Skip to main content

Revista Cariere

    • 4 moduri de a face din angajaţi cei mai buni ambasadori ai brandului

      Multe companii aleg actori sau sportivi celebri care să îi reprezinte. Avem multe exemple locale dar şi internaţionale. Un specialist în construirea de brand pentru companii, de peste ocean - Michael Bruny, consideră că firmele au la îndemână cea mai bună resursă care poate pune umărul la consolidarea brandului, a notorietăţii companiei: angajaţii. Michael Bruny a sumarizat pentru fastcompany.com patru moduri prin care o companie poate să facă din angajaţi cei mai buni ambasadori ai săi.  
    • Specialiștii din piața muncii: Peste 10 ani nu va mai lucra nimeni continuu la birou

       Noile generații vin din urmă și schimbă regulile jocului în piața muncii. Dacă până nu demult, doar câteva companii ofereau angajaților posibilitatea de a lucra cu program flexibil, tinerii cer sus și tare flexibilitate și colaborări pe proiecte, iar angajatorilor nu le rămâne decât să se conformeze. Specialiștii în piața muncii spun că în 10 ani de acum înainte nimeni nu va mai lucra opt ore pe zi, 12 luni pe an de la un birou, iar flexibilitatea și freelancing-ul vor fi norme în companii, desigur, în funcțiile care permit acest lucru.
        
    • Grija faţă de client, cea mai bună strategie de marketing vreodată

      În faimoasa sa carte din 2009, "Crush It!", considerată un Bestseller de către New York Times şi Wall Street Journal, antreprenorul Gary Vaynerchuk are un capitol intitulat "Cea mai bună strategie de Marketing, vreodată". Întregul capitol este comprimat Într-un singur cuvant "grija". Atât.  Grija pentru client. Pare o noţiune de minim bun simţ, nu? Şi totuşi, atât de multe companii externalizează unul dintre cele mai importante bunuri de preţ: îngrijirea clientului. 
    • S-a dat startul înscrierilor la Signal Connect Timişoara!

      Cea de a patra ediţie a conferinţei Signal Connect, dedicată profesioniştilor în resurse umane, va avea ca temă Managing Generations - modul în care generaţiile lucrează împreună, existând o diferenţă certificată de muncă între generaţia Boomers, X-ers sau Millennials, care necesită să fie gestionată diferit. Evenimentul din acest an se va desfăşura la Timişoara în perioada 20-21 octombrie. 
    • Punctualitatea în jurul lumii

      Crezi că punctualitatea este o valoare de bază a oamenilor? Poate doar pentru tine. În fapt, această „calitate” nu este altceva decât o construcție socială, ceea ce o face să varieze, să existe sau nu, de la o țară la alta. 
    • Părinții nu se regăsesc în lista de prieteni a copiilor lor, pe rețelele sociale

       Părinții nu se regăsesc în lista de prieteni a copiilor lor, pe rețelele sociale. Un studiu efectuat de Kaspersky Lab și iconKids&Youth relevă: aproape jumătate dintre părinți (42%) nu se regăsesc în lista de prieteni a copiilor lor, pe rețelele de socializare, iar unul din trei părinți (31%) este de părere că internetul îi izolează de copii. Cercetarea, care a avut în vedere peste 3.700 de familii din șapte țări, oferă informații despre modul în care lumea digitală schimbă dinamica familiei tradiționale.
    • Cinci lucruri care nu trebuie să îți lipsească când mergi la un interviu de angajare

       Interviurile de angajare se pot dovedi adesea foarte stresante, din cauza multitudinii de factori pe care candidatul nu le are sub control. Însă acest stres poate fi diminuat sau chiar eliminat printr-o pregătire serioasă antrioara prezentații și, mai mult, poate oferi încredere candidatului. Iată lucrurile cheie care nu trebuie să îți lipsească la un interviu, conform wall-street.ro. 
    • Lasă-l pe şefu’ că oricum nimic nu-i place!

      Dacă întrebaţi un manager care este instrumentul de bază în conducerea oamenilor, vor răspunde aproape toţi: feedbackul! Feedbackul este instrumentul cel mai banal şi totuşi cel mai complex pe care îl au managerii la dispoziţie. Este atât de vechi şi s-a vorbit atât de mult despre el, încât toată lumea ar trebui să-l folosească fără probleme. Şi atunci cum se explică faptul că apare drept cerinţă de bază, repetitivă, în programele de training pentru managerii cu experienţă, care au parcurs de mai multe ori diferite programe cu instrumente de people management? 
    • 7 lucruri pe care oamenii de succes nu le fac niciodată

      Succesul, această „utopie” după care alergăm cu toții. Nimeni nu ne poate oferi rețeta obținerii lui, dar totuși, vedem atâția oameni pe care îi putem considera cu ușurință de succes, realizați.
      Ce însemnă însă a fi un om de succes? Cum se comportă unul? Cei de la inc.com au analizat comportamentul mai multor profesioniști și au descoperit câteva obiceiuri pe care ei nu le fac niciodată:
    • 7 obiceiuri proaste pe care să încetezi să le faci la birou

      Cu toții avem obiceiuri bune și, mai ales, obiceiuri proaste cu care ne-am obișnuit și la care nu putem renunța. Nu ținem însă deloc cont de faptul că obiceiurile proaste au un impact mai mare pentru prestanța noastră, atât în viața profesională, cât și personală. Prin urmare, cu cât le eliminăm mai repede, cu atât minimizăm șansele de a avea probleme din cauza lor. Știința a dovedit că dacă îți identifici obiceiurile, le poți schimba. Prim urmare, revista CARIERE îți prezintă cele mai frecvente 7 obiceiuri proaste și ce efecte au acestea asupra reputației tale. Poate așa vei renunța la următoarele:
    • (P) Ele au reuşit – Campania care susține antreprenoarele din România a ajuns la Iași

      Marți, 14 Iunie, ora 17.30, la Hotel Traian, Iași, a avut loc un nou eveniment “Ele au reuşit”, care s-a bucurat de prezența a peste 100 de femei antreprenor și femei manager. Iași este al șaselea oraș din România unde Elite Business Women,  promovează acest concept. Sub egida unei campanii desfășurate la nivel național, cu scopul de a identifica și promova modele de afaceri autohtone, conferința a contribuit la dezvoltarea conexiunilor de business feminin, mizând pe profitabilitate și performanță.
    • GSK și Novartis în vizorul Consiliului Concurenței

      Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie având ca obiect un posibil abuz de poziţie dominantă al companiei Novartis Pharma Services România SRL prin implementarea unui proiect pilot de distribuţie directă către anumite farmacii, în paralel cu distribuția tradiţională. De asemenea, Consiliul Concurenţei are în analiză posibila încălcare a legii concurenţei de compania GSK România, prin modul de implementare a unui sistem de distribuţie directă catre farmacii.
    • NOI am reușit!

      Faptul că femeile sunt tot mai implicate în dezvoltarea afacerilor, înseamna că afacerile devin emoționale și emoționante. Emoția creează conexiuni umane și transmite încredere. Așa am adus împreună peste 1000 de participante, am ajuns în 5 orașe din România, am avut peste 100 de parteneri și 54 de Speakeri alături!

Recomandările editorilor