Cum bine stim, fiecare nou cerc al istoriei, fiecare vamuire a trecutului si inscriere pe alta spirala, fiecare innoire, schimbare a paradigmei s.a.m.d. atrage fatalmente spectrul crizei, valuri de lamentatii, fantasme catastrofice. De mai bine de-un secol incoace tot moare poezia, moare teatrul, moare arta, moare Dumnezeu. Omul se animalizeaza, revolutia industriala pustieste natura, demografia sufoca pamântul, ni se usuca sufletul, „nimic nu mai e ce-a fost”.