
BBC
-
Atunci când jobul pe care îl ai nu-ți mai aduce suficiente satisfacții, primul gând este să îl schimbi. Există, însă, și soluții mai simple, mai la îndemână și, cu siguranță, care generează un disconfort mai
-
Lucy Adams și Fredrik Härén vin în România la evenimentul LEAP, by eJobs, în colaborare cu Târgul de Cariere
eJobs organizează prima conferință internațională dedicată specialiștilor în resurse umane și people management și îi aduce în România pe Lucy Adams, fostul HR Manager al BBC, și Fredrik Härén, unul dintre cei mai cunoscuți public -
Putem avea încredere în AI dacă nu știm cum funcționează?
Aceasta este întrebarea pe care o formulează jurnalista Marianne Lehnis în artiolul său de pe BBC.com.
“Suntem la un moment fără precedent în istoria omenirii, în care mașinile inteligente ar putea lua în curând decizii care să afecteze multe aspecte ale vieții noastre. Dar dacă nu știm cum au ajuns la decizia lor? Ar conta?”, retorizează în continuare Marianne Lehnis. -
Premiul Nobel pentru Literatură nu se mai acordă anul acesta
Anul acesta nu se mai acordă Premiul Nobel pentru Literatură, după cum a anunțat Academia suedeză, vineri dimineață. Decizia a fost luată în urma scandalului în care este implicat un apropiat al membrilor comitetului. -
Carrie Gracie, redactorul şef al BBC China, a demisionat. Motivul evidențiază diferenţele salariale între bărbaţi şi femei
În luna iulie 2017 era dezvăluit faptul că BBC îşi plăteşte cei mai importanţi angajaţi bărbaţi de cinci ori mai mult decât cel mai bine plătite angajate şi că două treimi dintre angajaţii care apar pe posturi câştigă cel puţin 150.000 de lire sterline pe an şi sunt bărbaţi, după cum nota presa internațională. -
O nouă viață: Mama celor 150 de copii
Ea este chiar una dintre voluntarele care au salvat copiii din „spitalul groazei” din Siret. Da, teribilul spital de neuropsihiatrie pe care presa din lumea întreagă, zguduită de soarta micuţilor blestemaţi de soartă şi de statul român şi internaţi aici, l-a botezat „închisoarea îngerilor”.
Marcela O’ Connor, cea care conduce Fundaţia Umanitară „O Nouă Viaţă”, este nominalizată la Gala Revistei CARIERE 2017 – Români care ne inspiră, la categoria "Întemeietorii de visuri". Pentru mai multe detalii și pentru a vota nominalizații din acest an, puteți accesa site-ul http://gala-cariere.ro/ -
Facebook încurajează adolescenții să se poarte frumos unii cu alții
Un utilizator își încarcă contactele pe aplicație, iar aplicația pune întrebări predeterminate, cu tentă pozitivă, cum ar fi "cine ar fi persoana pe care a-i aduce-o la o petrecere?", alături de opțiunea de a alege unul dintre patru prieteni. -
Face naveta zilnic cu avionul pentru a merge la muncă
De profesie inginer mecanic și cofondator al unei companii tehnologice, Curt von Badinski face zilnic naveta ca să ajungă la locul de muncă, din Los Angeles, scrie BBC. -
Lista celor mai bine plătiți angajați la BBC
Televiziunea publică din Marea Britanie - BBC a făcut publică lista celor mai bine plătiți angajați ai săi. O altă chestiune a intrat însă în atenția criticilor: diferența uriașă dintre salariile bărbaților și cele ale femeilor. -
„Unicornii” și culmile lor amețitoare. Topul universităţilor terminate de fondatorii de companii
Există companii care fac parte din clubul select al „inorogilor” (unicorns), start-up-uri care au ajuns să valoreze cel puţin 1 miliard de dolari. Specifice erei Internetului, sunt pornite de multe ori de la o idee schiţată pe spatele unui plic! De către antreprenori tineri, aflaţi în majoritatea cazurilor la prima lor încercare. -
BBC Earth anunță difuzarea documentarului The Hunt
Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și BBC Earth vor oferi proiecția gratuită a documentarului ”The Hunt” în fiecare weekend, de pe 14 și 15 noiembrie 2015, de la ora 13:00, în Sala Multimedia a muzeului. Difuzarea TV începe pe 8 noiembrie, de la ora 18:10, pe canalul BBC Earth. The Hunt analizează relația dinamică dintre prădători și pradă. De la pășunile deschise la pădurile dense, de la Arctic până în mijlocul oceanelor, documentarul dezvăluie provocările pe care prădătorul și prada le întâlnesc în aceste lumi atât de diferite.
-
Google a cumpărat domeniul de internet .app, cu 25 de milioane de dolari
Gigantul online Google a cumpărat domeniul de internet .app, cu 25.001.000 de dolari, în cadrul unei licitații desfășurate de organizația care reglementează funcționarea internetului, oferta companiei americane fiind considerată cea mai mare din istorie pentru un domeniu web, informează bbc.com. -
De ce a rămas ziua de 14 noiembrie în istorie
Dintre multele evenimente întâmplate în ziua de 14 noiembrie, am ales câteva semnificative atât pentru noi, românii, cat și pentru omenire. -
România, pe podium la Londra
Junior Achievement-Young Enterprise (JA-YE) Europe a desemnat vineri la Londra elevii câștigători ai premiilor Compania Anului 2013. A 24-a ediție a competiției, transmisă în direct de BBC în cadrul emisiunii BBC Breakfast Show, s-a derulat pe parcursul a trei zile, reunind cele mai bune 35 de companii din 34 de țări europene.
-
BBC va renunta la 2 000 de angajati
BBC doreste sa reduca cheltuielile anuale cu pana la 700 de milioane de lire sterline. Astfel, din 17 000 de angajati, 2 000 isi vor pierde locurile de munca.
Recomandările editorilor
-
Ce spune ritmul de adopție al unui tool despre cultura organizațională
Când o companie introduce un nou tool, discuția se concentrează, de obicei, pe funcționalități, costuri și eficiență. Dar felul în care echipa îl adoptă dezvăluie ceva mult mai profund: cultura organizațională în acțiune. -
Tristul tigru | Invitație la lectură
Într‑o întâlnire cu cititorii, Neige Sinno a declarat că și‑a scris cartea de memorii, Tristul tigru, ca și cum ar fi moartă și nimeni nu o să o citească. -
Cosmina Noaghea, Union Commonwealth University, SUA: Inteligența artificială și viitorul minții la job | OPINIE
Când ați sunat ultima dată la serviciul cu clienții pentru rezolvarea unei probleme și ați vorbit cu un robot? Ați fost mulțumiți? Oricare ar fi conotația primei situații care vă vine în minte... -
România, blocată în digitalizare: Îi lipsește strategia și leadership-ul politic | RAPORT
Un raport realizat de specialiști din Estonia la inițiativa Edge Institute arată că România are un nivel scăzut de maturitate digitală – doar 3,1 din 10. Documentul evidențiază lipsa unei strategii coerente...