Holdingul Printco–Gama anunță o performanță solidă în 2025, cu o creștere agregată de 22% a cifrei de afaceri în primele trei trimestre ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2024.
„Această creștere de două cifre nu este un efect conjunctural, ci rodul unei viziuni curajoase și al unei strategii consecvente. Într-un context economic volatil, demonstrăm că inovația și leadershipul cu suflet pot genera performanță durabilă”, a declarat Diana Mocanu, fondator și CEO al holdingului Printco–Gama.
Un model integrat
Grupul Printco–Gama a construit, în ultimii ani, un ecosistem de companii complementare, care combină expertiza industrială cu impactul educațional. În prezent, holdingul reunește peste 170 de angajați, o cifră de afaceri consolidată de peste 14 milioane de euro și o prezență activă în 12 țări europene.
Sub umbrela sa operează Tipografia Printco, Editura Gama, Tiki-Tan și Fun School – entități care colaborează într-un cadru strategic comun, în care eficiența operațională și impactul social se completează reciproc.
Viziune și impact
Creșterea grupului nu se limitează la indicatorii financiari. Potrivit reprezentanților Printco–Gama, performanța se datorează unei culturi organizaționale care îmbină empatia cu excelența operațională.
„Miza noastră nu este doar creșterea economică, ci și construirea unui model de business care să aducă valoare comunității. Investim constant în oameni, în sustenabilitate și în educație timpurie de calitate. Credem într-un cerc virtuos în care ceea ce producem revine în comunitate sub formă de cunoaștere și responsabilitate”, a precizat Diana Mocanu.
Printco–Gama mizează pe o strategie de dezvoltare circulară, în care resursele, ideile și rezultatele sunt reinvestite în proiecte educaționale și soluții industriale sustenabile.
„Ceea ce mă bucură cel mai mult este că ceea ce am construit ajunge azi în toată Europa și în milioane de mâini de copii, părinți și parteneri care cred, la fel ca noi, în educație și sustenabilitate”, a adăugat CEO-ul grupului.
Direcții de dezvoltare
Pentru perioada următoare, Printco–Gama își propune accelerarea investițiilor în digitalizare, sustenabilitate și extinderea internațională.