Târgul Angajatori de Top, cel mai mare eveniment de carieră din România, care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, mi-a dat ocazia să văd ce-şi mai doresc cei care sunt în căutarea unui loc de muncă, acum, într-o perioadă în care numărul candidaţilor este extrem de mare, posturile vacante nu sunt foarte numeroase, iar competiţia este acerbă. Am întâlnit tineri responsabili, dispuşi să-şi construiască pas cu pas o carieră, dar şi personaje extrem de interesante, cu o încredere puternică în propria persoană, dornice să pună mâna pe posturi de conducere şi, mai interesant, convinse că le vor şi obţine. De asemenea, am întâlnit companii care au venit la târg doar pentru a-şi face o bază de date. Numeroase firme au venit la târg cu mici cadouri pentru participanţi pentru a-şi creşte şansele de ai atrage la standul lor precum pixuri, caiete, brânză topită, ciocolăţele, cornuri, covrigi, pliculeţe de şampon ori de cremă, fresh de portocale. O reţetă care s-a dovedit a fi câştigătoare.