brief
-
Taskurile pornesc cu informații incomplete, oamenii presupun lucruri diferite, iar după câteva zile apare inevitabil întrebarea: „Putem face o scurtă ședință ca să clarificăm?” Dacă scenariul îți sună cunoscut, e pentru că... -
Mini-brief de task bine formulat: 3 câmpuri care evită 3 ședințe ulterioare
Una dintre cele mai simple și ignorate metode de economisire a timpului într-un proiect este formularea clară a cererii de lucru, încă de la început. Taskurile ambigue, incomplete sau cu „mai vorbim noi” în loc -
Cum folosești AI-ul pentru generarea unor drafturi de SOP-uri sau briefuri
Nimeni nu se trezește dimineața cu poftă să scrie un SOP (Standard Operating Procedure), sau un brief. Sunt documente importante, dar rareori urgente, până în momentul în care lipsa lor generează haos, întârzieri sau întrebări -
Brief-ul, documentul magic
Acum câteva zile am ținut un training despre comunicare unui grup de aspiranți la a lucra într-o agenție specializată. I-am întrebat care ar fi, după părerea lor, cel mai important document care există, sau mai bine zis, trebuie să existe, într-o agenție de comunicare (publicitate, PR, evenimente), în relația cu clientul. Au știut exact doar cei care au mai avut de-a face cu domeniul, din perspectiva clientului sau a agenției. Da, este vorba de brief ‒ acel document care devine un fel de literă de lege în colaborarea dintre agenție și client. -
„Râzi un pic mai mult decât îţi vine”
De multă vreme n-am mai aşteptat o carte a unui specialist în publicitate aşa cum o aştept pe aceasta, semnată de Sorin Trâncă. O cheamă „Brief” şi este absolutamente necesară. -
Primul gold românesc la Cannes în 2013
Alex Haidamac si Natalia Sfetcu sunt câştigătorii premiului cel mare la Design / Young Lions. Echipa Bokeh, alias Alex Haidamac şi Natalia Sfetcu au câştigat gold la competiţia de Design, destinată celor mai talentaţi tineri creativi la nivel mondial. În participarea lor la festival, Alex şi Natalia au fost susţinuţi de Renania, cel mai mare importator şi distribuitor de Toatechipamente de protecţie din România.
-
Memo către şef: Nu te ocupa de sarcini ce ţin de jobul meu!
© 2013 Harvard Business School Publishing Corp.
În august 1942, generalul Bernard Montgomery a sosit în Africa de Nord ca să preia comanda Armatei a 8-a Britanice. A început să-i înlocuiască pe ofiţerii superiori, iar unul dintre noii săi comandanţi ai diverselor corpuri de armată ce reuneau mai multe divizii era Brian Horrocks. Montgomery i-a trasat lui Horrocks sarcina de a opri ultima ofensivă a mareşalului german Erwin Rommel în ceea ce este cunoscută acum drept bătălia de la Alam Halfa. Apărarea britanică a rezistat, iar Rommel a fost nevoit să se retragă.
Recomandările editorilor
-
Pluxee și FoodFix lansează „Prânz la Fix”. 22 de rețete gândite pentru prânz create de Chef Cătălin Scărlătescu
Pluxee, lider global în beneficii extrasalariale și soluții pentru implicarea angajaților, împreună cu FoodFix, lansează proiectul „Prânz la Fix”, o inițiativă care conectează valoarea tichetului de masă cu o experiență culinară echilibrată și accesibilă. -
Harta economică a României: Serviciile domină, industria rezistă, forța de muncă scade
Economia României continuă să se restructureze, iar datele oficiale publicate de Institutul Național de Statistică conturează o imagine cu contraste puternice: mai multe companii, dar mai puțini angajați. -
Wizrom Software preia Co-Factor și își extinde portofoliul cu soluții strategice pentru resurse umane
Wizrom Software, unul dintre liderii locali în dezvoltarea de soluții software pentru business, anunță oficial preluarea companiei Co-Factor, specializată în platforme dedicate performanței organizaționale, comunicării și implicării angajaților. -
Industria outsourcingului în era automatizării: 90% din activitățile de back-office pot fi digitalizate - STUDIU
90% dintre activitățile de back office din industria de externalizare a proceselor de afaceri pot fi acum automatizate, potrivit raportului „Reimagining Business Processes with AI”, lansat de Parseq.