Ne uităm în jurul nostru şi rareori identificăm la prima vedere acele persoane care fac ceea ce iubesc în fiecare zi. Mă refer la acei oameni cu ochii parcă mereu umezi, inundaţi de emoţia pe care o simt zilnic datorită activităţii lor. Dacă iniţiem o discuţie cu aceştia, (curios fiind din fire, adesea fac asta), de cele mai multe ori aflăm că lucrurile nu au stat mereu aşa. Nu sunt pur şi simplu mai norocoşi decât noi, nu au început să lucreze direct în domeniul preferat şi nu au avut din prima clipă un job ce li se potrivea ca o mănuşă. Au parcurs un drum presărat cu diverse conflicte interioare şi întrebări greu de răspuns.

Citeam „Paşi uriaşi - schimbări mici cu efecte mari” a lui Anthony Robbins şi trebuie să recunosc că m-a pus pe gânduri în ceea ce priveşte visele pe care îndrăznim să le avem şi obiectivele pe care ni le stabilim. Un citat descoperit pe una din primele pagini ale sale m-a determinat să reflectez puţin: „orice lucru pe lumea asta a fost mai întâi un vis”- Carl Sandburg. Mă întrebam cât de des ne stabilim ţeluri mult mai puţin ambiţioase din teama că nu vom putea să le atingem? Cât de des ne dăm voie să ne stabilim acele obiective îndrăzneţe, care să ne dea aripi, care ne-ar împlini viaţa odată atinse? Ce mai reuşim să construim dacă nu ne acordăm permisiunea să visăm? 

De data aceasta, articolul meu e foarte scurt, exact atât cât cred că e necesar ca să aducă o diferenţă în vieţile unor oameni. Nu mă interesează « ratingul » când scriu, mă interesează ca ceea ce ofer să aducă o diferenţă în viaţa cuiva.

Cei mai valorosi manageri au mai multe caracteristici comune. Una dintre acestea - curajul cu care fac lucruri pe care managerii comuni nu le fac: fie ca iau decizii bazate pe intuitie, fie ca isi arata vulnerabilitatea, cerand si valorificand feedback-ul celor pe care ii conduc, fie ca investesc atentie si timp personal in instruirea si maturizarea subordonatilor lor - acesti manageri sunt adevarate surse de performanta si energie pentru echipele pe care le conduc.