Skip to main content

Leadership

    • Gabriel Păun - Agent Green în luptă cu mafia pădurilor

      Faptul că exploatăm lemnul ca resursă, în loc să îl procesăm, pentru a adăuga valoare materiei prime este, în sine, un mod păgubos de a face business pentru România. „România și românii nu câștigă mai nimic din propriile păduri pe care le exportă în forme brute (lemn rotund și cherestea). Se poate spune că exportăm locuri de muncă, pe care le-am putea ține în țară dacă pădurile ar da lemn pentru produse finite, fabricate în România”, spune Gabriel Păun, președintele Agent Green și unul dintre cei mai energici activiști de mediu. „În prezent, în mai puțin de 1% din suprafața României nu se aude drujba, iar tăierile sunt permise de Romsilva chiar și în Parcurile Naționale, ultimele temple ale naturii.” De ce să ne pese?
    • Cum intri în ringul negocierii?

      Afacerile sunt arena în care se înfruntă inteligențele umane, sintetizate de cei doi coeficienți IQ (Inteligența Intelectuală) și EI (Inteligența Emoțională). În afaceri, toată lumea vrea să câștige: antreprenorii vor să obțină finanțări la costuri cât mai mici, în directă confruntare cu bancherii sau fondurile de investiții, oamenii de vânzări ajunși față în față cu clienții sunt “atenți“ la preț, angajatorii nu se lasă prea ușor convinși de potențiali candidați pretențioși, iar managerii aflați în faze avansate de realizare a unor parteneriate de afaceri vor să-și impună condițiile. Business intelligence-ul le oferă tuturor instrumentele cu care să-și atingă scopurile. 
    • Cel mai uşor lucru pe care-l poţi face ca să fii un şef grozav

      © 2015 Harvard Business School Publishing Corp.

      Majoritatea oamenilor aflaţi într-o poziţie de conducere primesc surprinzător de puţin training pentru dezvoltarea abilităţilor lor de leadership înainte de a-şi asuma primul rol prin care supervizează munca altora. În realitate, mulţi manageri nu primesc nici un fel de training de leadership până când ajung să se afle în rândul directorilor executivi de aproape 10 ani – deci atunci când au, în medie, vârsta de 42 de ani.
    • 15 ani de JW Marriott

      Hotelul JW Marriott din Capital împlinește 15 ani de la deschidere. Inaugurat în noiembrie 2000 sub numele Marriott Bucharest Grand Hotel, el devine patru ani mai târziu, graţie dotărilor de care dispune, JW Marriott.   
    • Transition Managerul, un Project Manager global

      Să lucrezi de la distanță sau în fiecare an din altă țară, să ai anual un alt proiect, să manageriezi echipe reprezintă, practic, un job de project management. Este ceea ce face un Transition Manager, mai exact un Project Manager care gestionează proiecte complexe, extinse pe diferite arii geografice. Pentru a marca zece ani în domeniu în România, Genpact organizează în luna octombrie evenimentul 10 Years of Transition Excellence. 
    • Lumi virtuale pe care le explorezi împreună cu prietenii

      În anul 2000, Paul Friciu a văzut un anunţ de angajare pentru game designeri şi s-a prezentat la interviu. A dat un test şi a fost angajat. În momentul respectiv, firma se chema Ludiwap şi fusese formată din oameni desprinşi din Ubisoft România, o companie care se afla în ţară de câţiva ani. Paul a început lucrul la Gameloft în decembrie 2000. 
    • Produse inovatoare și oportunități de networking

      Axosuits, exoscheletul medical pentru persoanele cu dizabilități, Codie, robotul interactiv care ajută copiii să descopere lumea tehnologiei, Scooterson, primul scuter electric inteligent, Bitdefender Box, dispozitivul care protejează toate aparatele conectate la Internet, sau Vector Watch, ceasul inteligent cu o autonomie de 30 de zile, se numără printre produsele tech inovatoare care vor fi expuse anul acesta la How to Web Conference 2015, eveniment care va aduce împreună peste 1.000 de profesioniști în domeniul tehnologiei din regiune. 
    • Caută de lucru cu CV-ul pe pancartă, la metrou

      Cedrik von Stumm, un tânăr de origine germană, sătul să trimită CV-uri fără a primit răspuns, a decis să iasă în stradă cu o pancartă, la Londra, pentru a se „vinde” direct. Tânărul de 23 de ani e proaspăt absolvent al unui master în Matematică și Finanțe, obținut la King’s College. 
    • Undă verde la angajări pentru ministere, primării și consilii județene

      Ministerele, primăriile, consiliile județene și celelalte structuri publice au primit dreptul ca, începând cu săptămâna viitoare, să angajeze personal pe toate posturile vacante, după ce în ultimii șase ani, din cauza crizei financiare declanșate în 2009, au fost obligate să se limiteze la a angaja persoane doar pe 15% din posturile vacante. Angajările vor fi permise, conform unui document consultat de Profit.ro, fără un aviz prealabil din partea Guvernului.
    • Florian Colceag: România se află în Evul Mediu în materie de educaţie

      România are programe de educaţie care corespund cunoştinţelor din sec. XVII, XVIII şi XIX. Practic, noi pregătim copiii pentru trecut şi gândirea în logici care nu mai au relevanţă în prezent, spune antrenorul de genii, Florian Colceag. Cum ar trebui schimbată paradigma educaţională sau cum ar trebui educat poporul român astfel încât să evite crizele aflaţi în a doua parte a interviului cu profesorul Colceag. 

Recomandările editorilor