raport realizat de specialiști din Estonia la inițiativa Edge Institute arată că România are un nivel scăzut de maturitate digitală – doar 3,1 din 10. Documentul evidențiază lipsa unei strategii coerente...