CEZ
-
Doina Vornicu ocupă, de la 1 iulie 2014, funcția de Director de Operațiuni al Grupului CEZ în România. Este pentru prima dată când cea de-a doua poziție ca importanță strategică la nivel de grup a fost acordată unui manager român. Actuala funcție presupune o imensă responsabilitate, deoarece, conform trendului actual, susține transformarea companiei într-una flexibilă și modernă, adaptată erei digitale. -
Rezultatele vin când crezi în ele
După aproape nouă ani la conducerea CEZ Vânzare, Mirela Dima a preluat, de la începutul acestui an, activitatea de reglementare din cadrul companiei CEZ România. Experiența în domeniul legislativ și de reglementare, dar și proactivitatea în identificarea riscurilor și oportunităților, tenacitatea și diplomația sunt principalele aptitudini care au recomandat-o pentru această nouă poziție. -
Funcţia de manager înseamnă să arăţi echipei tale orizontul
Doina Vornicu este Chief Operations Officer în cadrul Grupului CEZ România. În cariera ei, a fost de multe ori o femeie într-o lume a energiei electrice, rezervată bărbaţilor, dar în care a reuşit să ajungă până în top, prin multă muncă şi perseverenţă. -
Maratonul Olteniei, competitii de bicicleta si alergare la Ramnicu Valcea
Cea de-a doua editie a evenimentului sportiv energizat de Grupul CEZ în Romania da startul la distractie si un stil de viata sanatos pe 30 si 31 august in parcul Zavoi din Ramnicu Valcea. Maine si poimaine vor fi 2 zile de surprize si competitii sportive, adresate pasionatilor de ciclism, dar si celor interesati de alergare in aer liber, care vor sa contribuie si la o cauza nobila - sustinere financiara pentru pentru ca doua eleve din judetul Mehedinti sa isi poata continua studiile liceale.
-
Adrem Invest isi extinde portofoliul de activitati in domeniul energiei
Adrem Invest - companie romaneasca specializata in ingineria tehnologica in domeniul industrial - isi extinde portofoliul de servicii integrate, odata cu preluarea serviciului de citire a indexului contoarelor de gaze naturale de la E.ON Gaz Distributie, pentru regiunile Nord si Sud ale Transilvaniei, si anunta demararea unui proiect de cogenerare de energie de inalta eficienta la Suceava.
-
Media Image se extinde in Moldova
Media Image Group, companie care activeaza in domeniul monitorizarii de presa si al analizelor de continut media, a deschis recent propriul birou in Republica Moldova. Astfel, Media Image devine prima companie romaneasca de profil care isi extinde activitatea pe alte piete din regiune.
Recomandările editorilor
-
Industria outsourcingului în era automatizării: 90% din activitățile de back-office pot fi digitalizate - STUDIU
90% dintre activitățile de back office din industria de externalizare a proceselor de afaceri pot fi acum automatizate, potrivit raportului „Reimagining Business Processes with AI”, lansat de Parseq. -
Generația Z simte presiunea incertitudinii: cum afectează anxietatea financiară viața tinerilor
Tinerii din Generația Z trăiesc cu un nivel ridicat de stres și anxietate, cauzat în principal de incertitudinea legată de viitor și de lipsa controlului asupra evenimentelor imprevizibile. -
Care este principala provocare a antreprenorilor români | SONDAJ
Găsirea clienților reprezintă principala provocare pentru mai mult de jumătate dintre antreprenorii români, arată un sondaj recent realizat de aSpace -
Va ajunge starea de sănătate a angajaților un nou indicator de business?
Pachetele de beneficii oferite angajaților au devenit din ce în ce mai sofisticate în ultimii ani, iar în cadrul companiilor locale aproape că există o competiție în ceea ce privește numărul de inițiative de wellbeing.