Sigur că, teoretic, la modul ideal, ți le-ai dori pe toate. Sigur că ele se împletesc, iar absența uneia te-ar putea împiedica să le obții pe celelalte. Însă poţi fi performant şi poţi avea succes (notorietate, popularitate, „rating”, bani, putere) şi, în acelaşi timp, să nu te simţi, de fapt, realizat, împlinit, fericit. Şi te poţi simți realizat, împlinit, fericit fără să ai neapărat succes. Viața reală te obligă adesea să alegi, iar absența unei alegeri clare te conduce, în cele din urmă, la a-ți irosi resursele fără niciun rezultat. Tu ce alegi?

Cu toții, angajați sau angajatori, ne confruntăm zilnic cu probleme dificile la birou. Acestea ne afectează direct, ne consuma energie, timp și uneori bani. În ajutorul nostru vine Uniunea Națională a Experților în Legislația Muncii (U.N.E.L.M) care vine cu o propunere interesantă. Direcționând 2% către acest ONG veți beneficia de o ședință de consiliere gratuită on-line pentru orice problemă din domeniul relațiilor de muncă.

Leac sigur pentru boala de a-i judeca - grăbit și superficial - pe ceilalți. Și pentru blocajele în învățare și dezvoltare personală. Și pentru rezistența la schimbare. Și pentru ceartă și conflict...

Coachingul, consilierea și educația se inspiră, toate, din metoda de gândire și comunicare (dialog, argumentare) folosită de filosoful grec Socrate, metodă cunoscută sub numele de maieutică. Voi detalia într-un alt articol acest subiect, pe care l-am deschis deja pe site-ul meu. Aici, folosesc metoda socratică pentru a vă oferi un instrument foarte util în comunicarea constructivă, indiferent dacă e comunicare cu altul sau cu sine, precum și în învățare, dezvoltarea personală și schimbarea tiparelor de gândire și acțiune. Eu am văzut schimbări spectaculoase la clienții mei care au aplicat acest instrument – de fapt, scriu acest articol în urma unei sesiuni cu un astfel de client. Sigur că schimbarea nu vine imediat, cât ai bate din palme. E un proces care are nevoie de timp și multe repetări. Ai nevoie de răbdare și perseverență. Dar rezultatele te recompensează pentru toate.

În ziua de 24 a fiecărei luni, vă ofer aici o întrebare coaching-style de 24 carate: propriile răspunsuri vă vor aduce un plus de înțelepciune, echilibru și fericire, cu condiția să le căutați cu onestitate și metodă; iar apoi, după ce le veți fi găsit, să le puneți în practică în fiecare zi. Vă ofer, de asemenea, și câteva resurse pentru căutarea acestor răspunsuri. Doar cu titlul de surse de inspirație: fiecare le valorifică așa cum gândește că e benefic pentru el / ea și pentru ceilalți oameni al căror bine îl dorește. Dacă 24 e în weekend, căutați articolul în ziua de 25.

Care adult, tânăr sau mai vârstnic, nu-şi pune astăzi această întrebare, indiferent de statutul său social şi domeniul în care lucrează? Şi cine nu ştie cât de greu e să găseşti un răspuns care să te ajute să trăieşti o viaţă echilibrată şi împlinită?

Întrebarea aceasta nu mai are vârstă. Nici gen, nici educaţie, nici experienţă în muncă. O aud de la tineri şi oameni la vârsta de mijloc. Femei şi bărbaţi. Posesori de diplome multiple: de licenţă, masterat, uneori doctorat. Unii nu au lucrat niciodată. Alţii, dimpotrivă, au schimbat deja mai multe locuri de muncă; pe unele le-au părăsit pentru că aşa au dorit ei, pe altele pentru că aşa au decis angajatorii. Unii au plătit testări psihologice sofisticate; mulţi sunt „abonaţi” la tot felul de programe de dezvoltare personală. Toţi par foarte siguri că au o mulţime de calităţi care le dau dreptul să aspire la poziţii superioare şi bine plătite. Însă nu reuşesc să găsească şi o muncă socială în care să-şi valorifice respectivele calităţi, astfel încât să fie pe deplin satisfăcuţi de munca lor.

Motto: Înţeleptul învaţă pe pielea altuia, prostul nici pe a lui.

V-aţi întrebat vreodată cum ajung mulţi oameni să penduleze între siguranţă de sine, deseori arogantă şi agresivă, şi anxietate, depresie sau chiar tentativă de suicid? Sigur, artiştii şi vedetele de televiziune sunt cazurile cele mai vizibile şi cele mai expuse la astfel de oscilaţii. Însă, deşi ascund cu grijă că ar trăi momente de slăbiciune, vedem adesea că nici oamenii aparent foarte puternici – antreprenori multimilionari, manageri de top ori politicieni – nu sunt ocoliţi de această balanţă instabilă. Şi nu vă păcăliţi singur(ă): oricine, chiar şi dumneavoastră sau eu, poate ajunge în aceeaşi situaţie.

Unii experţi le consideră nevoi umane fundamentale. Vă prezint foarte pe scurt trei modele recente, fundamentate unul pe studii din neuroştiinţe, altul pe combinarea psihologiei nevoilor umane cu observaţii directe în procese de coaching, iar cel de-al treilea pe studii empirice de psihologie şi psihiatrie. Apoi, supun aceste modele gândirii critice. La final, vă ofer patru întrebări coaching-style, care ar putea schimba performanţele şi vieţile unora.

Am decis să scriu acest articol pentru că nu demult cineva mi-a contestat dreptul de a avea, despre coaching, o opinie diferită de opinia unor coachi atestaţi. Argumentul lui? Eu nu am o certificare în coaching.

Nici nu am nevoie de vreo certificare. Sper că-mi veţi ierta lipsa de modestie: când ajungi la nivelul de competenţă-performanţă intelectuală al unui profesor universitar specializat în ştiinţe socio-umane, poţi – şi e obligatoriu, dacă te respecţi ca profesionist – să creezi modele de lucru, nu doar să foloseşti pur şi simplu ce au creat şi furnizează alţii. Cine i-o fi învăţat coaching pe inventatorii coachingului? Câte modele de lucru din "industria" resurselor umane au fost create de, sau au fost fundamentate pe ideile publicate de, cercetători şi profesori universitari, care lucrează adesea şi practic, nu doar, aşa cum cred mulţi, teoretic sau didactic?

Ai deja răspunsuri pentru aceste întrebări? Te simţi suficient de bine cu ele? Sau fără ele? Dacă nu, îţi ofer în acest articol o metodă practică, la îndemână, pentru a le căuta. Este, totodată, şi o metodă eficace pentru respectul de sine, automotivare, creştere a performanţelor şi relaţii mai bune în fiecare zi.

"Cine sunt eu? " şi "Care e sensul vieţii mele? " sunt întrebări pe care mai devreme sau mai târziu ajungi să ţi le pui, oricât de pragmatic, realist, superior sau genial te-ai crede tu şi oricât de materialist, dur, superficial sau cinic te-ar crede alţii. Cu cât ţi le pui mai devreme şi mai serios, cu atât mai bine. Cu o condiţie: să ştii cum să cauţi răspunsul. Mulţi oameni pun şi îşi pun întrebări inspirate. Însă prea puţini ştiu şi cum să caute răspunsurile valabile.

Suntem „programaţi” să urmăm spontan, natural, nevoile şi impulsurile personale ori interesele profesionale de moment, încercând, la nevoie, să-i dominăm sau să-i manipulăm pe ceilalţi, astfel încât să obţinem maximum de avantaje cu un aparent – doar aparent, de moment – minim de efort. Cine te împiedică pe tine să începi de astăzi să comunici mai constructiv? „E greu, trebuie timp şi efort”, va opune rezistenţă Sabotorul tău interior. Nici eu nu spun că e uşor. Însă credeţi-mă pe cuvânt, merită! E o capacitate pe care o poţi învăţa şi dezvolta şi care îţi aduce beneficii pe termen lung în toate tipurile de relaţii. E doar o problemă de hotărâre personală, exerciţiu şi reflexivitate.

Ești tânăr, la început de carieră sau poate deja un specialist expert în domeniul lui de activitate … sau poate un manager de succes … Însă, deși ești plin de energie, dornic să faci lucruri „mărețe” și puternic motivat să devii un profesionist recunoscut, ceva parcă lipsește …

Am auzit şi citit de multe ori „Nu ştiu despre ce / cum să scriu”. Răspunsul meu e: "Scrie despre ce vrei să înveţi, nu despre ce (crezi că) ştii deja. Şi scrie aşa cum vorbeşti tu natural atunci când îi explici ceva cuiva care vrea şi poate să înţeleagă.

Trecusem bine de 30 de ani, când o carte de sociologie autentică mi-a zdruncinat modul destul de naiv în care vedeam lumea socială: Jean-Michel Berthelot, Le piège scolaire / Capcana şcolară, Paris, PUF, 1983. Sociologul francez dezvăluia, cu probe solide, că pentru foarte mulţi copii şi tineri încrederea că doar capacitatea proprie de performanţă contează era o capcană. La vremea respectivă, capcana era ascunsă în instituţia şcolară. Între timp, pe măsură ce criticile la adresa şcolii au devenit tot mai severe, ea s-a transferat în educaţia adulţilor: în discursurile unor speakeri motivaţionali, în articolele şi cărţile despre oamenii de succes, în training, consiliere şi coaching.

Specialiştii în relaţii interumane numesc „chimie” atracţia şi respingerea care apar spontan, ca efecte ale unor substanţe pe care un corp le produce în mod natural şi pe care un alt corp le poate detecta la fel de natural; aceste substanţe sunt foarte importante în relaţiile intime şi au un anume impact la orice primă întâlnire faţă în faţă, însă e de cercetat mai atent dacă în performanţă, care cere întotdeauna depăşirea unor limite personale, rolul lor (dacă au vreun rol) e semnificativ.

Iată cum putem aplica alte trei "tehnici" de gândire pozitivă – pe care eu o înţeleg nu doar ca mijloc de a ne menţine optimismul, ci mai ales ca instrument de rezolvare constructivă a problemelor şi de transformare a oricărui rău care ni se întâmplă în resursă de creştere şi dezvoltare. 

Am promis un "model" de gândire pozitivă în sensul cel mai profund al expresiei: optimist, dar şi realist, constructiv şi responsabil. Iată-l. Fără  nicio pretenţie de adevăr absolut sau de perfecţiune; doar ca sursă de insipraţie. Îl puteţi învăţa lucrând autonom cu propria persoană, fără a fi neapărat asistat(ă) de un coach sau consilier.

Cultura de masă are multe efecte benefice, însă istoria ei este în mare măsură o succesiune de limbaje de lemn. Multe noţiuni iniţial încărcate de semnificaţie dobândesc, prin utilizare de către un număr mare de persoane cu niveluri educaţionale şi structuri cognitive foarte diferite, un înţeles fie hiper-simplificat şi dogmatizat, fie, dimpotrivă, atât de larg şi vag încât îşi pierd orice substanţă. Simple "cuvinte goale / Ce din coadă au să sune", cum ar spune Eminescu.

Motto : Dacă, după întâlnirea cu mine, gândiţi şi faceţi lucruri mai bune, pe care nu le gândeaţi şi nu le făceaţi înainte, înseamnă că a meritat să ne întâlnim.