Skip to main content

Marilena Ispas

    • Ziua Mondială a Radioului

      De la apariția sa, radioul a fascinat lumea, iar astăzi încercăm să înțelegem de ce ne place și de ce avem nevoie de el acum, mai mult ca oricând! Celebrată la 13 februarie, începând cu anul 2012, Ziua Mondială a Radioului marchează prima emisie a postului de radio al Națiunilor Unite, în 1946.
    • Cine sunt românii care alocă zeci de mii de euro pentru un MBA

      MBA-urile nu mai aduc neapărat o mărire de salariu și, în opinia absolvenților români de MBA, este chiar „ilogic” să primețti ceva bani în plus de la angajator. Te-ai fi gândit? Poate că nu, dar de ce au mai urmat ei un MBA sau de ce te-ai mai înscrie tu la o școală de business? Există, totuși, câteva argumente, chiar dacă s-ar putea să te coste 35.000 de euro și nu primești niciun ban sau doar o parte de la compania la care lucrezi.
    • Star Storage angajează peste 30 de persoane până la finalul anului

      Star Storage, furnizorul român pentru soluţii de stocare, arhivare şi management de informaţii, servicii de externalizare IT și servicii Cloud, își propune mărirea echipei de profesioniști IT în vederea atingerii obiectivelor companiei de a se dezvolta pe piețe externe, precum și de continuare a investițiilor în extinderea și consolidarea portofoliului de servicii cloud și produse software proprii.
    • Persoanele vulnerabile devin antreprenori

      Asociația Română Anti-Sida (ARAS), împreună cu partenerii Piontani Services și Primăria Comunei Bilciurești, lansează un nou proiect de antreprenoriat social, care își propune promovarea culturii antreprenoriale și incluziunea socială în regiunile București-Ilfov și Sud Muntenia. În cadrul proiectului „Măsuri active pentru dezvoltarea economiei sociale” vor fi create 11 structuri de economie socială (SES) și 46 locuri noi de muncă. 
    • În 2045 PC-urile vor deveni istorie, iar oamenii se vor confunda cu roboţii

      Conform previziunilor Kaspersky Lab pentru lumea tehnologiei din 2045, peste 30 de ani vor exista miliarde de roboți, iar barierele dintre ei și noi, oamenii, vor deveni neclare. Nanoroboții vor putea fi introduși în corpurile oamenilor pentru a livra medicamente celulelor moarte. Casele inteligente complet automatizate vor fi la tot pasul, imprimantele 3D NU vor mai fi un lux, iar PC-urile vor deveni obiecte de muzeu.
    • Yahoo a creat o aplicație care identifică "frumuseţea" din selfie-uri

      Yahoo Labs a lansat un nou program informatic care ar putea contribui la îmbunătățirea calității fotografiilor publicate online. Pentru realizarea algoritmului, programatorii de la Yahoo au folosit 10.000 de portrete fotografice, clasificate de utilizatori cu ajutorul unor note, pentru a identifica acele criterii de frumusețe apreciate de populația generală.
    • Drumul spre succes în 7 ani

      Asel Sydykova, parte din Anthony Robbins Team Europe și directoarea celui mai mare organizator de evenimente din lume, va susține pe 21 februarie 2015, în cadrul Rin Grand Hotel un workshop de dezvoltare personală și profesională. Evenimentul va începe la ora 10.00 și se va încheia la ora 19.00. 
    • Refresh pentru angajați în trei idei

      Noua generaţie de manageri are nevoie de metode noi şi proaspete de dezvoltare. Are nevoie de metode de lucru care să stârnească iar entuziasmul pentru învăţare al managerilor, aşa cum a fost stârnit entuziasmul celor pasivi care au ieşit la vot în noiembrie. Angajatorii vor reuşi să reîmprospăteze şi să revitalizeze atitudinile şi comportamentele angajaţilor atunci când vor îndrăzni să încurajeze inovaţia în primul rând în spaţiile de învăţare frecventate de aceştia, când dialogurile, metodele şi instrumentele de lucru vor reflecta nevoile, stilul actual de viaţă al participanţilor şi aspiraţiile acestora. 
    • Ca să-ţi menţii atenţia concentrată, stăpâneşte-ţi emoţiile

      Resursa cea mai preţioasă a unui lider nu este timpul. Este atenţia concentrată. Tot ceea ce face timpul este să treacă, dar atenţia concentrată este cea care determină lucrurile să se întâmple. Atunci când suntem în stare să ne adunăm şi să ne direcţionăm atenţia spre o anumită sarcină sau interacţiune, putem avea un impact semnificativ într-un interval minim de timp. Dar atunci când nu suntem în stare să ne aducem atenţia asupra lucrului de care ne ocupăm sau pe care-l  avem de făcut în acel moment, chiar dacă am avea tot timpul de pe lume, şi tot ne-ar fi insuficient.
    • Crowdfundingul capătă tot mai mult teren în România

      Crowdfundingul este o tehnică de finanțare a proiectelor media (în general) folosind resurse online (forumuri, platforme de socializare etc.) desprinsă din crowdsourcing. La baza ei stă ideea a apela la o comunitate ca un potențial finanțator pentru a dezvolta un produs. Până acum crowdfundingul s-a dezvoltat tacit de prin anul 2000.
    • Inovarea, o condiție obligatorie în fișa postului?

      Este inovarea o obligație pentru angajați? Trebuie să facă parte din fișa postului? Cum creezi un ecosistem de inovație în firma ta? Cum încurajează și susține departamentul de HR cultura inovativă a IBM? Radu Panait (recruitment leader la IBM) explică rolul unui manager inovator.
    • O simfonie de printuri și tonuri diafane de la YOKKO

      Primăvara anului 2015 se anunță una plină de grație, eleganță și feminitate pentru doamnele YOKKO! Colecția de primăvară cuprinde o gamă variată de modele de bluze, rochii, fuste și sacouri în tendințele sezonului. Prin această colecție celebrăm lumina soarelui, renașterea și armonia naturii. De aceea, nuanțele predominante sunt cele dulci, calde: bej, roz nud, mentă, pastel.
    • JOBURI. Aproape 14.500 de locuri de muncă vacante în țară

      Persoanelor cu studii medii le sunt oferite 12.999 de locuri de muncă, în timp ce pentru persoanele cu studii superioare sunt 1.228 de joburi disponibile. Potrivit datelor rezultate din declarațiile agenților economici privind locurile de muncă vacante, în evidențele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) sunt înregistrate 14.447 locuri de muncă, în toată țara.

Recomandările editorilor