Mult aşteptatul film „joBS”, în regia lui Joshua Michael Stern, începe în anul 2001, cu o scenă în care Steve Jobs (Ashton Kutcher), în cămaşă şi blugi, prezintă noul iPod colegilor din companie. Promite multe şi aşa se întâmplă şi în următoarea jumătate de oră. Steve Jobs, în splendida grădina a campusului universitar, în picioarele goale, sfidează un profesor care-l roagă să nu renunţe la şcoală, pleacă în India împreună cu un prieten, consumă LSD să înţelegă mai bine frumuseţea lumii şi aşa mai departe.

Filmul lui Călin Peter Netzer m-a lovit direct în stomac. L-am văzut la TIFF şi după ce am ieşit din sală am simţit că vreau să scriu despre el, ca şi cum asta m-ar fi ajutat să trag aer în piept mai uşor.

După dealuri, mult aşteptatul film al lui Cristian Mungiu, poate fi rezumat la o sumă de destine tragice care se înâlnesc în acelaşi timp şi spaţiu, spre nefericirea generală. 

Sunt spaima balbaitilor, a agramatilor, a asa-zisilor profesionisti de televiziune, a politicienilor ce-si petrec timpul dezlegand integrame sau dormind prin Parlament, a "vedetelor" care nu sunt in stare sa lege doua cuvinte, si, in general, a tuturor neavenitilor.