© 2013 Harvard Business School Publishing Corp.
Steve Jobs, Jeff Bezos, Martha Stewart, Bill Gates, Larry Ellison şi Jack Welch – toţi aceşti lideri sunt - sau au fost - cunoscuţi pentru faptul că sunt oameni de afaceri de succes, vizionari, competitivi şi pretenţioşi. Iar fiecare dintre ei are, pe bună dreptate, reputaţia de şef care ridică tonul la angajaţii săi; acest obicei a fost o parte integrală din stilul lor de leadership şi management.
Întrebarea aceasta nu mai are vârstă. Nici gen, nici educaţie, nici experienţă în muncă. O aud de la tineri şi oameni la vârsta de mijloc. Femei şi bărbaţi. Posesori de diplome multiple: de licenţă, masterat, uneori doctorat. Unii nu au lucrat niciodată. Alţii, dimpotrivă, au schimbat deja mai multe locuri de muncă; pe unele le-au părăsit pentru că aşa au dorit ei, pe altele pentru că aşa au decis angajatorii. Unii au plătit testări psihologice sofisticate; mulţi sunt „abonaţi” la tot felul de programe de dezvoltare personală. Toţi par foarte siguri că au o mulţime de calităţi care le dau dreptul să aspire la poziţii superioare şi bine plătite. Însă nu reuşesc să găsească şi o muncă socială în care să-şi valorifice respectivele calităţi, astfel încât să fie pe deplin satisfăcuţi de munca lor.
Gândeşte-te la fraza “şef rău” şi vezi ce lucruri îţi vin în minte. Scene cu oameni roşii la faţă de furie, criticându-şi subordonaţii în public. Suflete ipocrite care îşi asumă meritele pentru munca altora. Oameni care una spun, alta fac. Remarci tăioase. Ţipete.
